Profesii

Românilor cu studii de masterat li s-ar putea lua în considerare numărul de ani de studii ca vechime în muncă

Românilor cu studii de masterat li s-ar putea lua în...

Autor: Alexandru Nanu

27.11.2018, 19:23 2715

Românilor cu studii de masterat li s-ar putea lua în considerare numărul de ani de studii la pentru sistemul public de pensii atunci când se stabileşte stagiul de cotizare, conform proiectului de lege privind sistemul public de pensii.

Proiectul de act normativ numărul L629/2018, depus la Senat pe 19 octombrie, prevede ca studiile de masterat să fie luate în considerare pentru sistemul public de pensii atunci când se stabileşte stagiul de cotizare.

În cazul în care va fi adoptat de Camera Deputaţilor, promulgat prin decret prezidenţial şi publicat în Monitorul Oficial, proiectul de act normative care ar urma să înlocuiască actuala lege a pensiilor se va aplica abia din septembrie 2021.

„În sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul: lietra b) a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvenţă, ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, ori a unui ciclu de studii universitare, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diplomă de doctor, după caz”, conform proiectului de act normativ.

Conform actualei legislaţii, la stabilirea stagiului de cotizare pentru sistemul public de pensii se iau în considerare doar studiile de licenţă şi doctorat.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO