Profesii

Şeful Camerei de Comerţ şi Industrie Româno –Germană: Angajaţii sunt cel mai important atu al economiei româneşti şi ei trebuie să rămână motivaţi şi susţinuţi de angajatori şi Guvern

Şeful Camerei de Comerţ şi Industrie Româno...

Autor: Cristina Bellu

17.03.2020, 11:17 124

Sebastian Metz, directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno –Germană (AHK Romania), consideră că angajaţii reprezintă cel mai important atu al economiei româneşti şi că ei ar trebui să rămână motivaţi şi susţinuţi de angajatori şi Guvern în contextul crizei provocată de coronavirus.

„Suntem în criză, dar aceasta va trece şi cel mai important lucru este ca acum să ne gândim la ce va urma. Angajaţii sunt cel mai important atu al economiei româneşti şi ei trebuie să rămână motivaţi şi susţinuţi de angajatori şi Guvern”, spune Sebastian Metz, director general AHK Romania.

Reprezentanţii economiei germane consideră că este necesară adoptarea urgentă a unor măsuri guvernamentale fiscale şi economice pentru companiile din România. O soluţie de depăşire a actualei crize poate fi considerat modelul pe care îl aplică şi economia Germaniei: „Kurzarbeit”, adică „munca redusă”, pentru a evita concedierile.

Angajaţii lucrează pe o anumită perioadă de timp mai puţin sau chiar deloc. Angajatorul, împreună cu angajatul, decide procentul cu care scade timpul de lucru,  iar angajatul primeşte proporţional salariul care ar trebui scutit de taxe şi statul preia parţial diferenţa până la salariul întreg. Este vorba de un parteneriat între angajat, angajator şi stat.

Recent , AHK a lansat o platformă de comunicare, NewsRoom Covid-19, https://www.ahkrumaenien.ro/ro/translate-to-romana-newsroom-covid-19, unde va încărca ştiri, informaţii din surse oficiale, dar şi modele de bune practici oferite de antreprenori, pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO