Profesii

Şeful Inspecţiei Muncii îi avertizează pe angajatorii care încalcă legea: Vom continua să amendăm munca la negru şi în 2012

Şeful Inspecţiei Muncii îi avertizează pe angajatorii care încalcă legea: Vom continua să amendăm munca la negru şi în 2012

Autor: Adelina Mihai

29.12.2011, 10:42 672

Continuarea acţiunilor de combatere a muncii la negru şi scăderea numărului de accidente de muncă sunt principalele obiective asumate pentru 2012 de către Dantes Nicolae Bratu, şeful Inspecţiei Muncii.

"Pentru 2012 ne-am propus să continuăm lupta împotriva muncii nedeclarate şi să menţinem trendul descendent al accidentelor de muncă, să intensificăm controalele în cele două domenii (relaţiile de muncă şi sănătate şi securitate în muncă- n.red.). Alt obiectiv major pe care ni l-am propus este deschiderea instituţiei către celelalte ţări din Europa: deja am avut un schimb de experienţă cu insperctori din Franţa, Danemarca şi Spania, iar acum încercăm şi cu Marea Britanie. Dacă un inspector de muncă vede aspectele legate de serviciul lui şi în alte ţări, probabil că orizontul i se va deschide mult mai mult", a spus inspectorul general de stat Bratu.

În primele 11 luni ale acestui an, Inspecţia Muncii a dat amenzi în valoare de aproape 23,5 milioane de euro angajatorilor care foloseau forţă de muncă la negru, cuantumul amenzilor fiind cu 126% mai mare decât perioada similară din 2010. Noul Cod al muncii (care a înăsprit ameznile pentru munca nedeclarată) şi colaborarea Inspecţiei Muncii cu Poliţia, Jandarmeria şi Garda Financiară a determinat un rezultat mai bun al controalelor derulate de inspectorii de muncă.

În ceea ce priveşte numărul de accidente de muncă, acestea au scăzut de la 3.417 de cazuri în primele 11 luni din 2010 până la 2.981 de accidente în perioada similară din 2011. Şeful Inspecţiei Muncii spune că această scădere se datorează acţiunilor de prevenire ale inspectorilor de muncă, prin intensificarea controalelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO