Profesii

Studiu Mercer: Bucureştiul a devenit o destinaţie mai ieftină pentru expaţi

Studiu Mercer: Bucureştiul a devenit o destinaţie mai...

Autor: Corina Mirea

17.06.2015, 00:06 342
Bucureştiul a coborât anul trecut nouă poziţii în clasamentul mondial (până la 178) al oraşelor în funcţie de costurile pe care le au managerii expaţi care au ajuns să lucreze în companiile locale.
 
Astfel, Capitala se află printre cele mai ieftine 207 oraşe de locuit pentru expaţi, arată cel mai recent studiu realizat de compania de consultanţă în do­meniul resurselor umane Mercer, parte a grupului Marsh&McLennan Companies. 
 
Studiul, realizat în luna martie a acestui an vine după un 2014 în care leul s-a depreciat cu 20% faţă de dolar (moneda de referinţă a cercetării) şi un trimestru unu în care deprecierea a fost de circa 10%. Ceea ce înseamnă că, cel puţin în teorie, costurile aferente transportului, locuinţei, ali­men­telor, hainelor, apa­ra­tu­rii casnice şi ale serviciilor de divertisment sunt mai ieftine în Bucureşti decât în multe alte oraşe ale lumii. Totuşi, costul vieţii expaţilor în Bucureşti ar putea să creas­că, spun unii manageri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO