• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Profesii

Surpriză: Ana Birchall, fost Ministru al Justiţiei, a fost angajată de Nuclearelectrica să se ocupe de proiectele strategice

Surpriză: Ana Birchall, fost Ministru al Justiţiei, a fost angajată de Nuclearelectrica să se ocupe de proiectele strategice

Autor: Liviu Popescu

26.01.2022, 18:38 2159

Ana Birchall, Ministru al Justiţiei în timpul Guvernării PSD din 2019, adică pe vremea premierului Dăncilă, a fost numită reprezentant special pentru proiecte strategice şi relaţii internaţionale în cadrul producătorului de energie nucleară Nuclearelectrica (SNN), cea mai performantă acţiune bursieră din portofoliul statului.

Într-un raport publicat la Bursa de la Bucureşti, Nuclearelectrica menţionează că rolul Anei Birchall va fi de a contribui la eforturile companie de a promova proiectele strategice pe care compania le are în desfăşurare în special în cadrul parteneriatului nord-american în domeniul energiei şi securităţii energetice, precum şi iîn cadrul altor parteneriate strategice.

Birchall este licenţiată în drept a Universităţii Bucureşti, masterat şi doctorat în drept, al Yale Law School, SUA. Ana Birchall a deţinut funcţia de Vicepremier pentru Parteneriatele Strategice ale României, Ministrul Justiţiei, Ministru delegat pentru afaceri europene, Înalt Reprezentant al Guvernului pentru relaţia cu SUA şi Afaceri Europene, deputat în Parlamentul României, preşedinta Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaţilor, preşedinta Comisiei Speciale pentru Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, Preşedinta delegaţie Parlamentului României la OSCE.

“Dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, precum şi oportunitatea implementării reactoarelor modulare mici în Romania în parteneriat cu SUA, folosind astfel cei peste 25 de ani de experienţă ai Nuclearelectrica în industria nucleară, sunt proiecte majore atât pentru asigurarea independenţei energetice a României, cât şi pentru punerea în valoare a potenţialului strategic pe care România îl are în acest domeniu. România are toate premisele pentru a deveni un hub şi lider regional pentru dezvoltarea şi implementararea reactoarelor modulare mici, dar şi exportator de energie curată, cu zero emisii de CO2, contribuind esenţial la securitatea energetică a regiunii noastre”, spune Ana Birchall.

Nuclearelectrica are 13,7 mld. lei capitalizare după o apreciere de 129% în ultimul an.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107