Profesii

Topul celor mai mari instituţii private de învăţământ: reţeaua de învăţământ Lumina a generat afaceri de 10 milioane de euro

Topul celor mai mari instituţii private de...

Autor: Mihaela Pascari

22.06.2017, 00:05 755
Lumina, Olga Gudynn International School, Casadi, Coman Educational şi Kids Club sunt cele mai mari cinci instituţii private de învăţământ din România administrate prin intermediul unor companii private. Împreună, acestea au generat o cifră de afaceri de 15,2 milioane de euro anul trecut, cu un număr de aproape 600 de angajaţi, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul de Finanţe şi de la Registrul Comerţului.
 
Cel mai mare business privat în domeniul educaţiei, administrat printr-o societate de tip SRL sau SA, este reţeaua de învăţământ Lumina, care a înregistrat anul trecut afaceri de aproape 10 milioane de euro cu peste 300 de angajaţi. În sistemul privat de învăţământ din România, şcolile mai sunt administrate prin intermediul unor fundaţii.
 
Lumina este o reţea de instituţii de învăţământ particular de origine turcă, condusă de Fatih Goktas, şi este formată din două licee cu învăţământ liceal şi gimnazial în Bucureşti şi Constanţa, o şcoală internaţională cu învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal, cinci şcoli internaţionale cu învăţământ preşcolar şi primar în oraşele Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Cluj şi Ploieşti, precum şi o universitate.
 
Prima şcoală Lumina a fost înfiin­ţa­tă în 1994, la Constanţa, având doar do­uă clase liceale, iar în 20 de ani de acti­vita­te reţeaua a ajuns la nouă instituţii de învăţământ preuniversitar şi o uni­ver­sitate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO