Profesii

Topul indemnizaţiilor pentru creşterea copilului. Cea mai bogată mămică ia 35.000 de euro pe lună de la stat şi e din Sibiu

Topul indemnizaţiilor pentru creşterea copilului. Cea...

Autor: Ştefan Stan

05.09.2016, 15:43 13464

Un număr de 129.226 femei şi 13.764 bărbaţi au depus, după 1 iulie, dosare pentru acordarea indemnizaţiei pentru creşterea şi îngrijirea copilului, cuantumul mediu fiind de 1.404 lei pe lună, dar există şi vârfuri care ajung la echivalentul în lei a 35.000 euro, a anunţat Ministerul Muncii.

Astfel, de la 1 iulie, data la care Guvernul a implementat, la propunerea Parlamentului, actul normativ prin care a fost majorat la 85% cuantumul indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului (ICC), la agenţia naţională şi la agenţiile teritoriale de plăţi şi inspecţie socială au fost depuse 142.990 dosare (129.226 femei şi 13.764 bărbaţi).

Povestea incredibilă a unui restaurant românesc de pe malul mării. A încălat toate regulile jocului şi a devenit un succes răsunător

Totul a pornit de la un vis. Acum a ajuns la o afacere incredibilă pentru care ar face orice. Care este secretul succesului

De la acea dată, limita minimă a indemnizaţiei în România este 1.063 lei, reprezentând 85% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată de 1.250 lei.

Impactul bugetar pentru plata drepturilor aferente lunii iulie a fost de 70 milioane lei, cu 20 milioane lei mai mult faţă de estimarea iniţială.

Potrivit informaţiilor primite de la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, obţinute în urma unui studiu realizat la solicitarea ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru,cea mai mică valoare medie s-a înregistrat la Suceava, de 1.182 lei, iar cea mai mare în Bucureşti, în sectorul 1, unde cuantumul a fost de 2.445 lei.

Acelaşi studiu a evidenţiat faptul că un procent de numai 0,17% din totalul celor 142.990 beneficiari de ICC, adică 242 persoane, consumă o treime din bugetul alocat, existând chiar cuantumuri care ajung la echivalentul în lei a 35.000 euro.

”În acest moment, după numai o lună de aplicare a măsurii adoptate în prima parte a anului de către Parlament, se înregistrează deja un dezechilibru în distribuirea echitabilă a resurselor bugetare alocate pentru plata ICC, iar această situaţie trebuie dezbătută public în următoarea perioadă”, consideră reprezentanţii ministerului.

Topul indemnizaţiilor pentru creşterea şi îngrijirea copilului este condus de un parinte din Sibiu, cu venituri lunare de 187.158 lei si o indemnizatie de 159.084 lei, venit realizat ca membru asociat sau persoană autorizată să desfăşoare o activitate independent. Locul secund este ocupat de o mama din Bucuresti, cu venit de 110.786 lei si indemnizatie de 94.168 lei, din acelasi tip de activitate, iar pe trei este un parinte din Constanta, cu venituri de 87.874 lei si indemnizatie lunara de 74.693 lei.

Top 10 indemnizaţii pentru creşterea şi îngrijirea copilului, la nivel naţional

 

Judeţ

 

Venit mediu

(lei)

Cuantum ICC

(lei)

Tip venit

Sibiu

 

187.158

159.084

venitul lunar realizat ca membru asociat sau persoană autorizată să desfăşoare o activitate independentă

Bucureşti

 s 1

 

110.786

94.168

venitul lunar realizat ca membru asociat sau persoană autorizată să desfaşoare o activitate independentă

Constanţa

 

87.874

74.693

pe bază de contract de muncă/raport de serviciu

Bucureşti

s 5

 

66.037

56.132

pe bază de contract de muncă/raport de serviciu

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO