Angajaţii din Bucureşti au cele mai mari salarii din România, nivelul câştigului salarial mediu net din Capitală fiind de 3.535 de lei net în luna iunie a acestui an (în creştere cu 14% faţă de iunie 2017), arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică. La polul opus se află angajaţii din Suceava, unde salariul mediu este de numai 2.058 de lei net pe lună (+12% faţă de iunie 2017), fiind cu 42% sub nivelul salariilor din Bucureşti.
„La nivel de specialişti, salariile cresc şi continuă să crească, în ciuda faptului că anul acesta au fost acele schimbări în taxare care au bulversat businessul (transferul contribuţiilor de la angajator la angajat – n.red.). Este o mare nevoie de oameni şi este normal ca salariile să crească. Este o perioadă în care companiile majorează salariile de nevoie, dar şi din panică, pentru că trebuie să îşi reţină oamenii în companie“, a explicat Oana Botolan Datki, SEE managing partner în cadrul firmei cu activităţi în domeniul resurselor umane Consulteam.
Clujul se află pe locul doi în clasamentul salariilor medii din România, cu o medie a salariului de 3.065 de lei net în luna iunie (Ă15% faţă de iunie 2017), 2018 fiind anul în care salariile angajaţilor din acest judeţ se stabilizează la un nivel de peste 3.000 de lei net pe lună.