Profesii

Turcii detin cel mai bun liceu din Capitala. Cum comentati?

10.05.2009, 15:47 11734

Un liceu privat din Bucuresti, o afacere controlata de oameni de afaceri turci, a adus cele mai multe medalii de aur la olimpiadele internationale pentru Romania.

Elevii Liceului International de Informatica au obtinut anul trecut 4 medalii de aur, 10 de argint si 5 de bronz la concursurile si olimpiadele internationale, potrivit datelor furnizate ZF de catre Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti. Liceul privat a fost urmat de Colegiul National de Informatica "Tudor Vianu", ai carui elevi au obtinut anul trecut o medalie de aur, opt medalii de argint si noua medalii de bronz la olimpiadele internationale.
"Este singurul liceu privat din Romania care a obtinut aceste rezultate, pentru ca are cadre didactice de exceptie, o finantare foarte buna si este racordat la o retea internationala a celor mai bune licee din lume", spune Marian Banu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti.
Liceul are 48 de profesori romani, 11 turci si un grec. "Predarea la clasa se face si in romana, si in engleza. Elevii din clasa a XII-a sunt cei care predau uneori la clasele a noua sau a opta", a precizat Ahmet AKI, director general adjunct al liceului. Taxa anuala este de 3.250 euro. In cadrul institutiei sunt inscrisi 200 de elevi. Liceul a fost fondat in 1995, cu o investitie initiala de 325.000 $, de catre grupul de institutii de invatamant particular Lumina Educational Institutions. Grupul a avut afaceri in Romania de 3,4 mil. euro in 2007, potrivit datelor de la Finante, si cuprinde sase institutii private de invatamant finantate de oameni de afaceri din Turcia.
Vezi suplimentul Profesii
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO