Profesii

Ultimul proiect PSD: Impozit pe venit zero la salariul minim, prin creşterea deducerilor personale

Ultimul proiect PSD: Impozit pe venit zero la salariul...

Autor: Gabriel Pecheanu

16.10.2020, 10:12 664

Social-democraţii propun impozit pe venit zero la salariul minim, prin creşterea deducerilor personale, social-democraţii precizând că impactul bugetar va fi de 0,2% din PIB.

„PSD propune impozit pe venit zero la salariul minim, prin creşterea deducerilor personale, plafonul maxim fiind salariul de 6.000 lei. Astfel, 80-85% dintre salariaţii ţării vor fi cuprinşi în această măsură şi vor avea câştiguri nete semnificativ mai mari! Este vorba în special de cei între salariul minim şi pragul salarial de 4.000 lei”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a PSD.

Contribuţiile sociale rămân, afirmă social-democraţii, deci nu e afectat bugetul de pensii sau de sănătate şi nici dreptul la pensie al salariaţilor.

„O soluţie uşor de aplicat fiscal, cu un impact bugetar de doar 0,2% din PIB. Se aplică pe un singur contract de muncă, astfel încât să se prevină divizarea artificială a salariilor pe mai multe contracte. Este o măsură de justiţie socială, care ajută marea masă a salariaţilor - în special pe cei din economia privată, cum ar fi angajaţii din HORECA umiliţi de guvernarea liberală, dar şi pe sutele de mii de români ţinuţi de patroni în zona salariului minim”, se menţionează în finalul postării.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO