Profesii

Un manager de la Bank Leumi a câştigat bursa EMBA oferită de ZF şi WU Executive Academy Viena

Autor: Adelina Mihai

03.11.2010, 23:42 339

Raluca Raitan, 30 de ani, manager relaţii cu clienţii pe diviziade retail şi Private Banking a Bank Leumi, filiala locală a unuiadintre cele mai mari grupuri financiare israeliene, a câştigat obursă oferită de ZF în valoare de 35.000 de euro pentru a urmacursurile unui program de Executive MBA la WU Executive Academy dincadrul Universităţii de Ştiin­ţe Economice şi Administrative dinViena.

Este al doilea an consecutiv în care ZF şi WU Executive Academyoferă această bursă.

"Îmi doream de mult timp să urmez cursurile unui program de MBA,iar când am văzut anunţul în ziar am decis să încerc să obţinbursa. Vreau să urmez cursurile acestui program pentru că îmidoresc să promovez pe o poziţie de management în bancă. Pentruacest lucru, am nevoie de mai multe cunoştinţe care să mă ajutesă-mi structurez ceea ce am învăţat până acum şi să îmiîmbunătăţesc abilităţile de leadership", a spus Raitan, care are oexperienţă de peste şase ani în sectorul bancar.
Raluca Raitan lucrează în cadrul Bank Leumi din 2006, când a ocupatiniţial funcţia de Board Assistant şi avea ca responsabilităţiorganizarea întâlnirilor din cadrul managementului, precum şitraducerea conversaţiilor sau a documentelor oficiale din englezăîn română sau invers. După un an şi jumătate, a fost promo­vată pepoziţia de manager de relaţii cu clien­ţii din Israel, funcţ­ie pecare a ocupat-o timp de şase luni.

De la începutul lui 2008 se ocupă de relaţiile cu clienţii divizieide retail şi Private Banking ai băncii, funcţie din caregestionează un portofoliu de 300 de clienţi.
"La începutul aces­tui an mi-am cumpărat o locuinţă, o inves­tiţieenormă în­tr-o perioadă în care accesul la finan­ţare este redus.Peste ju­mă­tate din veniturile lunare sunt folosite pentru plataratei ipotecare şi de aceea nu aş fi pu­tut susţine din fonduriproprii costurile unui program de educaţie managerială cel puţin înviitorul apropiat". Absolventă a Facultăţii de Finanţe-Bănci aUniversităţii din Craiova, ea a urmat cursurile unei facultăţi dincadrul ASE, cu specializare în managementul bancar. De asemenea, eaa absolvit mai multe cursuri de vân­zări livrate de firma detraining Ascendis şi a urmat diverse cursuri în cadrul InstitutuluiBancar Român. Fluentă în limbile engleză, spaniolă şi franceză,Raitan şi-a început cariera ca operations Officer la RomexterraBank.
Câteva zeci de manageri din sectoare precum construc­ţii şiimobiliare, servicii financiare sau IT din Bucureşti şi din Cluj auîncercat în acest an să obţină bursa de EMBA. Anul trecut, bursaEMBA a fost câştigată de Dorin Herban, project manager în cadrulcentrului de inginerie auto Renault Technologie Roumanie. Programuloferit de WU Executive Academy se desfă­şoa­ră pe o perioadă de 14luni şi costă 35.000 de euro, fiind cel mai scump de pe piaţalocală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO