Profesii

Un salariu pe zi. Un consultant în implementare ERP câştigă între 1.500 şi 2.500 de euro net pe lună

Andrei Frunză, CEO, BestJobs.

Andrei Frunză, CEO, BestJobs.

Autor: Ramona Cornea

03.12.2022, 11:15 8229

Un angajat pe poziţia de consultant în implementare ERP are un salariu care variază, în medie între 1.500 şi 2.500 de euro net pe lună, arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs.

„ERP este un acronim pentru enterprise resource planning, care, tradus în limba română, înseamnă planificarea resurselor companiei. Pentru rolurile de consultant implementare ERP disponibile pe BestJobs, candidaţii au nevoie de studii superioare: Politehnică (Automatică, Calculatoare, Electrotehnică, etc.), ASE (Cibernetică, Informatică-Economică, Finanţe-Bănci, Contabilitate), Informatică, Matematică-Informatică sau asemănătoare şi trebuie să aibă capacitatea de a înţelege procesele de business dintr-o companie (financiar, achiziţii, vânzări, retail, distribuţie, order management, logistică, producţie, customer support). Mai mult, abilităţile de organizare, prezentare, adaptabilitatea şi spiritul analitic sunt esenţiale. Oferta de locuri de muncă pentru această poziţie este mare în Bucureşti şi Timişoara, iar jobul permite desfăşurarea activităţii de la distanţă. Dat fiind mixul de abilităţi soft şi hard, precum şi rolul multidisciplinar, salariul este cuprins în intervalul 1.500 - 2.500 euro/lună, în medie”, afirmă Andrei Frunză, CEO, BestJobs.

Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: oportunităţi de formare şi dezvoltare continuă, servicii medicale private, abonament sport, tichete de masă, prime de sărbători.

În prezent, 605 posturi vacante pentru poziţia de consultant în implementare ERP sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 40.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe poziţii deschise sunt în regim de muncă remote, Timişoara şi Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO