Profesii

Unu din cinci angajaţi din aparatul central al Finanţelor câştigă mai bine decât ministrul Ioana Petrescu

Ioana Petrescu

Ioana Petrescu

Autor: Adelina Mihai

26.09.2014, 00:03 56591
Un număr de 269 de angajaţi din cadrul Ministerului de Finanţe, adică 20% din totalul de peste 1.300 de salariaţi din aparatul central al instituţiei, au un salariu mai mare decât cel încasat de ministrul Ioana Petrescu, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor publicate de pe site-ul ministerului
 
În luna iulie a acestui an, ministrul Ioana Petrescu a avut un salariu mediu net de 5.363 de lei net pe lună, la jumătate faţă de nivelul salarial încasat de un manager public superior I gr. 4 din cadrul Direcţiei de management al resurselor umane din minister (care a avut un venit de 10.498 de lei în luna iulie) sau de către un director general tr. 2 din cadrul Direcţiei de programare bugetară în sectorul economic, care a încasat 10.268 de lei în aceeaşi lună. Deşi în fişierul în format Excel care cuprinde salariile celor 1.314 de angajaţi ai Finanţelor nu se precizează dacă valorile reprezintă venituri salariale brute sau nete, judecând după nivelul salarial al Ioanei Petrescu (echivalent cu veniturile nete ale ministrului justiţiei şi al muncii) rezultă că valorile sunt nete.
 
În total, în toate structurile Ministerului de Finanţe lucrează peste 26.000 de salariaţi.
 
În medie, un angajat din aparatul central de la Finanţe câştigă 4.000 de lei net pe lună, cu 40% mai mult decât un angajat din sectorul administraţiei publice şi apărare (unde salariul mediu net a fost de 2.373 de lei în iulie) şi cu 57% peste salariul mediu câştigat la nivelul întregii economii (de 1.719 lei în iulie), potrivit datelor de la Statistică.
 
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro