Profesii

Veşti bune pentru salariaţi: Angajaţii vor avea parte de o nouă minivacanţă de 5 zile

Veşti bune pentru salariaţi: Angajaţii vor avea parte...

Autor: Alexandru Nanu

01.01.2020, 08:31 29442

La începutul acestei luni, românii care lucrează la stat ar putea avea parte de o nouă minivacanaţă de cinci zile, ca urmare a faptului că pe data de 1 ianuarie (miercuri) şi 2 ianuarie (joi) se sărbătoreşte Anul Nou şi a doua zi după Anul Nou, zile libere conform Codului Muncii.

Guvernul a luat decizia acordării bugetarilor a unei zile libere vineri, ceea ce ar da angajaţilor de la stat posibilitatea de a se bucura de o minivacanţă de cinci zile. Ziua liberă se va recupera ca până acum, fie prin prelungirea programului de lucru, fie prin lucrul în zile de sâmbătă.

Guvernul a aprobat, luna trecută, o hotărâre prin care zilele de 27 decembrie şi 3 ianuarie sunt declarate zile libere, pentru angajaţii care lucrează în instituţiile şi autorităţile publice.

Zilele libere care urmează în 2020 sunt:

24 ianuarie (vineri) - Ziua Unirii Principatelor Române
17 aprilie (vineri) - Vinerea mare
19 aprilie (duminică) - Paste Ortodox
20 aprilie (luni) - A doua zi de Paşte Ortodox
1 mai (vineri) - Ziua Muncii
1 iunie (luni) - Ziua Copilului
7 iunie (duminică) - Rusalii
8 iunie (luni) - A doua zi de Rusalii
15 august (sâmbătă) - Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (luni) - Sfântul Andrei
1 decembrie (marţi) - Ziua Naţională a României
25 decembrie (vineri) - Crăciunul
26 decembrie (sâmbătă) - A doua zi a Crăciunului

Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.

Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO