Profesii

VIDEO. „Mi-aş fi dorit să înţeleg mai repede ce înseamnă dezvoltarea în industria IT. Credeam că dacă sunt bun la olimpiade o să rup tot”. Ce lipseşte din parcursul tinerilor români din perspectiva unui român care a absolvit la Universitatea din Cambrdige

Autor: Alex Ciutacu

30.05.2024, 17:57 1204

Învăţământul românesc trebuie să fie mai aproape de mediul de business şi de realităţile economice, astfel încât tinerii să poată lua decizii informate şi absolvenţii să poată pune în practică proiecte reale, care o şansă mai mare să funcţioneze şi să genereze valoare adăugată sau inovaţie în piaţă.

„România dezvoltă şi pregăteşte specialişti foarte buni în zona de IT şi în zona de inginerie în general. Din păcate, nu avem o industrie de produs. Nu mai este era romantică a IT-ului când începi într-un garaj, faci un progrămel şi apoi vin investitorii şi curg banii. Deja dacă vrei să începi un produs trebuie să ai cunoştinţe din domenii mult mai variate”, a explicat Tudor Avram, mentor în cadrul programului First Tech Challenge şi absolvent al Universităţii din Cambridge.

Un avantaj pe care îl menţionează mai mulţi români care au studiat în vestul Europei este legat de colaborarea şi parteneriatul dintre mediul educaţional şi mediul de business, un tip de parteneriat în care studenţii de la un profil tehnic ajung să colaboreze cu cei de la un profil economic în proiecte comune, în care interacţionează cu diferite companii, pentru ca fiecare viitor specialist să înţeleagă şi cealaltă perspectivă a unui proiect.

Întrebat cum ar acţiona în cazul în care ar conduce Politehnica şi care ar fi prima măsură pentru a apropia mai mult universitatea de industrie şi de mediul de business, Tudor Avram a venit cu ideea unui parteneriat.

„Din punctul meu de vedere, pentru a putea să pregătesc studenţii în direcţia aceasta, aş face un parteneriat între Universitatea Politehnică şi ASE sau alte universităţi din Bucureşti, în care studenţii să poată face cursuri pluridisciplinare”.

El a dat exemplul fratelui său, student la Harvard, care urmăreşte obţinerea unei specializări duble (double major), în economie şi computer science. Astfel, un expert tehnic are şi cunoştinţe despre ce însemană să dezvolţi un plan de business.

„Este o combinaţie care te poate ajuta în viitor şi îţi dă mai multe şanse în viitor ca tu să dezvolţi o adevărată companie de produs în zona de tech”.

Tudor Avram s-a întors în România în 2018 şi este mentor în cadrul competiţiei de robotică First Tech Challenge, organizată de fundaţia Naţie prin Educaţie. Acolo ajunge să lucreze de cele mai multe ori cu elevi de liceu pe care vrea să îi ajute şi să înţeleagă ce nu ştia el când avea 16 ani, şi-anume ce înseamnă cu adevărat dezvoltarea în industria IT.

„Mi-aş fi dorit să înţeleg de atunci ce înseamnă cu adevărat dezvoltarea în industria de IT. Credeam că dacă sunt foarte bun la olimpiade o să rup tot. Nu e chiar aşa. Ajungi să lucrezi în industrie şi îţi dai seama cât de multe lipsuri ai şi cât de multe lucruri mai trebuie să acumulezi”.

Avram a fost prezent săptămâna aceasta la conferinţa ZF Reindustrializarea României 2024, în panelul „Cum îşi pregăteşte România specialiştii pentru industria viitorului?”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24