România are nevoie urgentă de o îmbunătăţire a calităţii pregătirii profesorilor care intră în sistemul educaţional, pentru că în caz contrar nu poate creşte competitivitatea economică a ţării prin educaţia viitoarelor generaţii de angajaţi, a explicat Măriuca Talpeş, liderul grupului pentru educaţie din cadrul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
Ea a spus că vârsta la care un copil îndrăgeşte sau nu o materie este de 10 – 11 ani, când este în clasa a V-a şi îşi dă seama ce anume îi place, iar implicarea şi competenţa profesorilor sunt esenţiale din acest punct de vedere.
„Mulţi profesori ajung la catedră pentru că nu au reuşit în alt domeniu. Un dascăl care nu este pasionat de ceea ce face este o mică bombă atomică în clasă şi poate distruge generaţii de copii“, a spus ea.
Salariile mici din sistemul de învăţământ – având în vedere că până în urmă cu ceva ani un profesor primea un salariu lunar de 600 de lei la angajare, iar un profesor are un salariu mediu de 1.500 de lei pe lună de-a lungul vieţii – i-a determinat pe cei mai mulţi dintre absolvenţii buni de facultate să nu rămână în sistem, ca profesori. De aceea, noile generaţii de profesori sunt formate din persoane care nu au reuşit să-şi construiască o carieră în alt domeniu şi de câteva excepţii, de persoane pasionate de această meserie. „În primul rând, educaţia are nevoie de procentul de 6% din PIB, discutat atât de mult, dar care nu a fost alocat niciodată.“
Deşi educaţia este un factor cheie pentru dezvoltarea oricărei ţări, în prezent, în România, 42% dintre copiii de 15 ani sunt analfabeţi funcţional, adică recunosc literele şi ştiu să citească, însă nu pot interpreta logic un text.
„Notele de la clasă trebuie să fie corecte, altfel se trezesc în clasa a VIII-a că sunt şocaţi de rezultatele de la evaluarea naţională.“
Forumul Economic Mondial a publicat 12 categorii de factori prin care se măsoară competitivitatea, iar patru dintre aceştia au legătură cu educaţia. În opinia Măriucăi Talpeş, factorul determinant pentru a avea o educaţie de calitate este dascălul de la catedră.
„Trebuie să îi aplaudăm şi să îi lăudăm pe dascălii care ne educă copiii. Trebuie să le dăm statutul pe care îl merită şi să ne scoatem pălăria în faţa lor când îi vedem pe stradă.“
Una dintre măsurile pe care le-ar lua aceasta pentru a creşte calitatea învăţământului românesc este îmbunătăţirea pachetelor salariale ale profesorilor (chiar şi prin diminuarea numărului total de profesori), păstrarea dascălilor buni şi pasionaţi în sistem şi dezvoltarea infrastructurii astfel încât profesorii pasionaţi să meargă să predea în sate. „Trebuie să facem o investiţie în educaţie, în generaţiile viitoare, pentru că ei vor duce economia mai departe.“
Pe termen lung, învăţământul din România ar trebui să se focalizeze pe segmentul STEM (ştiinţe, tehnologie, inginerie şi matematică), cu accent pe aplicabilitate, competitivitate, inovaţie şi pasiune, un învăţământ tehnic şi profesional de calitate, parteneriate reale cu companiile. „Până în 2020 toate joburile care au la bază STEM vor creşte cu cel puţin 9%, iar celelalte, care nu ţin de acest model, vor avea o creştere de maximum 3%. Copiii trebuie să înveţe cu bucurie şi pasiune să facă lucruri practice, dar trebuie să stăpânească foarte bine şi partea teoretică.“
La rândul lor, studenţii care doresc să devină profesori trebuie să fie pasionaţi de această profesie, pe lângă pregătirea foarte bună de care au nevoie. „Aş flexibiliza legea care rigidizează pe post dascălii, ar trebui să îi ţinem în învăţământ pe cei mai buni şi pasionaţi. Copiii ar trebui să treacă clasa doar dacă ştiu anumite noţiuni şi dacă abilităţile lor trec de anumite standarde.“
Mulţi profesori titulari nu vor să meargă să predea în şcolile din mediul rural, iar locurile lor sunt ocupate de suplinitori, din cauza faptului că nu există o infrastructură care să lege mediul urban de cel rural şi nu vor să se izoleze de ceea ce înseamnă civilizaţie, cultură sau artă. „Ori aduni copiii într-un internat şi angajezi profesori buni, ori creezi o infrastructură şi salarii mai bune pentru cei care se duc la sate“, a punctat Talpeş.
În ceea ce priveşte comportamentul studenţilor români care se angajează pe timpul facultăţii, Măriuca Talpeş spune că ei sunt nevoiţi să facă acest lucru pentru că nu există o finanţare sustenabilă prin care să-şi asigure costurile cu cazarea şi cu întreţinerea. „În România educaţia este gratuită, dar doar într-o mică măsură. Costul vieţii unui student care vine de la Vaslui în Bucureşti este diferit, iar de multe ori părinţii lor nu câştigă suficient de mult încât să îi poată întreţine la facultate“.
Pe de altă parte, practica din timpul şcolii este benefică pentru cei care devin angajaţi, atât pentru cei care sunt în sistemul universitar, cât şi pentru cei din şcolile profesionale.
Măriuca Talpeş a adăugat că elevii care optează pentru o şcoală profesională tehnologică şi care organizează cursuri în parteneriat cu companii private fac practică 70% din timp. „Când termină, ei au deja o meserie, dar pot să îşi continue studiile, să dea examenul de bacalaureat şi să intre la o facultate.“ Măriuca Talpeş spune că în opinia ei statul este un investitor în educaţie şi companiile duc o luptă continuă pentru angajaţi, iar această nevoie de IT-işti duce la creşterea salariilor din domeniu.
„Multe companii colaborează cu mai multe facultăţi pentru formarea unor cursuri noi, proiecte de cercetare, masterate, teme de diplomă şi doctorate.“
Legat de angajarea stundeţilor din facultăţile cu profil IT – practică frecvent contestată de profesori – Măriuca Talpeş a spus că, atâta vreme cât studenţii învaţă limbajul de programare Pascal, care nu este cerut pe piaţa muncii, experienţa în muncă le este folositoare. În plus, angajatorii din IT au tot interesul ca studenţii să îşi termine facultatea, pentru ca aceştia să beneficieze de scutirea de 16% a impozitului pe venit aplicată angajaţilor din această industrie.
