Profesii

Who’s who in business. Cine conduce Unilever South Central Europe, al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa bunurilor de larg consum nealimentare

Who’s who in business. Cine conduce Unilever South...

Autor: Cristina Roşca

13.02.2017, 00:03 280

Ziarul Fiannciar a lansat o rubrică de prezentare a managerilor de top şi a antreprenorilor care conduc cele mai importante companii din România, pe baza informaţiilor prezentate în anuarul ZF „Who’s who in business. Cei mai importanţi 1.000 de oameni din business“.

Astăzi, ZF prezintă profilul lui Florin Trandafirescu, cel care conduce operaţiunile Unilever South Central Europe

A preluat funcţia de managing director peste operaţiunile din opt ţări ale Unilever începând cu 1 iulie 2016. El a condus anterior afacerile Unilever din Cehia şi Slovacia care aveau o valoare similară de circa 200 mil. euro, potrivit datelor ZF. Acum administrează businessul din România, Bulgaria, Serbia, Moldova, Macedonia, Albania, Kosovo şi Muntenegru. Dintre acestea România este cea mai puternică piaţă, fiind responsabilă pentru circa 70% din totalul cifrei de afaceri. El lucrează în cadrul companiei anglo-olandeze de aproape două decenii, perioadă în care a deţinut mai multe funcţii de management, atât în cadrul Unilever South Central Europe, cât şi al altor entităţi ale companiei.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO