Proprietăţi

Ce autostrăzi vor fi gata la finalul lui 2012?

Ce autostrăzi vor fi gata la finalul lui 2012?

Autor: Andreea Neferu

30.12.2011, 00:00 5275

Anul viitor ar urma să fie gata aproximativ 200 de kilometri de autostrăzi, majoritatea fiind şosele a căror construcţie a început acum mai bine de 2-3 ani.

Autostrăzile Bucureşti-Ploieşti (62 kilometri), Medgidia-Constanţa (31,5 kilometri), centura Constanţei (22,1 kilometri), centura Aradului (12,3 kilometri), Suplacu de Barcău-Borş (64 kilometri) şi primul lot al autostrăzii Timişoara-Lugoj (9,5 kilometri) sunt programate să fie deschise circulaţiei în 2012, potrivit unei analize ZF pe baza anunţurilor realizate în ultima perioadă de Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). În cazul câtorva tronsoane, aşa cum sunt centura Constanţei şi a Aradului şi autostrada Medgidia-Constanţa, încă de anul acesta au fost tăiate panglici pentru inaugurarea parţială a acestora, pe câţiva kilometri, însă abia în 2012 aceste şosele vor fi finalizate în totalitate.

Poate cea mai aşteptată tăiere de panglică de anul viitor este cea a autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, care trebuia să fie gata în luna decembrie a acestui an. Autostrada, cu o lungime de 62 kilometri, este extrem de importantă în condiţiile în care oferă o alternativă la DN 1, cea mai circulată şosea din România.

România are în prezent 371 kilometri de autostrăzi finalizaţi, dintre care 58 de kilometri deschişi traficului anul acesta: Arad-Timişoara, un tronson de 14,5 kilometri din tronsonul Medgidia-Constanţa şi 8,5 kilometri din centura Constanţei la standard de autostradă. În prezent există 434 kilometri de autostrăzi în curs de execuţie, majoritatea situaţi pe Coridorul IV paneuropean.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO