Proprietăţi

Cum stă cu banii Ministerul Transporturilor: Până şi terenul de sub biroul meu este sub sechestru, spune ministrul

Cum stă cu banii Ministerul Transporturilor: Până şi terenul de sub biroul meu este sub sechestru, spune ministrul

Autor: Iulian Anghel, Andreea Neferu

11.02.2011, 15:32 36

Datoriile companiei CFR infrastructură au fostîn ianuarie curent de 6 mld. lei (1,4 mld. euro). Doar furnizorilorde energie CFR infrastructură datorează 1,8 mld.lei (428 mil. euro).

"Avem sub sechestru clădiri, terenuri, gări,chiar şi locomitive şi vagoane. Şi terenul de sub biroul meu estesechestrat", spune ministrul transporturilor, AncaBoagiu, într-un interviu pentru ZF care va fi publicatsăptămâna viitoare. Care este cea mai mare gară pe care s-a pussechestru asigurator? "Gara de Nord", spune ministrul.

Gara de Nord a fost pusă sub sechestru asiguratorde ANAF în 2003, iar în mai bine de şapte ani de atunci nu s-agăsit o soluţie.

La acea vreme, şeful Fiscului, Sebastian Bodu, ameninţa chiar că vascoate Gara de Nord la vânzare din cauzadatoriilor către stat ale CFR care se ridicau la aproape 70 mil.lei noi.

Ministrul spune că una dintre ţintele principale pe care le are învedere este reducerea arieratelor companiiloraflate în subordinea Ministerului Transporturilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO