Proprietăţi

Cum va arăta infrastructura rutieră în 2011: încă 83 km de autostradă, 34 km de centuri şi 261 km de drumuri naţionale reabilitate

Cum va arăta infrastructura rutieră în 2011: încă 83 km de autostradă, 34 km de centuri şi 261 km de drumuri naţionale reabilitate

Autor: Andreea Neferu

04.01.2011, 23:59 1871

România ar putea avea astfel, la finalul lui2011, aproape 400 de kilometri de autostrăzi, însă rămâne cu multîn urma unor ţări vecine, precum Ungaria sau Bulgaria, care dejaaveau în 2010 696, respectiv 459 de kilometri deautostrăzi.

Autostrada Bucureşti - Constanţa, una dintreprincipalele artere de trafic auto, în special pe timp de vară, arurma să fie finalizată integral în ultima parte a lui 2011. Înafară de aceasta, şi autostrada care leagă două oraşe din vestulţării, Timişoara şi Arad, ar putea deveni realitate în 2011,potrivit informaţiilor CNADNR transmise la solicitareaZF.

Tronsonul, cu o lungime de peste 32 dekilometri şi o valoare contractuală de 482,9 mil. lei fără TVA,este construit în prezent de companiile FCC Construction şiAstaldi, care au colaborat şi pentru centura Constanţei, ce va fide asemenea inaugurată în 2011.

Două noi centuri la standard deautostradă

Varianta de ocolire a municipiului Constanţa,construită la standard de autostradă, va fluidiza traficul laieşirea de pe autostrada Bucureşti- Constanţa, dar va asigura şidevierea traficului din interiorul oraşului de la mare pe direcţiaTulcea şi Vama Veche.

Valoarea contractului se ridică la 437 mil.lei, fără TVA. Cele două firme care vor preda anul acesta douăproiecte de infrastructură rutieră, FCC Construction şi Astaldi,sunt responsabile şi pentru Pasajul Basarab din Capitală, care vafi finalizat în martie şi pe care estimările arată că vor trecezilnic 100.000 de maşini, respectiv 10% din parcul auto alBucureştiului.

Totodată, în 2011 CNADNR estimează că va faceşi recepţia pentru varianta de ocolire a municipiului Arad,realizată tot la standard de autostradă.

Dacă toate aceste tronsoane vor fi finalizatela termenul promis, în 2015 se va putea circula de la vestul laestul ţării pe Coridorul IV paneuropean.

Sau cel puţin de la Nădlac la Sibiu şi de laPiteşti la Constanţa, pentru că tronsonul Sibiu -Piteşti, cu olungime de aproape 117 km, este încă în stadiu de "autostradă înpregătire", cu alte cuvinte nici măcar nu a fost scos la licitaţie.Ministrul transporturilor a spus însă că în următorii ani întregCoridorul IV paneuropean va fi prioritateasa.

Pe de altă parte, mediul de business nu maieste însă de mult impresionat de kilometri noi de autostradăanunţaţi de oficialii de stat.

"Statisticile acestea şi pronosticurile laînceput de an au ajuns deja să fie puţin importante pentru mediulde afaceri, în speţă pentru societăţile de construcţii. Doar dacăs-a ajuns să se conştientizeze cu adevărat situaţia dramatică încare ne aflăm, estimările privind numărul de kilometri deautostradă inauguraţi în 2011 ar putea deveni o realitate", adeclarat Răzvan Niculescu-Aron, prim-vicepreşedinte al PatronatuluiSocietăţilor din Construcţii (PSC). Mai mult, reprezentantul PSCconsideră că relansarea economică a României va fi îngreunată dacăproiectele de infrastructură nu vor fi puse pe primulplan.

Anul acesta, Ministerul Transporturilor are unbuget de investiţii de circa 8 mld. lei (aproape 2 mld.euro), mareparte din această sumă urmând să revină CNADNR. În 2010, CNADNR aavut la dispoziţie fonduri de 7,3 mld. lei (1,7 mld. euro), dincare în primele zece luni ale anului cheltuise deja aproape97%.

Mai puţine reabilitări de DN-uri în2011

Dacă în 2010 s-au pus în funcţiune 621 dekilometri de drumuri naţionale reabilitate, în 2011 ar urma să maiapară pe harta infrastructurii rutiere din România încă 261 dekilometri de drumuri naţionale reabilitate, valoarea contractelorpentru acestea din urmă ridicându-se la circa 700 mil. lei (170mil. euro).

Cea mai importantă reabilitare ce se vaîncheia în 2011, potrivit CNADNR, va fi cea a tronsonului Petroşani-Simeria de pe Drumul Naţional 66, de aproape 80 de kilometri,lucrările fiind împărţite în trei subsectoare. Cu toate acestea,CNADNR spune că va pune în funcţiune anul acesta un drum pe care secirculă deja, aşa cum susţintransportatorii.

"Circul de câteva luni pe Petroşani - Simeriafără absolut nicio problemă, e bun drumul şi reabilitat întotalitate", spune un şofer al companiei de transportNormandia.

Reprezentanţii CNADNR spun că într-adevărstadiul lucrărilor pe tronsonul Petroşani - Simeria se ridică lapeste 90% şi că reabilitarea s-a făcut sub trafic. Tronsonul nu afost închis niciodată în totalitate, doar anumite porţiuni au fostînchise temporar, una sau două zile, însă recepţia finală alucrărilor se va face abia în 2011. "Momentan se lucrează în afaracarosabilului, fiind iarnă.

Pentru sectoarele Petroşani - Baru şi Haţeg -Simeria, lucrările au început în august 2003, în timp ce în cazultronsonului Baru - Haţeg reabilitarea a demarat în noiembrie 2007,au mai spus reprezentanţii CNADNR.

În general, tronsoanele de autostrăzi,variante ocolitoare şi drumuri naţionale ce vor fi puse înfuncţiune anul viitor au fost realizate de constructori străini, cuexcepţia reabilitării unei porţiuni de 43 de kilometri din DN 2Focşani - Ojdula, efectuată de Spedition UMB, companie controlatăde omul de afaceri Dorinel Umbrărescu.

Faptul că străinii vor avea anul acesta celemai im portante inaugurări la nivel de infrastructură rutie ră esteexemplificat chiar de autostrada Cernavodă - Constanţa. Primultronson al acesteia, şi anume Cernavodă -Medgidia, cu o lungime depeste 19 kilometri, este construit de compania franceză Colas, carea câştigat licitaţia la finalul anului 2008, cu o valoare acontractului asumat de 634,4 mil. lei, fără TVA, potrivitinformaţiilor transmise de CNADNR.

Cel de-al doilea sector, Medgidia - Constanţa,este construit de italienii de la Astaldi şi de germanii de la MaxBoegl, pentru suma de 596 mil. lei.

160 de kilometri de autostrăzi inauguraţi în2012?

Ministerul Transporturilor şi Infrastructuriianunţa la începutul lunii decembrie 2010 că la finalul lui 2012România va avea încă 243 km de autostradă.

În acest moment, în România există 314kilometri de autostradă, potrivit informaţiilor furnizate de MTI,şi anume Bucureşti - Piteşti (111 km), Bucureşti - Cernavodă (151km) şi Câmpia Turzii -Gilău (52 km).

Cu alte cuvinte, în doi ani ar trebui să avemîn total aproape 560 de kilometri de autostradă, urmând ca în 2012să mai fie inauguraţi încă 160 dekilometri.

Po trivit unei hărţi detaliate privindinfrastructura rutie ră, prezentată de ministrul transporturilor şiinfrastruc turii la începutul lunii decembrie, în 2012 ar urma săfie finalizate patru tronsoane de autostradă, şi anume: Suplacu deBarcău - Borş (64 km), Moara Vlăsiei - Ploieşti (42,5 km),Bucureşti - Moara Vlăsiei (19,5 km), precum şi Deva - Orăştie (32,8km).

Angajamentul actualului ministru al transporturilor, Anca Boagiu, a venit în contextul în care predece sorulsău, Radu Berceanu, promitea în 2008 un total de 1.000 kilometri deautostrăzi în patru ani. Din 2004 până la finalul lui 2009 însă,România a reuşit să mai construiască doar circa 120 de kilometri deautostrăzi, potrivit datelor ZF.

Cei 243 de kilometri noi de autostradăanunţaţi re cent sunt însă bucăţi de autostrăzi, astfel că nici în2012 România nu va avea o autostradă care să o tranziteze integralde la est la vest sau de la nord la sud.

Dacă în primele 11 luni ale anului lucruriles-au miş cat destul de încet în ceea ce priveşte licitaţiile deauto străzi, în decembrie, pe ultima sută de metri a anului, CNADNRa scos la licitaţie 183 km din Corido rul IV paneuropean, al cărorcost total a fost estimat la aproape 1,4 mld. euro, iar din aceastăsumă, 85% sunt bani europeni, restul fiind contribuţie de la bugetul de stat. Cei 183 km de autostradă sunt împărţiţi în patrutronsoane (Orăştie - Sibiu, Timişoara - Lu goj, Nădlac - Arad,Lugoj - Deva), care se adaugă celor 32,8 km din tronsonul Deva -Orăştie, contract deja atribuit în 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO