• Leu / EUR4.6639
  • Leu / GBP5.2762
  • Leu / USD4.1179
Proprietăţi

Immoeast discuta preluarea Euromall Pitesti cu 90 mil. euro

Immoeast discuta preluarea Euromall Pitesti cu 90 mil. euro

Immoeast, cel mai activ fond de investitii imobiliare de pe piata locala, se afla in negocieri avansate pentru achizitionarea centrului comercial Euromall Pitesti, valoarea tranzactiei fiind de aproape 90 de milioane de euro, potrivit unor surse de pe piata imobiliara.
"Intr-adevar, exista discutii pentru preluarea acestui proiect, dar nu a fost semnat nimic pana in momentul de fata", a declarat pentru ZF Moshe Turgeman, unul dintre cei trei actionari implicati in dezvoltarea retelei de centre comerciale Euromall.
Immoeast este la a treia afacere cu dezvoltatorii Euromall, dupa alt Euromall la Galati (60 mil. euro) si un complex rezidential de 100 de milioane de euro in Bucuresti (Baneasa). Centrul comercial Euromall de la Pitesti are o suprafata totala de 32.000 de metri patrati, peste 100 de magazine si a fost inaugurat ieri.
"Sunt discutii si pentru preluarea acestui mall, dar negocierile mai pot dura aproximativ doua-trei saptamani", a afirmat si Gunther Bukor, managing director al Immoeast. Nici Turgeman si nici reprezentantul Immoeast nu au dorit sa faca mai multe comentarii pe marginea tranzactiei.
Randamentul investitiei austriecilor este de aproximativ 7%, potrivit unor surse din piata imobiliara. Euromall Pitesti este construit pe trei niveluri, valoarea investitiei depasind 40 de milioane de euro, ceea ce ar putea reprezenta un profit de 100% pentru dezvoltatori in urma vanzarii.
Mall-ul are un supermarket pe o suprafata de 2.600 de metri patrati, sase sali de cinema cu peste 1.400 de locuri si o parcare exterioara de peste 700 de locuri.
Printre chiriasii mall-ului se numara retailerii de imbracaminte Terranova, Cavaliere, B&B Collection sau Bigotti, precum si lanturile de fast-food Springtime sau KFC.
Dezvoltatorii centrelor comerciale Euromall, care vor realiza urmatoarele proiecte de acest fel la Galati, Ploiesti si Craiova, ataca si alte segmente ale pietei imobiliare, prin constructia de locuinte si cladiri de birouri.
"Vom construi o cladire de birouri in Pitesti cu o suprafata de peste 10.000 de metri patrati inchiriabili, valoarea investitiei fiind de aproximativ 18-20 de milioane de euro. Am cumparat deja terenul. Verificam totodata si piata spatiilor de birouri din Bucuresti", a adaugat Turgeman.
Immoeast a cumparat intr-un contract forward purchase (plata si trecerea in posesie se face pe masura ce lucrarile de constructie avanseaza) al doilea centru comercial Euromall aflat in dezvoltare, la Galati, valoarea totala a tranzactiei depasind 60 de milioane de euro. In momentul de fata, Immoeast detine doar 25% din compania Union Investitii, care dezvolta proiectul.
Cel de-al treilea proiect dezvoltat de investitorii israelieni si francezi, in care sunt implicati si austriecii de la Immoeast, este un ansamblu rezidential din zona Baneasa din Capitala, care va cuprinde aproximativ 1.000 de apartamente.
Valoarea investitiei este de aproximativ 100 de milioane de euro, pretul de achizitie al terenului fiind de aproape 30 de milioane de euro.
Immoeast este cel mai agresiv jucator de pe piata locala de real estate si unul dintre cei mai importanti din Europa, pe piata locala fiind implicat in peste 40 de proiecte cu o valoare de aproximativ 1,5 miliarde de euro.


Immoeast: apetit ridicat

Prima achizitie realizata in acest an a fost parcul de afaceri Victoria Park, dezvoltat in nordul Bucurestiului de catre compania belgiana Liebrecht & wooD, intr-o afacere de 60 de milioane de euro.

Immoeast a cumparat parcul de afaceri S-Park din zona de nord a Bucurestiului, in urma unei tranzactii de peste 100 mil. euro.

Cea mai mare tranzactie realizata in acest an a fost preluarea proiectului Polus Center din Constanta pentru 185 mil. euro intr-un contract forward purchase (plata se face pe masura ce proiectul avanseaza).

Austriecii au achizitionat o participatie de 25% in compania de dezvoltare imobiliara Adama din Bucuresti, in care va investi aproape 60 mil. euro.

Immoeast a cumparat recent centrul comercial Euromall din Galati, pentru 60 mil. euro intr-o tranzactie de tip forward purchase.

 

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6639
Diferență: 0,0086
Ieri: 4.6635
Azi: 4.1179
Diferență: -0,2519
Ieri: 4.1283
Azi: 5.2762
Diferență: -0,1722
Ieri: 5.2853
Azi: 4.0856
Diferență: -0,3682
Ieri: 4.1007