• Leu / EUR5.3470
  • Leu / GBP6.3058
  • Leu / USD4.7814
Proprietăţi

Oprescu vrea ca până în 2012 să ne plimbăm la Universitate. Vedeţi aici cum arată proiectul câştigător - GALERIE FOTO

Oprescu vrea ca până în 2012 să ne plimbăm la Universitate. Vedeţi aici cum arată proiectul câştigător - GALERIE FOTO

Cum arată proiectul câştigător al pasajului suprateran de la Universitate

Autor: Geanina Sandu

15.11.2011, 15:32 11785

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni, la decernarea premiilor concursului de proiectare pentru amenajarea spaţiului suprateran parcării care se construieşte la Universitate, că speră ca până la sfârşitul lunilor martie-aprilie să fie gata acest spaţiu public.

Sorin Oprescu a premiat câştigătorii concursului, locul I, în valoarea de 60.000 de lei, fiind câştigat de o echipă formată din trei arhitecte, o româncă, o italiancă şi o franţuzoaică. Acestea au avut cel mai simplu proiect, cel mai modern şi cu costurile cele mai mici, estimate la 500.000 de euro, în opinia unanimă a juriului.

"Ne-am dorit ca acest proiect să fie o soluţie simplă, care să pună în valoare spiritul arhitectural al pieţii, să creăm un spaţiu pe care bucureştenii să-l anime", a spus una dintre câştigătoare, Simona Dirvariu.

Te-ar putea interesa și:

Câştigătoarele vor negocia contractul pentru aceste lucrări cu Primăria Capitalei, urmând ca o parte din amenajare să fie făcută de firma care a lucrat şi la parcarea subterană, a precizat arhitectul şef al municipalităţii, Gheorghe Pătraşcu.

"Cine face parcarea va face şi amenajarea spaţiului suprateran, potrivit contractului existent, şi în funcţie de vreme sper ca până la sfârşitul lunii martie sau aprilie să fie gata", a precizat Sorin Oprescu.

Primarul Capitalei a subliniat că a fost organizat un concurs de proiecte cu premii pentru a atrage cât mai mulţi participanţi de valoare, premiile fiind date pentru a crea miză şi recompense.

Gheoghe Pătraşcu a mai spus că proiectul câştigător prevede ca zona cu statui să fie strict pietonală, având amplasate corpuri de iluminat atât de dese încât nu permite parcarea maşinilor. Spaţiul va fi pavat cu "piatră nobilă" şi piatră cubică, iar "soluţia, nefiind una costisitoare, are o altă concepţie, schimbă paradigma".
Proiectul mai include plantarea unor copaci şi montarea câtorva bănci.

Proiectul de pe locul doi a fost depunctat pentru că a propus oprirea circulaţiei pe Bulevardul Elisabeta, aceasta fiind greu de pus în practică, iar cel de pe locul trei "nu avea nimic spectaculos, fiind o soluţie cuminte", potrivit lui Pătraşcu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Gala CEO AWARDS 2026, 13 octombrie. Fii alături de noi!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3470
Diferență: -0,0579
Ieri: 5.3470
Azi: 4.7814
Diferență: 0,0272
Ieri: 4.7814
Azi: 6.3058
Diferență: -0,2815
Ieri: 6.3058