Anul acesta nu s-a revenit la tranzacţiile cu terenuri de 60-70de milioane de euro, ca în perioada 2006-2007, dar nici nu a maifost "seceta" de anul trecut.
Dedeman, Decathlon, Cora, Auchan sau Kaufland au făcut şi aurefăcut calculele, iar când rezultatul a început să dea cu plus, aureînceput să investească milioane de euro pe achiziţii de terenuri,în special în marile oraşe din ţară în care consideră că "mai esteloc" de retail modern.
În Cluj, Braşov sau Bacău terenurile din interiorul oraşelor aufost vândute în acest an cu preţuri între 180 şi 325 de euro/metrulpătrat de teren, în funcţie de suprafaţă şi apropierea de centru,dar şi de prezenţa utilităţilor sau chiar a unor structuri care potfi folosite pentru proiectele viitoare. Niciun teren nu este însăidentic cu altul, iar contextul tranzacţiei poate contribui deasemenea la preţuri diferite în cazul vânzărilor de terenuri. Cutoate acestea, proprietarii şi investitorii vor avea acum la ce seraporta.
"Am constatat că preţurile plătite de retaileri în tranzacţiiledin acest an au devenit deja repere în piaţă, întrucât au rezultatnu din acţiuni speculative, ci din analizele de fezabilitate aleunor proiecte concrete. Aceste preţuri setează acum în foarte multecazuri aşteptările proprietarilor şi, totodată, stau la bazaofertelor viitoare ale potenţialilor cumpărători", spune SînzianaOprea, asociate în cadrul departamentului de terenuri al firmei deconsultanţă imobiliară Colliers International.
Expansiunea Cora
Firma de consultanţă a fost implicată în acest an în tranzacţiaprin care francezii de la Cora au plătit nouă milioane de euro peun teren de 3,5 hectare din Bacău, lot achiziţionat de la o firmădin grupul Imotrust Arad.
Cora a plătit pe acest teren un preţ de 257 de euro pe metrulpătrat, cu 20% mai mic decât a plătit în Braşov pe platforma depatru hectare a companiei Hidromecanica, intrată între timp înprocedură de insolvenţă. "Tranzacţii de terenuri au fost puţine înultimele 12 - 18 luni, dar interesul pentru achiziţie a crescutdestul de mult în ultima perioadă. În special retailerii precumCora, Auchan, Carrefour şi cei din DIY (do it yourself, bricolaj -n.red.) s-au uitat mult mai atent la oportunităţile din piaţă",comentează şi Ionuţ Bordei, head of land department al firmei deconsultanţă CB Richard Ellis.
Cea mai mare tranzacţie cu terenuri realizată anul acesta înafara Bucureştiului a fost semnată la Craiova, unde francezii de laAuchan şi doi oameni de afaceri belgieni au plătit peste 30 demilioane de euro pentru un teren de 12 hectare din platformaElectroputere, respectiv 250 de euro pe metrul pătrat.
Auchan şi K&S Developments, firma controlată de oameni deafaceri belgieni, vor investi 90 de milioane de euro în dezvoltareaunui centru comercial pe o structură existentă pe acest teren.
Ancorele proiectelor vor fi Auchan, Leroy Merlin, Decathlon şiKiabi, în timp ce pentru restul spaţiilor firma de consultanţă DTZEchinox a fost desemnată agent de închiriere.
Cu ochii pe fabrici
Preţurile pe metru pătrat din Bucureşti rămân mai mari decât înrestul ţării, dar tranzacţia de la Electroputere Craiova ar puteafi cea mai mare din ţară.
Suedezii de la IKEA au cumpărat prin intermediul subsidiareiInterprime Properties un teren de 5,1 hectare din platformaindustrială Timpuri Noi din Bucureşti, lot pe care au plătit 34,6milioane de euro, inclusiv TVA, în timp ce la Craiova, potrivitinformaţiile existente, suma plătită pe terenul de 12 hectare estede 30 mil. euro, plus TVA.
"Două tipuri de terenuri sunt în atenţie: actualele fabrici caretrebuie să se mute în afara Bucureştiului şi terenurile cumpărateiniţial pentru dezvoltări rezidenţiale foarte mari, ai cărorproprietari acum nu găsesc finanţare şi cerere în piaţă", apreciazăBordei de la CBRE. Tranzacţii au fost semnate în acest an şi laTurnu Severin, Focşani sau Oradea, în special de către jucătoriidin retailul alimentar şi bricolaj.
Citiţi mai multe în revistaBusinessConstruct