Proprietăţi

Sudul "blestemat": după falimentul City Mall şi executarea Liberty Center, proiectul Grand Arena din Capitală a intrat în insolvenţă

Sudul "blestemat": după falimentul City Mall şi...

Autor: Cristi Moga

03.01.2013, 14:15 12420

Centrul comercial Grand Arena din sudul Capitalei, deţinut de un grup de oameni francezi prin intermediul firmei Euroinvest Intermed, a intrat în insolvenţă la finalul anului trecut, la cererea a trei firme din industria construcţiilor.

Proiectul deschis în primăvara anului 2009, în care funcţionează magazine ale unor retaileri ca Altex, Decathlon sau Carrefour, a avut încă de la inaugurare un grad de ocupare scăzut, etajul superior având numeroase spaţii neocupate.

Firmele Arcon Constructions, Climatehnic şi CZ&C au obţinut în 20 decembrie 2012 o decizie din partea Tribunalului Bucureşti de deschiderii a procedurii insolvenţei, iar administrator judiciar a fost desemnat Lider Lichidare şi Reorganizare.

Acesta nu este primul eşec al unui centru comercial din sudul Capitalei. Proiectul City Mall de la Eroii Revoluţiei a trecut prin procedura falimentului şi a fost valorificat pentru un preţ de 17 mil. euro, în timp ce Liberty Center din Rahova a fost cumpărat anul trecut de către băncile creditoare în urma unui dosar de executare silită.

Dezvoltatorii proiectului Grand Arena - familia Harfi - anunţau în 2009 că au investit peste 180 de milioane de euro pentru dezvoltarea acestui proiect, dar sumele nu se vedeau în finisaje sau calitatea construcţiei. La vremea respectivă, UniCredit era unul dintre finanţatorii proiectului.

Din toamna anului trecut, firma Euroinvest Intermed şi-a mutat sediul în Bacău, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, din care reiese că societatea a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 7,7 mil. euro şi un profit net de aproape 2 mil. euro. În acelaşi timp, datoriile firmei depăşeau 66 mil. euro.

În procedura insolvenţei societatea are posibilitatea de a se reorganiza, în condiţiile în care găseşte surse de finanţare pentru redresarea activităţii şi plata datoriilor restante, în timp ce alternativa este falimentul urmat de lichidare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO