Publicitate

(P) Edenred România lansează o campanie naţională de susţinere a comercianţilor locali pentru a stimula încasările acestora

25.11.2021, 08:00 222

Campania naţională Vocea magazinelor de lângă tine are loc în perioada 8 noiembrie 2021 – 16 ianuarie 2022 şi adresează peste 10.000 de magazine de cartier care comercializează alimente şi acceptă plata cu Edenred Ticket Restaurant.


Clipul campaniei Vocea magazinelor de lângă tine:

Edenred România lansează campania Vocea magazinelor de lângă tine prin care susţine magazinele de cartier deţinute de micii antreprenori români în accesarea unei categorii importante de fonduri disponibile în economie pe cardurile de masă ale angajaţilor. Edenred îşi propune, astfel, să sprijine retailul autohton de proximitate, continuându-şi acţiunile care vin în sprijinul companiilor client, al beneficiarilor şi comercianţilor parteneri din România în contextul COVID-19.

Campania naţională Vocea magazinelor de lângă tine se derulează în intervalul 8 noiembrie 2021 – 16 ianuarie 2022 şi îşi propune să susţină comerţul local, invitând cât mai mulţi beneficiari de carduri de masă să reia obiceiul de a cumpăra produse alimentare de la magazinele de proximitate.

Micile magazine autohtone de cartier au fost afectate de schimbarea obiceiurilor de consum în pandemia de COVID-19, pe de-o parte, de avansul căpătat de cumpărăturile online, pe de altă parte, de expansiunea lanţurilor de retail care au accelerat dezvoltarea propriilor reţele de magazine de proximitate.

În prezent, în comerţul tradiţional, sunt circa 60.000 de magazine, faţă de circa 150.000, la jumătatea anilor 90, potrivit unei cercetări Nielsen.

Codruţ Nicolau, Director General Edenred România: „Cu toate că, în pandemie, magazinele alimentare au fost exceptate de la lockdown, clienţii s-au simţit mai în siguranţă să cumpere online inclusiv mâncare şi bunuri de strictă necesitate, evitând, pentru o perioadă, deplasările la magazinele de proximitate.

Presiunea pe comerţul autohton de proximitate a fost şi este foarte mare. De aceea ne dorim să venim în sprijinul celei mai longevive categorii de parteneri ai noştri, micii antreprenori români care deţin magazine alimentare. Mă bucur să lansăm, astfel, campania naţională <<Vocea magazinelor de lângă tine>>, încurajând reluarea obiceiului românilor de a accesa comerţul de proximitate pentru cumpărăturile uzuale de alimente, pe care le pot achita cu cardurile de masă.

Campania derulată de Edenred România îşi propune să promoveze solidaritatea în comunitate şi să contribuie la refacerea şi consolidarea segmentului de mici comercianţi afectaţi de criza sanitară, care nu beneficiază de rezerve financiare majore şi nici de scheme facile de sprijin financiar.

Pentru a participa la campania Vocea magazinelor de lângă tine şi a susţine micii comercianţi locali, beneficiarii cardurilor Edenred Ticket Restaurant pot cumpăra produse alimentare din locaţiile partenere Edenred, plătind, cu cardul lor de masă, contactless ori cu telefonul, prin Edenred Pay, Apple Pay sau Google Pay. Aceştia pot câştiga, prin tragere la sorţi, premii săptămânale pe carduri cadou în valoare de 100 de lei şi premiul cel mare, de 5.000 de lei, acordat la încheierea programului. Magazinul care înregistrează, în perioada campaniei, cele mai multe plăţi cu carduri de masă va primi o redecorare în valoare de 10.000 de lei.

În prezent, valoarea nominală maximă a tichetului de masă este stabilită la 20,09 lei/zi lucrată. Peste 1,5 milioane de angajaţi utilizează soluţiile Edenred, iar tichetele de masă (emise, majoritar, pe card, cât şi în format clasic, pe hârtie) sunt cel mai apreciat beneficiu extrasalarial din România, potrivit Benefit, soluţia de beneficii flexibile din ecosistemul Edenred.

Angajaţii au dreptul la tichete de masă indiferent dacă lucrează de acasă, în sistem hibrid sau merg la birou, fiind, astfel, sprijiniţi să îşi menţină obiceiul de a mânca sănătos la prânz.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO