Alexandru Tomescu, violonist: Am cântat oriunde era cineva dispus să mă asculte. Cu vioara Stradivarius sau fără ea, eu merg mai departe cu proiectele mele muzicale

♦ Alexandru Tomescu (42 de ani) cântă de peste 10 ani la vioara Stradivarius, obiect de patrimoniu naţional la care violonistul a câştigat dreptul de a cânta în urma unui concurs. De atunci însă, Alexandru Tomescu a dus vioara Stradivarius din staţiile de metrou până în biserici sau păduri, din sate până în marile oraşe, într-un efort de educare a publicului român aproape fără precedent. ♦ Mai departe, Tomescu a combinat muzica clasică cu arta vizuală sau cu teatrul pentru a da corporalitate sunetului şi pentru a-l duce către alte categorii de public. După toate aceste proiecte, la ce mai lucrează acum cel mai cunoscut violonist român?

„La orice job obişnuit, ştii când începe şi când se termină, dar la vioară nu ştii nicio­dată“, spune To­mescu. Din 2002, Alexandru Tomescu este solist concertist al Orchestrei Naţionale Radio, iar din 2007 cântă la vioara Stradivarius, obiect al statului român, cedat temporar artistului în urma câştigării unui concurs.

„Cred că iniţial vioara era cunoscută mai ales prin prisma tabloidizării. Pe oameni îi atrăgea obiectul. Mai departe ce a urmat a fost o muncă de educare a publicului. Am luat acel capital de cancan şi mi-am propus să-l transform într-unul cultural, social şi educativ. Promisiunea mea a fost să duc vioara către posesorul ei de drept, către publicul român.“

Demersul lui Tomescu a fost unic, sunetul viorii Stradivarius umplând spaţii aproape de neconceput pentru cei care nu-şi imaginează muzica clasică altundeva decât în săli tradiţionale de concerte.

„Am mers cu vioara peste tot, în oraşe mai mari, mai mici, chiar şi la sate, am cântat în aer liber, în pieţe, s-au adunat mii de oameni în jurul ei şi în afara sălilor de concerte. Am încercat să pun această vioară în slujba unor cauze în care eu cred. Prin ea am reuşit să atrag atenţia asupra unor lucruri care au depăşit domeniul artei, care au vizat proiecte umanitare, sociale sau de salvare a patrimoniului.“

Magia muzicii

Această deschidere nu a fost însă scutită de anumite riscuri pentru că în timp ce o sală de concerte vine la pachet cu un set de reguli de conduită acceptate în mare parte de toţi participanţii, strada te expune unui carusel de reacţii.  

„La un concert pe stradă, dacă îţi place stai, dacă nu, nu. Dacă vrei, poţi să şi fluieri, dar la final, indiferent de forma sălii de concerte oamenii trebuie să se simtă liberi şi relaxaţi. Muzica face această minune, muzica poate construi spaţii, adevărate catedrale sonore, care te scot din rutina şi alergarea zilnică.“

Mergând pe această logică, muzica lui Tomescu şi al nostru Stradivarius au ajuns printre ruine şi păduri sau chiar printre paturile de spital.

„Apoi, într-un alt turneu, Bach to Basics, am cântat Bach în catedrale şi biserici. Am cântat fără întrerupere timp de două ore jumătate, iar catedralele erau mereu pline. Am avut oameni care au stat în picioare tot acest timp. Bach are un flux energetic cu totul aparte. Este ca un maraton. Nu fizicul este problema, ci mintea. Odată depăşit un anumit prag, poţi să cânţi şi să asculţi Bach oricât. Anul acesta, am cântat într-un spital din Oradea. La rândul meu, în urmă cu mai mulţi ani, pe când am fost spitalizat,m-am dus să cânt într-un laborator, pentru a nu-i deranja pe ceilalţi bolnavi. Încet-încet oamenii s-au adunat în faţa sălii. Le spuneau doctorii că programul s-a terminat, dar ei stăteau acolo pentru muzică. Am cântat oriunde era cineva dispus să mă asculte. Am şi refuzat însă anumite propuneri pentru că nu urmăresc senzaţionalul.“

Educaţie prin muzică

Dincolo de deschiderea sa, To­mescu spune că publicul iubitor de mu­zică clasică este bine reprezentat pe plan local. În plus, tocmai complexi­ta­tea cu care este asociat acest gen de muzică o face atât de actuală, indiferent de generaţie. 

„Muzica clasică este mai imprevizibilă, te surprinde tot timpul, este mult mai diversă. Eu cred că această complexitate a ei este motivul pentru care rămâne actuală de sute de ani. Pe vremuri, o melodie se întindea timp de ore, acum vorbim de 30 de secunde, maximum de câteva minute. În acest context, cu atât mai necesare ne sunt aceste întreruperi pentru că ne arată alte moduri de curgere a timpului. Arta dă un sens existenţei noastre, ne expune la lucruri care nu ţin de timp.“

În plus, interacţiunea cu muzica clasică poate dezvolta un anumit gen de soft skills tot mai cerute în ziua de azi.

„În Asia, de exemplu, copiii învaţă de la şcoală un instrument în ideea de a realiza o orchestră. Desigur, nu toţi ajung muzicieni profesionişti, dar exerciţiul în sine îi învaţă să colaboreze, să se asculte unii pe alţii. Mai departe, vedem că sunt traininguri pentru companii în care angajaţii sunt transformaţi temporar în membri ai unei orchestre. În muzică nu este niciodată vorba despre tu contra celorlalţi, ci este vorba despre un dialog din care la final te descoperi pe tine însuţi. Astfel, muzica devine o bună educaţie pentru viaţa socială pentru că te învaţă să asculţi, să negociezi şi să comunici eficient. Educaţia copiilor are nevoie de această latură estetică. Fără ea, sărăcia noastră interioară este din ce în ce mai vizibilă.“

Arte în colaborare

Mai departe, Tomescu a pus muzica clasică în contact cu mai multe arte, tot cu scopul de a ajunge la un public cât mai numeros.

„Trăim într-un secol vizual. Primul proiect de acest fel la care am lucrat a inclus proiecţii video, realizate de Oana Drăgulinescu. A fost vorba despre interpretarea Capriciilor de Paganini, fără întrerupere, ceea ce la final poate părea ca o supradoză de muzică. Totuşi, colaborarea dintre vizual şi muzică le-a trezit oamenilor imaginaţia, scopul meu fiind tocmai de a pune mai bine în lumină muzica. Proiectul s-a desfasurat în 2011 în 20 de oraşe din România, în cadrul Turneului Stradivarius, iar apoi am mers în New York şi în Noua Zeelandă. Creezi o anumită energie.“

Apoi a urmat legătura cu teatrul.

„A mai fost proiectul Obsesii, cu inte­grala sonatelor pentru vioară solo de Eu­gene Ysaye. I-am avut alături de mine pe actorii Ana Pepine şi Paul Cim­poieru, într-un spectacol conceput de Oana Drăgulinescu. Această alătu­rare neobişnuită de arte a dat o altă consistenţă muzicii.  Mai mult, am ţinut toate spectacolele în săli de teatru.“

Turneul Stradivarius, demarat în 2008, este un alt proiect lansat de Alexandru Tomescu, provocarea fiind ca de zece ani încoace artistul să surprindă publicul cu un nou spectacol, reinventând întregul concept de fiecare dată. Dincolo de acest proiect recurent, în 2018 artistul a avut şi alte iniţiative.

„Am fost desemnat Ambasador al programului Ascultă 5 minute de muzică clasică, iniţiat de Cristina Comandaşu, redactor şef al Radio România Muzical. Este o idee nonconformistă menită să aducă această muzică în spaţiile publice. Este un prim pas. Încercăm să promovăm acest program şi în şcoli, în pauzele dintre ore, acolo unde aparatura ne permite.“

Apoi în perioada mai-iunie a avut loc turneul Balada care a presupus colaborarea cu mai multe coruri de copii din reţeaua Cantus Mundi, mentorată de Corul Madrigal, pentru a cânta împreună o variantă unică a Baladei lui Ciprian Porumbescu.

„În cadrul proiectului am lucrat cu coruri formate din 7-8 copii, dar şi de 100 de copii. Am mers peste tot cu ei. Important a fost să deschidem uşa scenei pentru aceşti copii. Veneau câteodată învăţătoarele şi îmi spuneau că puştii sunt doar nişte amatori, dar asta nu e deloc rău. Amatorul face ce face din iubire. Asta conteaza cel mai mult.“

Proiectele de mâine

Deşi nu exclude ideea unor activităţi pedagogice permanente, timpul nu îi permite deocamdată acest lucru. Artistul a găsit însă o soluţie.

„Ţin o serie de masterclass-uri la casa lui George Enescu din Mihăileni (Botoşani), împreună cu un foarte bun prieten din Elveţia, violistul Ladislau Cristian Andris. Împreună cu Fundaţia Pro Patrimonio am reuşit să salvăm această casă de la o distrugere sigură, iar acum încercăm să-i dăm o semnificaţie pentru comunitatea locală. În afară de aceste masterclass-uri, tot acolo am organizat tabere de pictură şi avem în plan şi un atelier de teatru.“

Astfel, cu talentul său şi cu o vioară Stradivarius, Alexandru Tomescu a realizat în ultimul deceniu proiecte de o complexitate cu totul aparte, la fel ca muzica pe care o duce în toate colţurile ţării şi ale lumii. În curând, statul român ar trebui să organizeze din nou un concurs pentru a vedea cine va avea mai departe privilegiul de a cânta la faimoasa vioară Stradivarius.

„Cu sau fără ea, eu merg mai departe cu proiectele mele muzicale. La nivel de imagine accesul la un astfel de instrument contează, pe lângă calităţile sale sonore indiscutabile. La final însă, vioara Stradivarius este importantă datorită lucrurilor pe care le poţi face cu ea. Pe viitor vreau să mă concentrez pe Şcoala de la Mihăileni şi pe proiectele inovatoare construite în jurul muzicii clasice. Pasiunea faţă de vioara este o credinţă pe care o reînnoiesc zi de zi“, mai spune Alexandru Tomescu.