Romani in afara granitelor

Mircea Cantor, artist: „În Galaţi, singurul muzeu de artă contemporană s-a mutat la parterul unui bloc. Este strigător la cer, iar la final noi de indignăm că Dior copiază cojocul nostru. Dior! Marea greşeală a politicilor culturale care se fac la noi este faptul că le lipseşte substratul economic. Problema majoră este că acest fond autentic nu este valorificat economic. Nu fac acum comparaţii cu anii de dinaintea Revoluţiei, dar toate acele cooperative aveau un sens. Colectau un savoir faire, un meşteşug, pentru a-l valorifica ulterior“.

Români în afara graniţelor. Mircea Cantor, artist: România încă mai are artizani, dar fără politici cu substrat economic, acest savoir faire dispare

16.05.2018, 15:55 Autor: Roxana Petrescu

Cojocul binşenesc, haina tradiţională din Beiuş (Bihor), a devenit anul trecut miezul unui scandal după ce casa Dior l-a inclus în colecţia sa de toamnă fără a menţiona sursa. Însă pentru Mircea Cantor, unul dintre cei mai importanţi artişti contemporani, gestul Dior s-a transformat în inspiraţie, cele două cojoace, cel al casei de modă şi cel din Bihor, putând fi admirate, unul lângă altul, în cea de-a cincea ediţie a Art Safari Bucureşti, cel mai important eveniment de artă local. Gestul artistic al lui Cantor are însă o însemnătate cu totul aparte, mesajul fiind fără echivoc: tezaurul românesc, fără includerea într-o logică economică sănătoasă, se muzeifică. Astfel, indignarea faţă de gestul Dior este puţin justificată în contextul în care patrimoniul cultural românesc stă în paragină.

„Dincolo de polemică, importantă este forţa acestei creaţii etno­grafice. Pe mine, ca artist, asta m-a interesat. Asta este incredibil la cojocul din Beiuş. Forţa obiectului faţă de origine. Forma a fost suficient de puternică“, spune Mircea Cantor, 41 de ani.

Născut în Oradea, Cantor urmează cursurile şcolii de artă din oraş, pentru ca apoi să-şi continue studiile la Academia de Artă Ion Andreescu din Cluj-Napoca, actuala Universitate de Artă şi Design.

După doi ani de studii, în urma unei dispute pe tema unei lucrări cu profesorii săi, Cantor se decide să plece din ţară, stabilindu-se la Paris.

„Pentru mine, cel mai important lucru legat de şcoală a fost întâlnirea cu artiştii. Apoi au fost călătoriile cu autostopul, drumul Bucureşti-Budapesta şi tot aşa. Îi sunt recunoscător şcolii pentru că m-a pus într-o fază de confruntare cu profesorii mei. Nu critic. Mi-au închis o uşă, dar eu am găsit geamul. Cred totuşi că dacă eşti bun la şcoală ratezi anumite lucruri. Nu trebuie mereu să satisfaci doar aşteptările instituţiei. Trebuie mereu să-ţi pui problema necesităţii acelui bagaj de cunoştinţe pe care îl primeşti.“

 

Provocarea Cantor

Odată plecat la Paris, cariera lui Cantor se înscrie pe un traseu internaţional în care identitatea naţională a jucat un rol secundar, dacă a jucat vreunul.

Lucrările sale sunt un joc de metafore, Cantor nefiind fidel unui anumit tip de expresie artistică (pictură, sculptură sau video, de exemplu), ci mai degrabă un mixolog în funcţie de mesajul pe care doreşte să-l transmită.

„Tu ai mânca doar pizza?“, întreabă Cantor, făcând referire la artiştii „blocaţi“ într-un singur mediu de exprimare. „Materialul se subordonează ideii. Totul în artă trebuie să fie ca o bombă atomică, să fie mereu acel efect de wow. Rezultatul de multe ori mă ia prin surprindere şi pe mine.“

Rezultatul a luat însă prin surprindere o lume întreagă, lucrările lui Cantor fiind expuse în muzee precum Centre Pompidou sau MoMA (Muzeul de artă modernă din New York). Mai mult, piesele sale au intrat în colecţii private, cum ar fi cea a Louis Vuitton Moet Henessey (LVMH). De altfel, curatorul LVMH Herve Mikaleoff a fost şi curatorul Pavilionului Central, cel de artă contemporană, din cadrul celei de-a cincea ediţii a Art Safari Bucureşti, eveniment în care pot fi văzute două dintre operele lui Cantor.

„Acum trei ani, în 2015 l-am remarcat pe Mircea Cantor la Art Basel (unul dintre cele mai mari evenimente de artă din lume - n. red.). Mi s-a părut foarte interesant să văd o lucrare românească, construită în jurul cămăşilor, în contextul în care Matisse (Henri - n.red.) are lucrarea La Blouse roumaine (Ia românească, lucrare expusă la Centre Pompidou - n.red.). Îmi place când artiştii includ în lucrările lor un mix de elemente. Acum Mircea Cantor face parte din colecţia pe care o organizez pentru Fundaţia Louis Vuitton“, spune Herve Mikaleoff.

 

Indignare în loc de acţiune

Lucrarea menţionată de Mikaleoff, Anthroposynaptic, include aproximativ 50 de cămăşi tradiţionale de bărbat şi femeie din Maramureş, toate elementele fiind unite prin intermediul unui model de funie. De altfel, acelaşi model, funia, leagă şi cele două cojoace, cel binşenesc şi pe cel al casei Dior.

„Toate casele de modă lucrează cu artizani, iar noi avem în România un tezaur etnografic incredibil care zace în paragină. Dacă mergi la Muzeul din Beiuş, plângi. Şarpele Glycon (cea mai valoroasă descoperire arheologică făcută în Constanţa, un şarpe cu cap de oaie, păr şi urechi de om şi coadă de leu - n.red.) zace undeva la Muzeul de Istorie din Constanţa, când un astfel de obiect ar trebui ţinut sub pază, după geamuri de protecţie.“

Cantor spune că descentralizarea agresivă a dus la o precaritate în ceea ce priveşte grija faţă de patrimoniul cultural, piese irepetabile intrând în grija unor consilii judeţene fără competenţele necesare acestui domeniu.

„În Galaţi, singurul muzeu de artă contemporană s-a mutat la parterul unui bloc. Este strigător la cer, iar la final noi de indignăm că Dior copiază cojocul nostru. Dior! Marea greşeală a politicilor culturale care se fac la noi este faptul că le lipseşte substratul economic. Problema majoră este că acest fond autentic nu este valorificat economic. Nu fac acum comparaţii cu anii de dinaintea Revoluţiei, dar toate acele cooperative aveau un sens. Colectau un savoir faire, un meşteşug, pentru a-l valorifica ulterior.“

În loc ca acest patrimoniu să fie valorificat economic, autorităţile se uită cum 3 milioane de români au decis să plece din ţară, mai spune artistul.

„Nu cred că ne con­fruntăm cu o lipsă a fondurilor, ci cu o lipsă a conştiinţei valorilor. Noi încă mai avem artizani, aceste lucruri nu sunt complet muzeificate la noi. Pe de altă parte, vedem cum toate marile oraşe s-au umplut de bănci şi de farmacii. Nu mai ai altceva. Nu mai ai librării, nu mai sunt restaurante. Centrul oraşului s-a golit, dar ce ai primit la schimb pentru că ai distrus toată această viaţă?“

A doua lectură

Chiar şi în ciuda acestui lucru, România rămâne o sursă de inspiraţie pentru Cantor.

„Nu cred că există un prim moment când îţi dai seamna că eşti artist. Este doar o conştientizare a faptului că vezi, nu doar priveşti un lucru. Pentru un artist, totul este un mesaj, a doua lectură mereu. Uite, am făcut poza cu această florăreasă de bujori, dar ea nu este doar o florăreasă. Am înregistrat faptul că bujorii ei stau într-o pungă de la IKEA, ea este la colţul străzii, este imaginea libertăţii în spaţiul public, este un atom liber. În Occident nu mai vezi aşa ceva. În Paris, doar românii sunt electroni liberi.“

Deşi România continuă să fie o sursă de inspiraţie pentru lucrări, Cantor spune că în logica operei sale internaţionale, specificul naţional devine secundar.

„Important este să se vorbească despre artă, nu despre artă românească. Eu lucrez într-un mediu internaţional. Obiectivul meu este ca privitorul să poată spune asta m-a atomizat, m-a emoţionat. Eu arunc piatra şi îi las pe alţii să numere cercurile.“

 

 

Lucrarea Anthroposynaptic (Dior/Bihor) realizată de Mircea Cantor este compusă dintr-o vestă Dior, colecţia toamnă 2017, şi un cojoc binşenesc din Bihor. Lucrarea a fost făcută că răspuns la controversa iscată de includerea de către casa Dior a vestei de inspiraţie românească în colecţia pentru sezonul rece de anul trecut, fără menţionarea sursei.

O campanie Ziarul Financiar la inițiativa X