Cum va arăta peste 10 ani o companie românească supertehnologizată

Compania românească supertehnologizată a anului 2029 va avea activităţile de rutină automatizate, platforme de calcul şi suport în luarea deciziilor în cloud, o politică de recrutare flexibilă bazată pe evaluarea abilităţilor şi o startegie de training permanent al oamenilor.

„Automatizarea muncii nu mai este o chestiune de <<dacă>>, ci mai degrabă de <<când>> şi de <<cât de mult>>”, explică Daniel Spiridon, managing partner pentru România la McKinsey & Company, una dintre cele mai influente companii de consultanţă din lume. În aceste condiţii orice exerciţiu de anticipaţie a modului în care vor arăta companiile româneşti supertehnologizate ale anului 2029 va include o serie de elemente şi abordări care comune, cu diferenţe care ţin de specificul industriei.

Cu siguranţă un element comun al companiilor locale care se vor înscrie în această descriere, de utilizare avansată a tehnologiei, automatizarea activităţilor va juca un element central, consideră Spiridon.

„Companiile vor simplifica şi vor automatiza operaţiunile interne acolo unde este posibil, implementând, de exemplu, sisteme de facturare electronică compatibile cu procesarea automată, instrumentele software de gestionare a resurselor, concentrându-se pe cele mai costisitoare procese. Aceste companii vor profita de soluţiile / platformele de machine learning şi cloud computing pentru luarea deciziilor şi optimizarea proceselor. Aceste companii vor dezvolta şi capacităţi de securitate cibernetică pentru a asigura încrederea clienţilor”.

Companiile nu mai pot ignora aceste soluţii de automatizare atunci când îşi fac planurile de business pentru anii următori, însă atunci când îşi fac strategia trebuie să ţină cont şi de faptul că viteza de adopţie nu va fi aceeaşi pentru toată sectoarele de business.

„Viteza şi gradul de utilizare a tehnologiilor de automatizare vor depinde de o serie de factori, inclusiv de fezabilitatea tehnică, costuri, dinamica pieţei muncii, acceptarea socială şi mediul de reglementare. (...) Zonele din România în care este este angrenată cea mai mare forţă de muncă sunt agricultura, industria prelucrătoare, comerţul, construcţiile şi transporturile. Însă aceste sectoare au cea mai mare nevoie de recalificare a forţei de muncă. Unele dintre aceste domenii cu potenţial ridicat de automatizare s-au confruntat cu o penurie a forţei de muncă în ultimii ani. Aceasta înseamnă că digitalizarea şi implementarea tehnologiei ar putea ajuta companiile din aceste sectoare să depăşească barierele legate de forţa de muncă şi să obţină o creştere economică”, a declarat şeful McKinsey pentru România.

Un element cheie în strategia de business a acestor companii va fi şi cel legat de resursele umane. Ne putem imagina că acest tip de companii le vor oferi angajaţilor „oportunităţi de recalificare şi perfecţionare, pregătire practică internă şi sprijin financiar”, consideră Daniel Spridon. „Aceste companii vor începe schimbarea de sus, stimulând înţelegerea şi convingerea în rândul angajaţilor cu privire la avantajele digitalului şi se vor asigura că leadershipul şi managementul intermediar acţionează ca modele în ceea ce priveşte utilizarea instrumentelor digitale. Aceste companii îşi vor sprijini angajaţii în dezvoltarea abilităţilor şi cunoştinţelor, încurajându-i de exemplu să îşi cultive curiozitatea pentru crearea de oportunităţi în combinarea tehnologiilor emergente cu servicii inovatoare”.

Cu cât mai multe companii locale vor adopta soluţii de digitalizare cu atât perspectivele de creştere pentru economia locală ar fi mai optimiste, pentru că acestea generează şi noi surse de creştere a productivităţii. „În ultimii 20 de ani, România a experimentat o dezvoltare rapidă (PIB-ul pe cap de locuitor a crescut cu 136 de procente între 1996 şi 2017), alimentată de exporturi dinamice, investiţii străine, o forţă de muncă în creştere şi competitivă la nivel de costuri, precum şi de fondurile europene. Cu toate acestea, în ultimul timp, mulţi dintre aceşti factori încep să piardă teren. Fiind semnificativ subcapitalizată în comparaţie cu economiile

europene mai avansate, România se confruntă, de asemenea, cu scăderea şi cu scumpirea forţei de muncă, şomajul fiind la niveluri minime record (4,9% in 2017). Economia ţării trebuie să se bazeze pe noi surse de creştere a productivităţii. Pentru a continua creşterea nivelului de trai al societăţii, România trebuie să-şi redefinească strategia de creştere, iar digitalizarea ar putea fi următorul motor de avans. Analiza noastră arată că accelerarea digitalizării cu o apropiere de economiile din nordul Europei ar putea adăuga 42 miliarde de euro la PIB până în 2025. În acest scenariu ambiţios, economia digitală în România ar urma să reprezinte 20% din PIB până în 2025. Acest plus ar reprezenta 1 punct procentual suplimentar la creşterea anuală a PIB-ului, pe perioada menţionată”.

România este una dintre cele zece pieţe ’Digital Challenger’ din Europa Centrală şi

de Est, care prezintă rate mai mici de digitalizare faţă de aşa-numitele ţări ’Digital Frontrunners’ (Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Norvegia şi Suedia) sau pieţele UE „Big 5” (Franţa, Germania, Italia, Spania şi Regatul Unit).

Dimensiunea economiei digitale în România (6,9% din PIB în 2016) este peste media Europei Centrale şi de Est de 6,5%, însă este clar decalată faţă de pieţele ’Digital Frontrunners’, precum Suedia (9,0%).