• Leu / EUR5.0987
  • Leu / GBP5.8502
  • Leu / USD4.3229
România azi

România azi - Alianţa pentru Bunăstare. Alexandru Ciuncan, şeful UNSAR: Ne aşteptăm ca piaţa să-şi menţină ritmul de creştere, cel puţin în ceea ce priveşte numărul poliţelor de asigurare de viaţă. Pe de altă parte, deficitul de protecţie a crescut cu 5%, până la peste 165.400 lei pentru o familie

13.03.2026, 00:06 Autor: Mircea Nica

♦ Deficitul de protecţie reprezintă diferenţa dintre resursele financiare pe care o familie le are la dispoziţie şi cele de care ar avea nevoie în cazul producerii unui eveniment nefericit, a spus Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general, UNSAR  În cazul familiilor, este important să fie în stare să supravieţuiască 3-6 luni la acelaşi nivel în cazul în care apare un eveniment neprevăzut, ceea ce înseamnă că trebuie să se gândească la cheltuieli.

Piaţa asigurărilor de viaţă ar trebui să-şi menţină ritmul de creştere anul acesta, cel puţin în ceea ce priveşte numărul de poliţe, care a crescut cu 8%, până la aproximativ 2,2 milioane în primele nouă luni din 2025. Totuşi, un element important este deficitul de protecţie financiară, care în loc să scadă, a înregistrat o creştere cu 5%, până la peste 165.400 lei pentru o familie, a explicat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general, UNSAR, în cadrul emisiunii România azi - Alianţa pentru BunăStare.

„Este dificil să facem o previziune exactă privind creşterea, însă ne aşteptăm ca ritmul actual să se menţină, cel puţin în ceea ce priveşte numărul de poliţe de asigurare. După nouă luni, existau aproximativ 2,2 milioane de poliţe de asigurare de viaţă în vigoare, ceea ce reprezintă o creştere de 8%. Sperăm ca acest trend crescător să continue“, a spus Alexandru Ciuncan.

În ceea ce priveşte deficitul de protecţie, care este legat de piaţa asigurărilor de viaţă, el a spus în cadrul emisiunii că acesta reprezintă diferenţa dintre resursele financiare pe care o familie le are la dispoziţie şi cele de care ar avea nevoie în cazul producerii unui eveniment nefericit. „Acest deficit de protecţie a crescut cu 5% şi se situează în acest moment la peste 165.400 de lei. În traducere simplă, asta înseamnă că fiecărei familii din România îi lipsesc peste 165.000 de lei în momentul în care se confruntă cu o astfel de situaţie nefericită. De aici ar trebui, de fapt, să pornească discuţia: de la ideea de vulnerabilitate şi de la modul în care putem depăşi această vulnerabilitate pentru a ajunge la rezilienţă. Există însă şi veşti bune. Dacă ne uităm la cifrele oficiale publicate de ASF, observăm că românii nu doar că sunt mai interesaţi de asigurările de viaţă, care sunt direct legate de acest deficit de protecţie, dar încheie şi mai multe poliţe de asigurare de viaţă“, a mai adăugat preşedintele UNSAR.

Din perspectiva importanţei pe care îl are acest deficit raportat la familii, Anita Niţulescu, membru, UNSAR şi CEO Eurolife FFH Asigurări, a spus în cadrul emisiunii că familiile trebuie să aibă în vedere cheltuielile.

„Concret, înseamnă că eu trebuie să fiu în stare să supravieţuiesc trei-şase luni la acelaşi nivel pe care mi l-am creat. Dacă apare un eveniment neprevăzut, asta înseamnă că fiecare familie trebuie să se gândească ce cheltuieli are în momentul ăsta, să le înmulţească cu trei sau cu şase. Dacă nu are partea asta de bani pusă deoparte, atunci este într-un deficit de protecţie, iar o asigurare devine o igienă. O asigurare de viaţă pentru protecţie devine o igienă“, a spus Anita Niţulescu.

Problema cu asigurările de viaţă în România este că sunt sub media europeană, dar în acelaşi timp există şi o anumită greutate atunci când trebuie explici unui român despre protecţia vieţii.

„Problema cu asigurările de viaţă în România este că ele sunt cumva mult sub media europeană pentru că au tot felul de stopaje. Este foarte greu să vorbeşti cu un român despre protecţia vieţii. Doar că ceea ce încerca şi Alexandru (preşedintele UNSAR-n.red.) să spună este că nu îţi protejezi viaţa, ci îţi protejezi statutul familiei, siguranţa şi nivelul de trai, dacă un eveniment apare asupra familiei. E greu să vorbeşti despre a-ţi proteja viaţa, dar este mai uşor să vorbeşti despre protejarea familiei.

Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general, UNSAR, în cadrul emisiunii România azi - Alianţa pentru BunăStare: Este dificil să facem o previziune exactă privind creşterea, însă ne aşteptăm ca ritmul actual să se menţină, cel puţin în ceea ce priveşte numărul de poliţe de asigurare. După nouă luni, existau aproximativ 2,2 milioane de poliţe de asigurare de viaţă în vigoare, ceea ce reprezintă o creştere de 8%. Sperăm ca acest trend crescător să continue

Şi atunci mă întorc şi spun că aceste asigurări sunt foarte mult despre responsabilitate şi dragoste. Protejezi familia: copilul merge mai departe la şcoală, poţi să îţi susţii cheltuielile medicale pe care le ai, taxele, utilităţile. Asta, de fapt, înseamnă să te gândeşti la deficitul de protecţie financiară: să le asiguri statutul dacă ceva apare peste tineî, a explicat Anita Niţulescu.

Din perspectiva potenţialului asigurărilor de viaţă, Alexandru Ciuncan susţine că anul trecut au existat disponibilităţi financiare importante în economie, respectiv aproximativ 400 mld. lei în depozite bancare la finalul anului trecut, ceea ce înseamnă că, probabil, o parte dintre aceşti bani au mers către asigurările de viaţă cu componentă de economisire sau investiţională.

“Există aici un potenţial important, pentru că această sumă încă există şi este foarte posibil ca, pe parcursul anului 2026, oamenii care dispun de aceste resurse să decidă să direcţioneze o parte dintre ele către asigurări. Astfel, ar putea beneficia de avantajele oferite de o poliţă de asigurare de viaţă cu componentă investiţională”, a detaliat Alexandru Ciuncan.

Preşedintele UNSAR a mai adăugat că pe lângă nevoia unui proces de onboarding simplificat, respectiv simplificarea numărului de documente oferite clientului, ar trebui să existe disponibilitate din partea autorităţilor pentru ca asigurările de viaţă să beneficieze de deductibilitate fiscală.

“Procesul de intermediere şi vânzare devine adesea destul de complicat. Avem însă semnale bune de la nivel european că, în urma demersurilor făcute de mai multe asociaţii ale asigurătorilor şi de Insurance Europe, acest proces de onboarding va fi simplificat, iar numărul documentelor oferite clientului va fi optimizat. Ideea este să existe informaţii de calitate mai bună, dar mai puţine şi mai bine structurate, ceea ce ar aduce beneficii tuturor. În paralel, avem un dialog bun cu autorităţile din România. Înţelegem însă că este nevoie de timp, mai ales în contextul bugetar actual, pentru ca aceste iniţiative să se transforme din intenţii de politică publică în măsuri concrete. Suntem totuşi optimişti că asigurările de viaţă vor beneficia de deductibilitate fiscală într-un timp rezonabil în România. De asemenea, suntem optimişti că asigurările de sănătate vor avea un prag de deductibilitate mai mare decât cel actual de 400 de euro, stabilit în urmă cu aproximativ 10 ani”, a concluzionat Alexandru Ciuncan.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
UNSAR și ABS