România de calitate

România de calitate, un proiect ZF & Isopan: Paul Armeanu, SSAB-AG: O clădire „verde“, deşi implică tehnologii avansate, nu este neapărat mai scumpă decât una tradiţională. Printre clienţii SSAB-AG se numără Fildas Trading, kika, CTP, Kaufland şi Dedeman

23.11.2020, 00:07 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Companiile de construcţii nu se dezvoltă doar individual atunci când contractează un proiect, ci contribuie şi la „creşterea“ furnizorilor şi a partenerilor locali din zona în care activează, ceea ce duce astfel la o dezvoltare a comunităţilor, este de părere Paul Armeanu, directorul de execuţie al firmei de construcţii SSAB-AG.

„SSAB-AG operează pe tot teritoriul României prin diverse parteneriate la nivel naţional şi local. Cooptarea subantre­pre­norilor locali la proiecte de anvergură gestio-nate de firma noastră contribuie la creşterea activităţii şi a portofoliului de lucrări pentru aceste firme“, spune Paul Armeanu.

Cum forţa de muncă din domeniul cons-trucţiilor este limitată, compania are aşadar nevoie şi de firme care s-o sprijine în a duce proiectele la capăt. La nivel intern însă, SSAB-AG a ales să recruteze şi oameni nespecializaţi pe domeniile solicitate, dar pe care îi instruieşte intern. Alte soluţii sunt an­ga­jarea mai multor studenţi, dar şi reo-rientarea profesională a unor angajaţi. În plus, constructorul din Bacău apelează şi la tehnologie atunci când este nevoie.

„Noile tehnologii sunt deja prezente în domeniul construcţiilor. În proiectare sunt utilizate tehnologiile BIM şi 3D. Producţia structurilor pentru construcţii este realizată în fabricile proprii de utilaje cu comandă numerică. Utilajele folosite în şantier, cele pe care le-am achiziţionat în ultima perioadă, au software de planificare a utilizării şi sisteme de control“, adaugă Paul Armeanu.

Compania oferă echipelor de pe şantiere acces în timp real la platformele de mana­gement ale proiectelor şi, totodată, urmăreşte evoluţia acestora, folosindu-se de infras­tructura IT. Toate acestea sunt modalităţile companiei de a răspunde la nevoile de inovare pe care le aduc vremurile. „Inovarea, privită ca modalitate de a răspunde rapid la schimbările specifice mediului extern, s-a petrecut în primul rând la nivel orga­nizaţional, ca răspuns la restricţiile provocate de pandemie. Ca proces, inovarea re­prezintă o preocupare continuă pentru redu­cerea costurilor de producţie, îmbu­nătăţirea suste­nabilităţii com­paniei, creşterea perfor­man­ţelor proceselor de fabricare a struc­turilor pentru construcţii.“

Prin „sustenabilitate“, Paul Armeanu se referă la caracteristicile specifice clădirilor prezentului şi ale viitorului, precum utilizarea materialelor de construcţii reciclate sau folosirea panourilor fotovoltaice şi solare.

„Niciuna dintre acestea nu poate fi fabricată fără aportul combustibililor fosili. O clădire «verde» atrage prin eficienţă ener­getică şi, deşi implică tehnologii avansate, nu este neapărat mai scumpă decât una tradi­ţională. Este un domeniu de urmărit în construcţia clădirilor de birouri.“

Compania din construcţii SSAB-AG din Bacău a depăşit anul trecut pragul de 200 milioane de lei cifră de afaceri, după ce indicatorul s-a majorat cu 80% faţă de anul precedent, ajungând la 205 milioane de lei, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Profitul s-a menţinut la 5,5 milioane de lei, iar numărul mediu de angajaţi a crescut la 193, cu 45 mai mult faţă de 2018.

Grupul de firme SSAB este deţinut de Mihai Iulian Şlic (40%), fost primar al Bacăului, Corneliu Săftiuc (40%) şi Gabriel Nistor (20%).

Printre proiectele finalizate de SSAB-AG se numără construcţia unui depozit farmaceutic al companiei de distribuţie de medicamente Fildas Trading în cadrul parcului industrial Miroslava din judeţul Iaşi, reamenajarea unui showroom pentru kika Pallady în Bucureşti, construcţia şi reorga­nizarea a două magazine Kaufland la Buzău şi Nicolina (Iaşi), construcţia a două hale de producţie ale dezvoltatorului CTP, o hală pen­tru dezvoltatorul imobiliar elveţian Artemis, în parcul industrial Sânandrei din Timiş. De asemenea, Dedeman, compania fraţilor Pavăl din Bacău, acelaşi judeţ de unde vine şi SSAB, este unul dintre partenerii de afaceri ai firmei din SSAB.

Pe lângă serviciile de construcţii, SSAB-AG are şi o divizie de producţie structuri metalice în Bacău, având o capacitate de pro­ducţie de aproximativ 1.000 de tone de con­fecţii metalice pe lună.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea ISOPAN