Avocatul Ion Nestor, NNDKP: Trebuie să avem o politică inteligentă de imigrare ca să prevenim închiderea unor noi sectoare economice, să reformăm educaţia şi să rezolvăm problemele de cadastru

♦ O politică inteligentă de imigrare pentru a preveni închiderea unor întregi sectoare de activitate în lipsa forţei de muncă locale, reformarea sistemului educaţional pentru a ţine pasul cu digitalizarea, rezolvarea problemelor de cadastru care ar putea duce la investiţii în agricultură, toate pot juca un rol esenţial în dezvoltarea României pe termen lung. Principala provocare? Prioritizarea. „Suntem prea sărăci să ne rezolvăm toate problemele. Guvernul ar trebui să stea de dimineaţa până seara în şedinţe pentru a vedea ce este de făcut“, spune Ion Nestor, unul dintre cei mai respectaţi avocaţi locali.

Potrivit acestuia, este esenţial ca România să treacă de la politica de acoperire a găurilor la setarea unor obiective clare. „Trebuie să conştientizăm că aproape toate trenurile trec pe lângă noi. Ca stat, nu le putem face pe toate“, subliniază avocatul.

La începutul anilor ’90, Ion Nestor, ală­turi de soţia lui, Manuela Nestor, pun bazele propriei case de avocatură, cuplul de spe­cialişti devenind astfel reprezentanţi ai pri­mei generaţii de antreprenori din România.

La aproape 30 de ani de la acel moment, casa de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) este unul dintre liderii pieţei de profil şi cea mai mare firmă în funcţie de numărul de avocaţi, fiind implicată în toate privatizările majore care au modelat economia de azi a României (BCR, Petrom sau Romtelecom).

Cel mai mic rău

Au fost privatizările o greşeală care până la urmă a „amputat“ într-o oarecare măsură apetitul pentru antreprenoriat al românilor? Au oprit acestea dezvoltarea unor ramuri de business prin transferul de achiziţii în străi­nătate? „Categoric, nu“, spune Ion Nestor, partener coordonator în cadrul NNDKP.

„Privatizările nu au fost o decizie greşită. Privatizările trebuie mereu privite într-un context, dar cred că o parte dintre sectoarele pri­vatizate nu ar fi supravieţuit acum. Priva­ti­z­ările au funcţionat ca un tratament me­dical pentru economia României. Cred că au fost ră­ul cel mai mic în ceea ce a urmat după Re­voluţie.“

Acum însă, în 30 de judeţe ale României cel mai puternic investitor are un grup internaţional în spate, antreprenoriatul local având puţini reprezentanţi de calibru. De ce s-a întâmplat acest lucru, când ţările din regiune au reuşit să-şi dezvolte o cultură a antreprenoriatului mult mai solidă?

„Antreprenoriatul nu înseamnă să faci avere, ci să ai determinarea de a crea în per­ma­­nenţă. La noi, după o anumită acumulare de bogăţie, se pune punct creşterii. Odată cu atingerea unor ţeluri financiare indi­vi­du­ale, se stinge şi flacăra. Antreprenorii români nu au avut ambiţia şi nici viziunea de a de­păşi graniţele ţării, de exemplu de a trece Du­nărea. Existau atâtea oportunităţi în Ser­bia, Bul­garia, Albania, Macedonia. Acum este însă mult mai greu. Lucrurile s-au com­plicat.“

Pe termen lung, avocatul se arată optimist, mizând pe o echilibrare de forţe între capitalul străin şi cel autohton.

„Se va crea totuşi sufi­cient capital autoht­on care va prelua anumite segmente de busi­ness de la multi­na­ţionale. Cred că pe termen lung vom asista la o echili­brare a forţelor în eco­­nomie. Capitalul autohton nu s-a agre­gat su­ficient şi cred că şi aici este o problemă. România nu duce lipsă de oameni bo­gaţi, dar bo­găţia lor este indi­viduală. Poate vom vedea în 20 de ani de acum încolo o consolidare a acestui capital. În acest sens, un rol important l-ar avea o piaţă de capital dinamică, matură.“

Trenurile care trec

Această lipsă de coeziune se simte la nivelul întregii economii, este de părere avo­catul. În absenţa unui plan de dezvoltare bine articulat, politica de guvernare a României a fost de acoperire a găurilor în contextul unor re­surse oricum limitate. Astfel, deşi România a vândut totul, de la bănci, la petrol, distribuţii de energie şi gaze până la combinate siderur­gice şi altele, banii încasaţi pur şi simplu s-au topit în majorări de salarii cu parfum elec­toral, pensii sau contracte păguboase.

„Trebuie să conştientizăm că aproape toa­te trenurile trec pe lângă noi. Noi, ca stat, nu le putem face pe toate. Suntem prea să­răci să ne rezolvăm toate problemele. Ceea ce s-a făcut până acum a fost o politică de acoperire a găurilor cu nişte resurse li­mi­tate. Noi trebuie să facem nişte simulări şi să vedem unde trebuie alocate resursele pe care le avem. Infrastructură, educaţie sau să­nă­tate? Nu le putem face oricum pe toate.“

Avocatul spune că infrastructura rămâne esenţială, cel mai bun moment, nefructificat, fiind anii de după Revoluţie, când problemele birocratice erau mai uşor de gestionat, exproprierile se făceau mai uşor, iar costurile erau destul de mici. „Acum noi trebuie să vedem ce ne dorim şi să prioritizăm totul. Prio­rităţile unei naţiuni nu sunt un program de guvernare care de obicei are natură poli­tică, ci trebuie să reprezinte un consens. La 100 de ani de la marea unire România nu a fost niciodată mai scindată. S-a creat feno­menul de tabere. Oamenii reacţionează ca la fotbal, suntem împărţiţi în galerii. În acest zgomot este foarte greu să defineşti scopuri comune, dar fără asta suntem pierduţi.“

Dincolo de infrastructură, învăţământul este cheie, dar reformarea acestuia este extrem de delicată în contextul accelerării cunoaşterii. Practic, profesorii de azi trebuie să aibă capacitatea de a pregăti generaţii pentru meserii care acum nici nu există.

„IT-ul este raza de speranţă care ne arată că noi ca popor avem nişte atuuri valori­fica­bile şi în perspectivă. Dezvoltarea IT-ului din ulti­mii 5 ani ne arată ce se poate întâmpla atunci când statul face ceea ce trebuie. Proble­ma este că deocamdată nu avem antre­prenori de anvergură în IT. Avem deo­cam­dată o creativitate locală care lucrează mai mult pentru alţii.“

Atragerea forţei de muncă

Pe de altă parte, sectoare întregi de activitate riscă să rămână fără angajaţi în contextul în care mai bine de 3 milioane de români au ales să plece peste graniţe.

„Marea noastră dramă acum este că puterea de atracţie a altor state este mai mare decât puterea noastră de retenţie. Potenţialul intern este mare, dar când este bine să stai pe ajutor de şomaj, de ce ai munci? Se vor închide sectoare din cauza lipsei de forţă de muncă. Trebuie să ne gândim de acum la un sistem de imigraţie inteligent.“

În 2017, autorităţile române au emis peste 4.900 de premise de muncă pentru cetăţenii străini din state din afara UE, în creştere semnificativă faţă de anul 2016, când s-au eliberat 2.900 de avize. Dintre cei 4.900 de oameni care s-au alăturat pieţei muncii din România, peste 1.400 sunt vietnamezi. Prima variantă viabilă a companiilor româneşti au fost angajaţii din China, însă creşterea salariului minim din ţara cu cea mai mare creştere economică din lume a împins firmele de recrutare către Vietnam, unde salariul minim pe economie este de 150 de euro pe lună, de 3,5 ori mai mic decât salariul net pe care îl primeşte un vietnamez în România.

Dincolo de IT, agricultura şi industria alimentară vor deveni un sector strategic, crede Ion Nestor.

„Mulţi se uită în această direcţie. Ar fi foarte interesant să putem atrage local nişte investiţii majore, investiţii integrate. Până atunci, noi trebuie să rezolvăm probleme legate de cadastru, de reglementări, de soluţionarea unor situaţii istorice. Avem imperfecţiuni în alcătuirea cadrului de reglementare necesar pentru atragerea acestor investiţii. Astfel, cei interesaţi vor prefera să aştepte.“

În acest context, caracterizat prin destule oportunităţi de dezvoltare pe termen lung, avocatul spune că important este să se facă trecerea de la un management de criză, la unul bazat pe acţiuni bine gândite.

„La noi toate funcţionează prin managementul de criză. Când apare criza într-un domeniu, România se trezeşte şi acţionează, dar nu ar fi rău să acţionăm cu 2-3 ani înainte de izbucnirea crizei. Guvernul ar trebui să stea de dimineaţa până seara în şedinţe pentru a vedea ce este de făcut.“