Cine era cel mai bogat român şi care este povestea pantofilor Guban, singurul business care a supravieţuit naţionalizării

Prima generaţie de antreprenori de acum 100 de ani a activat în domenii precum bănci, construcţii, imobiliare sau industria pielăriei, un singur brand din cele construite la acel moment reuşind să rămână până în ziua de azi: Guban.

Blaziu Guban (1904-1978) este omul din spatele cele­brilor pantofi care-i poartă numele şi este modelul an­tre­­prenorului pornit de jos. Cu doar cinci clase terminate, Gu­ban a reuşit să-şi ţină businessul în func­ţiu­ne chiar şi în perioada naţionalizării.

„Crescut de o familie adoptivă din Oradea şi forţat să părăsească băncile şcolii după numai cinci clase primare, intră în ucenicie la un atelier de pantofi şi îşi obţine calificarea profesională la vârsta de 14 ani“, potrivit informaţiilor furnizate de CITR Group, companie spe­cializată în reorganizarea compa­niilor aflate în dificultate financiară, care a lansat proiectul 100 de ani de antre­pre­noriat în România.

Momentul care avea să-i schimbe destinul lui Guban a fost cel când a inventat o substanţă pentru vopsitul ghetelor. Mai departe, vinde drepturile pentru fabricarea acestei substanţe unei companii palestiniene, bani cu care îşi deschide propria fabrică.

„Prima pereche de pantofi Guban este lansată în 1959, iar în timp record producţia ajunge la scară industrială şi îl propulsează pe Blaziu printre cei mai mari furnizori de pantofi ai ţării.“

Cel mai bogat român de acum 100 de ani

Dacă Guban îi ajuta pe români să fie în tendinţe, Ioan (Jean) Mihail (1875-1936) şi-a construit averea din imobiliare, fiind considerat cel mai bogat român de acum 100 de ani.

„De tânăr, Ioan rămâne unicul moştenitor al unei averi impresionante, la care două dintre mătuşile sale adaugă mai multe mii de hectare, printre care şi moşia Deveselu din judeţul Olt, unde astăzi funcţionează celebrul scut NATO antirachetă.“ Dincolo de moştenire, con­so­lidarea averii lui Ioan Mihail s-a rea­lizat şi datorită unui fin simţ al afacerilor.

„În contrast cu interesele latifun­diarilor români din acea vreme, mo­şierul votează în 1917 pentru împro­prietărirea ţăranilor şi expro­prierea marilor moşii (cele care depăşeau 1.000 de hectare). Decizia este luată stra­tegic, cu tâlc, iar după Primul Război Mondial, Ioan C. Mihail iese câştigător pe două fronturi. Politicianul devine un campion al cauzei celor mai puţin favorizaţi de soartă, dar, în acelaşi timp, îşi sporeşte averea ca urmare a despăgubirilor legii exproprierii şi ca o consecinţă a închirierii proprietăţilor sale unor particulari sau persoane juridice, ceea ce avea să-l transforme în cel mai bogat român din perioada interbelică.“

La moarte, întreaga avere a lui Ioan Mihail este lăsată statului român, una dintre cele mai remarcabile proprietăţi fiind palatul Jean Mihail din Craiova, în prezent muzeul de artă al oraşului.

Cei care au construit România

Sectorul construcţiilor a produs la rândul său mari averi acum o sută de ani, una dintre ele fiind realizată de Tiberiu Eremie (1857-1937). Sala Unirii de la Alba Iulia, Arcul de Triumf sau Mausoleul de la Mărăşeşti, toate au fost realizate de Tiberiu Eremie prin intermediul companiei sale. După ce-şi finalizează studiile la Zurich (Elveţia), în 1907 ia calea antreprenoriatului şi înfiinţează firma Beton şi Fier.

„În 1920, fondează Societatea Ano­nimă Română Întreprinderile Generale Tehnice inginer Tiberiu Eremie, cu un capital social de 30 de milioane de lei. Compania este afectată puternic de criza financiară. Paradoxal, tot statul îl salvează: succesul său este favorizat şi de decizia autorităţilor vremii de a reconstrui zonele afectate de război. Decisivă pentru succesul său a fost şi folosirea betonului în construcţii, fiind unul dintre promotorii acestuia.“

Omul cu lumina

Dimitrie Leonida (1883-1965) este unul dintre fondatorii sis­temului energetic local, fiind omul din spatele modernizării instalaţiei electrice din Bucureşti.

„Printre propunerile lui de avangardă se află şi planul primei reţele de metrou din Bucureşti. În ciuda entuziasmului său, capacităţile tehno­logice ale ţării nu sunt pregătite pentru astfel de proiecte futuriste, iar superiorii lui de la primăria Bucu­reştiu­lui, nici atât.“

Leonida înfiinţează societatea Ener­gia, fără prea mult succes, dar joacă un rol cheie prin fondarea jurnalului ştiinţific Energia, o publicaţie care avea să promoveze o legislaţie modernă în domeniul resurselor naturale.

Cel mai important industriaş al României va deveni însă Nicolae Malaxa (1883-1965), afacerea care l-a propulsat fiind o presă de ulei, viitoarea fabrică Mândra.

„Instruit în atelierele CFR în timpul Primul Război Mondial, Malaxa capătă o pasiune intensă pentru mecanica trenurilor. În haosul postbelic, inginerul îşi organizează priorităţile. Nevoia de restauratori este acută, iar Malaxa umple golurile prin înfiinţarea pro­priului atelier mobil de reparaţii de lo­comotive. Contractele semnificative încep să curgă.“

Prin contractele pe care le câştigă cu statul, Malaxa este implicat în reconstrucţia infrastructurii din România, la punerea bazelor industriei petroliere. Malaxa produce de altfel prima locomotivă românească şi chiar şi un automobil.

De jos până la fabrica proprie

Dumitru Mociorniţa (1885-1953) s-a născut într-o familie sărăca din Prahova, dar pune pe picioare una dintre cele mai moderne întreprinderi de pielărie din România interbelică.

Astfel, în cadrul Fabricii de Œncălţăminte Dumitru Mociorniţă se produceau bocanci, şei pentru cai, scurte îmblănite pentru aviatori, costume pentru motociclişti şi haine de piele pentru poliţişti.

„Fabrica devine principalul furnizor de pielărie şi încălţăminte pentru armată în cel de-al Doilea Război Mondial. Mociorniţă este eliminat de la conducere, aceasta fiind preluată de un colonel.“ Ulterior, fabrica este naţionalizată, Miciorniţă încheindu-şi ultimii ani din viaţă în mizerie.

Petre Georgescu-Delafras (1885-1963), şcolit la Viena, şi-a construit întreaga avere pornind de la editura Cugetarea.

„Prima lucrare importantă este <<O lume nouă>>, scrisă de Gala Galaction, căreia îi urmează cărţi scrise de Liviu Rebreanu şi de Camil Petrescu, dar şi exclusivitatea asupra primelor lucrări ale lui Mircea Eliade şi Emil Cioran. Tot editura lui le aduce românilor proza lui Jules Verne.“

Greii de acum 100 de ani

Max Auschnitt (1888-1959), şolit la Viena în arta comerţului, este considerat a fi regele oţelului din România, fiind unul dintre primii antreprenori cu un business de anvergură regională.

„Reuşeşte, prin capitalul personal şi prin creditele acordate de compania londoneză Bessler Waecther & Co. Ltd., să înfiinţeze în 1924 Societatea Anonimă Română Uzinele Metalurgice Titan Nădrag Călan (TNC), care ajunge la un capital de 120 de milioane lei şi 4.900 de angajaţi. Max Auschnitt a preluat încă din 1920 şi o parte importantă din acţiunile Uzinelor siderurgice STEG din Reşiţa cu ajutorul Băncii Chrissoveloni, la care era acţionar. Œn 1929, a fost desemnat administrator delegat al acestor uzine, redenumite Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa (UDR).“

Cu studii la Oxford, la Facultatea de Drept, Nicolae Chrissoveloni devine la numai 22 de ani parte din consiliul director al Băncii Chrissoveloni, la propunerea tatălui său.

Tânărul va juca un rol extrem de important în salvarea băncii când în 1929 decide să îşi pună la bătaie propriile resurse pentru a achita cererile de retragere ale clienţilor băncii. Acesta a plătit cu averea personală, a vândut majoritatea imobilelor, a redus capitalul social, a achitat toate datoriile, iar, trei ani mai târziu Banca Naţională a României a declarat instituţia viabilă. Ulterior, banca este naţionalizată.

Francisc Neuman (1910-1996) este şcolit în Anglia şi Germania, fiind pasionat de industria textilelor, mai ales de fibrele sintetice. De altfel, el este primul pooducător de mătase artificială din România şi cel care a înfiinţat echipa de fortbal ITA (UTA) Arad. În 1948 fuge din ţară, după naţionalizarea fabricilor sale. Nu revine niciodată în România şi se stinge din viaţă în New York.

Oglinda economiei de azi

Potrivit informaţiilor disponibile, antreprenorii români au înfiinţat în 2017 aproape 137.000 de firme noi, în creştere cu 29% faţă de anul precedent când au fost înfiinţate doar 105.000 de firme, conform Registrului Comerţului.

Companiile din România au avut în 2016 o cifră de afaceri cumulată de 1.298 mld. lei (faţă de 1.234 mld. lei în 2015). Pierderea netă totală a fost de 37,4 mld. lei, iar profitul net total de 95,1 mld. lei. În cele 674 de mii de companii lucrau în medie 4,11 milioane de salariaţi.

Dintre aceştia, 1,1 milioane de salariaţi sunt raportaţi de firmele înregistrate în Capitală.

Aflaţi mai multe despre România de acum 100 de ani pe platforma www.zf.ro/romania100