ZF România 100 de idei

Hidroelectrica a finalizat anul 2017 cu o marjă de 40,93% faţă de 36,15% în 2016 pe fondul unui proces de restructurare masiv

Idei de investiţii: care sunt cele mai profitabile industrii din regiune şi care sunt campionii locali într-un top al celor care ştiu să facă bani

02.11.2018, 00:07 Autor: Roxana Petrescu

Industria chimică, producătorii de cauciuc, industria farma, telecomul şi industria petrolieră reprezintă cele mai solide domenii de investiţii în ceea ce priveşte marjele de profit generate la nivel regional, scrie portalul seenews.com. Vestea proastă pentru România este că piaţa locală a fost una dintre puţinele care aproape şi-au îngropat industria chimică.

Recent lansat, topul SEE 100 analizează performanţa finan­ciară a companiilor din Albania, Bosnia şi Herţego­vina, Bulgaria, Croaţia, Ma­cedonia, Moldova, Muntenegru, Româ­nia, Serbia şi Slovenia, ediţia pentru anul acesta pornind de la situaţiile financiare publicate de companii pentru 2017.

Dincolo de clasificarea în sine, intere­santă este partea de tendinţe care poate genera idei de investiţii pe termen lung.

Astfel, la nivel industrial sunt câteva domenii care întorc banii destul de rapid.

Sectorul chimic este în această regiune cel care în 2017 a generat cele mai generoase marje de profit (calculate ca totalul câştigurilor nete înregistrate de jucătorii din industrie raportate la veniturile totale).

Astfel, la nivelul regiunii industria chimică a generat o marjă de peste 20%. Producţia de cauciuc şi a produselor de cauciuc a luat medalia de argint în acest top al profitabilităţii cu o marjă de peste 13%.

Industria farma, telecomunicaţiile, industria extractivă de petrol şi gaze, industria metalurgică, producţia de energie, transporturile, tutunul şi industria auto sunt cele care completează topul celor mai profitabile 10 industrii din această regiune.

De altfel, cea mai profitabilă companie din topul celor mai mari 100 de firme din Europa de Sud-Est este Hip-Petrohemija AD, care a terminat anul trecut cu o marjă de aproape 54%. Deşi face parte dintr-o industrie profitabilă în ansamblu, realiza­torii TOP SEE 100 precizează că totuşi marja foarte mare înregistrată de sârbi a avut în spate şi un mecanism financiar prin care au fost transformate o parte din datoriile companiei în capital.

Pe locul secund a fost însă Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, care are toate şansele să devină cea mai profitabilă companie românească şi anul acesta.

„Hidroelectrica a demonstrat o politică de eficientizare a costu­rilor remarcabilă. Astfel, compania a finalizat anul 2017 cu o marjă de 40,93% faţă de 36,15% în 2016 pe fondul unui proces de restructurare masiv“, se arată în TOP SEE 100.

Romgaz, cel mai mare producător local de gaze naturale, este şi el prezent în acest top, pe locul trei al celor mai profitabile companii din regiune.

Interesantă este însă şi pre­zenţa Dedeman, cea mai mare companie antrepre­norială din România, în acest top al profitabili­tăţii regio­nale, pe locul 10. De altfel, Dedeman, activ în domeniul brico­la­jului, este şi singura com­panie din retail care intră în topul celor mai pro­fitabile firme din Eu­ropa de Sud-Est, top dominat de companiile din energie.

O campanie Ziarul Financiar și Banca Transilvania