Zi de zi Ziarul Financiar sondează mediul de business pentru identificarea tendinţelor, provocărilor, dar mai ales pentru a descoperi poveşti de success. Când o nouă generaţie de business se aşază la linia de start, antreprenorii maturi pun la dispoziţia celor la început de drum poate cel mai important ghid de sfaturi pentru reuşita în afaceri. Acestea sunt 100 de recomandări primite de la 40 de antreprenori şi executivi, toţi invitaţi în cadrul proiectului Lecţii de Business, o iniţiativă editorială ZF susţinută de First Bank.
Iulian Stanciu, preşedintele executiv al eMAG
1. Dă acces la date şi descentralizează procesul decizional.
2. Când nu mai investeşti în afacerea ta, te vei duce în jos. Concurenţa este extraordinar de mare.
3. Dacă nu ţinteşti sus, şansa de a ajunge acolo este destul de mică.
4. Nerespectarea promisiunilor este cea mai mare greşeală în afaceri.
5. Profitul nu e chiar atât de important pe termen lung precum cash-ul. Cash is king, asta te ţine în business sau te scoate.
6. Întotdeauna trebuie să faci ceea ce îşi doreşte clientul tău, chiar dacă ar putea să te coste, chiar dacă nu câştigi niciun ban.
Voicu Oprean, AROBS Transilvania Software
7. Nu trebuie să ai un singur client de care să depinzi.
8. Am distribuit decizia la nivelul verticalelor de business, nu am o structură centrată în jurul meu.
9. Când angajaţii îţi devin parteneri în business au tot interesul ca afacerea să crească.
10. Ai încredere în feeling-ul tău.
11. Educaţia este cea mai importantă. Investeşte continuu în educaţie chiar dacă sacrifici alte lucruri.
Ioan Popa, preşedinte al Transavia
12. Fiecare om de afaceri lucrează pentru două entităţi. Una este el, alta este statul. Când mai aduci pe cineva în companie, gândeşte-te că mai lucrezi pentru încă cineva.
13. Dacă pornesc cu 100 de lei în buzunar, la finalul zilei vreau să am 110 lei. Conservă-ţi mereu averea. Nu consuma din ce ai.
Doina Cepalis, CEO & fondator al grupului Te-Rox
14. Toţi cei care au reuşit au trecut prin eşec. Până nu înveţi nişte lecţii din eşec, nu ajungi mai departe.
15. Pune bani deoparte. Profitul este important, rezervele te salvează.
16. Trebuie să ştii să-ţi împarţi timpul între familie şi viaţa de antreprenor. Altfel, îţi vei pupa copilul doar în somn.
Ionuţ Leahu, fondator & CEO, Dr. Leahu
17. De fiecare dată am încercat să construim împreună cu cineva. Irosim resurse dacă o luăm mereu de la zero.
18. Dacă îţi dai seama că trebuie să faci un pas în spate, este posibil să fie deja prea târziu pentru afacerea ta. Fă un exit când totul este impecabil.
Liviu Drăgan, CEO al DRUID
19. Tot timpul trebuie să te gândeşti cum vei vinde ceea ce faci. Înainte de a avea produsul fizic, trebuie să ştii să îl vinzi.
20. Proiectul tău trebuie să fie fezabil şi trebuie să aibă predictabilitate.
21. Trebuie să ai o poveste. Acesta e singurul lucru care ne entuziasmează.
Sergiu Neguţ, cofondator al FintechOS
22. La început este tentaţia foarte mare să te concentrezi către produs, nu spre piaţă. Trebuie să te duci rapid către piaţă. Aşa vin clienţii.
23. Munceşte, munceşte, munceşte. Antreprenoriatul e multă muncă şi puţin glamour.
24. Identifică resursele altora şi vezi cum pot face ele parte din povestea ta.
25. Sărbătoreşte fiecare succes pentru a putea merge mai departe.
Florin Cucu, CEO al Sofiaman
26. Încrederea se câştigă greu. Nu face nimic care să afecteze percepţia viitoare asupra produsului.
27. Condu-ţi afacerea ca şi cum ai vrea să o vinzi mâine.
Cătălin Mahu, fondator, La Mama
28. Dacă e cazul, dormi în restaurant, cel puţin la început. Doar aşa înţelegi cum funcţionează lucrurile.
29. Ai grijă de venituri, niciodată nu ştii când se întâmplă ceva.
30. Nu te lăsa tulburat de succes.
Rucsandra Hurezeanu, fondatoare a Ivatherm
31. Un brand creat azi trebuie să fie competitiv la nivel global. Dacă nu eşti un brand digital, cu o comunitate în jurul tău, nu exişti.
Alexandru Lăpuşan, cofondator şi CEO, Zitec
32. Mereu ne-am întrebat ce putem face mâine. Nu am fost niciodată blocaţi în ziua de ieri.
33. Momentele de creştere au venit când ne-am dat seama că nu suntem noi buni la toate.
Octavia Petrescu, director executiv, RodBud
34. Cel mai important lucru pentru un business este claritatea obiectivului.
35. Ai nevoie de un plan pentru a-ţi atinge obiectivul într-un interval de timp.
36. Dacă nu ai un obiectiv şi un plan, nu te apuca de business.
37. Înconjoară-te de oameni mai deştepţi decât tine.
Constantin Damov, cofondator şi preşedinte al Green Group
38. Porneşte un business cu un produs care poate fi reutilizat, reparat, reciclat.
39. Trecem de la un model bazat pe proprietatea obiectului la unul bazat pe proprietatea uzului.
40. Modelul circular este modelul de business al viitorului.
Dan Tudose, directorul general şi fondatorul E-acumulatori
41. În antreprenoriat este vorba despre a adapta şi modifica ce faci tot timpul.
42. Investeşte în marketing.
43. Vorbeşte cu echipa ta dimineaţa şi seara. Oamenii sunt motivaţi dacă simt că cineva e lângă ei.
44. Fii atent cum îţi împarţi riscurile.
45. Sprijină un ONG.
Radu Florescu, CEO al South-East Europe (SEE), Cheil l Centrade
46. Nu mai poţi să atragi atenţia dacă nu ai conţinut.
47. Foloseşte datele.
48. Modestia contează mult.
Sebastian Enache, business development manager la Monsson-PLC
49. Tehnologia evoluează extraordinar. Fii la curent cu toate noutăţile.
50. Transformă-ţi clienţii în parteneri de afaceri.
Grigore Horoi, preşedintele Agricola Bacău
51. Trebuie să crezi atât de tare în afacerea ta încât să devii lider în domeniu.
52. Multe afaceri eşuează pentru că proprietarii confundă bugetul companiei cu propriul buget.
53. În fiecare an trebuie să faci o investiţie pentru afacerea ta.
Eliodor Apostolescu, proprietarul companiei Phoenix Y, producătorul pufuleţilor Gusto
54. Fii atent la orice amănunt. Totul se bazează pe detalii.
55. Gândeşte-te la un produs care să meargă tot timpul anului.
56. Cu un pic mai multă îndrăzneală, faci paşi mai rapizi înainte.
Dan Fiterman, general manager, Arcadia - Spitale şi Centre Medicale
57. Fă-ţi bine temele, intră în intership-uri pentru a înţelege domeniul.
58. Fiecare investiţie nouă are un timp de decolare până ajunge la viteza de croazieră.
Dan Ştefan, cofondator al Autonom
59. Nicio afacere nu porneşte de la zero. Concentrează-te pe ce ai şi pe ce te pricepi.
60. Lumea nu se uită suficient la client.
61. Ideile îţi vin testând multe lucruri.
62. Nişele sunt superbe pentru business.
Alina Donici, cofondator, Artesana
63. Dacă te gândeşti mereu la cel mai negru scenariu, nu mai faci nimic.
64. Este imposibil să nu reuşeşti dacă ai un produs bun şi dacă aduci partea de inovaţie.
65. Nu mă interesează şcoala cu care vin oamenii, ci puterea lor de a învăţa şi atitudinea.
66. Pentru a ieşi peste graniţe, trebuie să fii puternic aici.
Adelina Badea, CEO al Mobexpert
67. Puterea de adaptare trebuie să-ţi fie în sânge. Altfel nu vin rezultatele pe care le aştepţi.
Alex Dona şi Marina Samoilă, fondatorii platformelor desprevin.ro şi WineDeals.ro
68. Nu aştepta ca produsul tău să fie perfect pentru că astfel rişti să pierzi oportunitatea.
Iulian Nedea, cofondator şi CEO al Simtel Team
69. Gândeşte mare. Gândeşte-te la milioane de euro, nu la sute de mii.
Andrei Popescu, directorul general al Freshful by eMAG
70. Lucrează cu mai multe scenarii. Dinamica din aceşti ani este copleşitoare.
Eduard Burghelia, fondator, Confidas
71. Nu ai nevoie de bani ca să începi o afacere, ai nevoie de bani ca să o scalezi.
72. Când faci research-ul pentru afacerea ta, este posibil să găseşti chiar viitorii clienţi.
73. Primul lucru pe care l-am făcut nu a fost să cer bani, ci să caut clienţi.
74. În loc să investeşti trei ani într-o facultate, poate mai bine munceşti. Fă alegeri informate.
75. O tranzacţie nu este finalizată până nu vezi negru pe alb şi verde în cont.
Radu Timiş jr., CEO, Cris-Tim
76. În afaceri este foarte important să înveţi să pierzi. Asta vine la pachet cu răbdarea de a construi.
77. Planifică businessul pe termen lung, nu doar pentru ziua de mâine.
78. Te acomodezi cu riscul învăţând să iei decizii.
79. Nu cheltui niciodată mai mult decât produci. A fi antreprenor înseamnă a avea răbdarea de a-ţi vedea businessul crescând.
Zoe Ghiuri, fondatoare, Crama Rasova
80. Una este să ai ce să vinzi, alta este chiar să vinzi. Brandul contează enorm.
Oana Ijdelea, managing partner, Ijdelea & Asociaţii
82. Premiile întotdeauna vin dacă există abilitatea de a susţine un efort continuu.
Radu Ionescu, CEO al Cumulus
83. Antreprenoriatul nu înseamnă doar să porneşti, ci să menţii un business.
Dragoş Petrescu, fondatorul grupului City Grill
84. Primul şi cel mai important pas în antreprenoriat este chiar să faci pasul.
85. Risipa este cea mai rapidă cale spre faliment.
Ovidiu Palea, fondatorul Provita
86. În antreprenoriat, eşti ultimul care se pune la masă.
87. Asigură-te că ai reursele să rezişti până la break-even.
Mircea Turdean, director general şi acţionar al Farmec Cluj
88. Sloganul cu produsele locale nu ţine fără calitate.
89. Fii adeptul inovării, nu al copierii.
90. Investeşte masiv în afacerea ta, de la cercetare la tehnologie.
Ion Sturza, fondatorul Elefant.ro
91. Creşterile exponenţiale vor fi doar în zona de digital.
92. Niciodată nu trebuie să ai aroganţa de a crede că eşti mai bun decât echipa.
Mihai Marcu, preşedinte şi CEO al MedLife Group
93. Curajul începutului este decisiv.
94. Dacă nu treci prin 10 ani în care să dai din coate să îţi faci loc, să avansezi, nu ai cum la rândul tău să ajungi să conduci mii de oameni.
95. Antreprenorul care este şi CEO trebuie să fie şeful respectat al colegilor cu care este egal.
Adrian Cocan, fondatorul businessului Agroserv Măriuţa (Lăptăria cu Caimac)
96. Mai bine rămâi mai mult în faza de concept şi pregăteşti lucrurile din timp decât să trebuiască să faci modificări ulterior.
Ştefan Gadola, fondator al EnergoBit
97. Cunoaşte-ţi piaţa foarte bine. În anii aceştia am învăţat să ştiu ce nu au clienţii, să produc şi să îi conving că au nevoie de ce produc eu. Trebuie să ştii înaintea clientului de ce are nevoie.
98. Dacă primeşti o ofertă mult peste propria evaluare a firmei, n-o refuza.
Teofil Mureşan, preşedinte al E-INFRA
99. Prin educaţie prinzi curaj, ajungi la acel think big necesar în business.
Corneliu Bodea, CEO al Adrem
100. Antreprenoriatul îţi cere o rezistenţă mult peste medie pentru a încasa şocurile şi a-ţi reveni. Eşti mereu pe terenul de luptă. Ai grijă de tine!