Special

Analiza de luni. Pariu pe agroturism: fermele româneşti de familie încep să se bazeze tot mai mult pe turiştii care vin să consume produse tradiţionale, dar şi să (re)vadă cum e viaţa la ţară

Autor: Mădălina Dediu Panaete

16.11.2024, 11:25 151

România are cele mai multe ferme de familie din Europa, însă nu se află în fruntea clasamentului când vine vorba despre veniturile medii ale fermelor În ultimii ani, mulţi fermieri, inclusiv cei cu câteva animale în gospodărie sau cu plantaţii mici de fructe şi legume, au deschis porţile pentru turişti care vor fie să culeagă fructe, să mănânce prepaparate tradiţionale sau să-şi ducă copiii să vadă animale-le Tot mai multe puncte gastronomice îşi deschid porţile şi aşteaptă turiştii cu preparate direct din gospodăria proprie.

Agroturismul a prins în ultimii ani avânt în condiţiile în care pe de o parte tot mai mulţi ro­mâni aleg să-şi petreacă timp în natură alături de familie şi să ducă copiii să vadă animalele de la fermă, iar pe de altă parte micii fermieri au găsit în această activitate o piaţă de desfacere a produselor în contextul în care pentru mulţi livrările în online sau intrarea în marile magazine nu a fost o opţiune. Mai mult, în jurul acestor „vizite la fermă“ s-a creat o adevărată economie cir-culară, de care beneficiază nu doar proprietarii de ferme, ci şi co-munităţile din jur.

„Avem vizite de la copiii de la grădiniţe şi şcoli în special zona Braşov care vor să ia contact cu ceea ce înseamnă viaţa la fermă, sunt copilaşi care n-au avut ocazia să creas­că la bunici, care nu au avut contact cu animale domestice. Noi avem în fermă în spe­cial vaci, dar pe lângă vizitarea anima­le­lor facem diverse aterliere cu copiii, îi învă­ţăm cum să crescă legume organice de exem­plu sau să ia fânul din baloţi cu mânuţele lor şi să dea animalelor. Lucruri practice astfel încât să scape de cotidian şi de aglomeraţia din oraş“, spune Octavian Radu, cofondator al pro­ducătorului de lactate Lăptăreasa din Tohan din judeţul Braşov. El şi soţia sa dez­voltă un producător care vinde lapte către o cooperativă din judeţ, realizează produce fi­nite care ajung la consumatori atât prin inter­mediul târgurilor, cât şi prin intermediul ROMO - de la producător direct la consu­ma­tor, o platformă care adună mai mulţi producători de alimente. Pe lângă vizitele la fermă, Lăptăreasa din Tohan mai organizea­ză evenimente sub numele „Hai la Fermă“, un concept în care adună producători locali, meşteşugari, oa-meni care fac tot felul de ateliere pentru copiii din diverse sfere, în special cele apropiate de viaţa la ţară. De asemenea, familia Radu a deschis şi un punct gastronomic local.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro