♦ Comerţul a fost şi rămâne „industria“ de bază a României, iar acest lucru e valabil atât la nivelul întregii economii, cât şi la vârful mediului de business unde, dintre cele 50 cele mai mari firme, mai bine de jumătate (28) activează în comerţ, indiferent de tipul său ♦ Astfel, între cei mai importanţi actori din economie îşi găsesc loc atât lanţuri de hipermarketuri şi supermarketuri, cât şi traderi agricoli, retaileri electro-IT, distribuitori farma, vânzători de maşini şi benzinari ♦ Pentru că, de fapt, sub umbrela amplă a ceea ce înseamnă comerţ sunt grupate afaceri variate, mai mari sau mai mici, mai cunoscute sau mai puţin cunoscute.
Comerţul cu dominantă alimentară reprezintă o piaţă de aproape 150 mld. lei. Alte 100 mld. lei vin din comerţul auto. Acestor sume li se adaugă 25 mld. lei de la electro-IT, alte încă pe atâtea din modă, ceva mai puţin dinspre cosmetice, dar şi 75 mld. lei din zona de benzinării, plus alţi bani din farma şi tradingul agricol. Pare o numărătoare de genul celei din piesa lui Caragiale, dar de fapt e doar o sumarizare a ceea ce înseamnă comerţul în România.
Şi totuşi, niciunul dintre aceste „nume mari“, dintre aceste subsectoare, nu reprezintă actorul principal în filmul comerţului autohton, rolul aparţinându-i consumatorului final care decide ce, cum şi cât cumpără. El este cel care dă tonul în economie.
Iar ţinând cont că ultimii ani au fost marcaţi de instabilitate şi de multiple probleme atât în plan economic, cât şi geopolitic, fapt ce s-a reflectat rapid în creşteri de preţuri pe bandă rulantă şi în prudenţă în consum, există o întrebare „de 1.000 de puncte“.