♦ În prezent, unitatea are o capacitate de reciclare de aproximativ 30.000 de tone anual ♦ Investiţia vine în contextul în care din 2025 sticlele PET de băuturi cu capacitate de până la trei litri conţin cel puţin 25% plastic reciclat.
Professional Recycle, companie antreprenorială care deţine o unitate de reciclare PET în Târgu-Mureş, a solicitat un ajutor de stat de la Ministerul de Finanţe de 49,6 milioane de lei pentru a realiza o investiţie de 103,7 milioane de lei. Este vorba despre schema de ajutor de stat 300/2024 pentru investiţii cu impact major în economie.
„Chiar dacă nu ne vom califica pentru a obţine ajutorul de stat, tot vom realiza investiţia din surse proprii. Vrem să triplăm capacităţile de producţie. Acum suntem la o capacitate de circa 30.000 de tone şi vrem să ajungem la 90.000 de tone”, a declarat Mihail Moloiu, acţionar la fabrica Professional Recycle, companie cu o cifră de afaceri de circa 55 milioane de lei în 2023. Fabrica a fost deschisă în 2010 şi livrează către marii producători de băuturi de la nivel european, conform ultimelor date. El spune că investiţia va fi demarată în 2025, iar instalarea noilor linii de producţie va dura maximum două luni.
Potrivit datelor de pe site-ul companiei, Professional Recycle vinde fulgi PET (transparent, albastru, verde, mixt) şi alte produse (şlam spălat, şlam nespălat, fulgi PET cu metal). O parte din asociaţii Professional Recycle sunt şi asociaţi în cadrul companiei Ecohelp, care a construit anul trecut la Târgu-Mureş o fabrică de procesare a fulgilor PET de peste 7,5 mil. euro în asociere cu austriecii de la ALPLA şi elveţienii de la United Polymer Trading. Joint-venture-ul pentru fabrica din Târgu-Mureş a apărut în toamna anului 2021, deşi cele trei companii colaborau de peste zece ani pe partea comercială. Mihail Moloiu spunea anterior că până anul trecut, când au deschis a doua fabrică, cea împreună cu ALPLA, trimitea 100% din producţie la export pentru că acolo exista cerere. Anul trecut însă a folosit fulgii PET şi ca materie primă la a doua fabrică.
„Există nevoie în piaţă de fulgi PET, avem cereri de la partenerii noştri şi avem material disponibil având în vedere implementarea Sistemului Garanţie-Returnare. Sunt cantităţi mai mari disponibile faţă de ce aveam în trecut. Vindem atât în România, cât şi extern, dar România este o piaţă nouă pentru noi. Nu am vândut către România deloc. Însă, de când am făcut joint-venture-ul cu APLA vindem şi către PET Recycling Team (firma care deţine fabrica deschisă în 2023 – n. red.), unde facem granule în ideea de a păstra materialul în ţară”, a punctat acum Mihail Moloiu. Fabrica PET Recycling Team livrează 18.000 de tone de plastic reciclat pe an pentru îmbuteliatorii de băuturi răcoritoare, produse lactate, apă minerală, bere şi ulei din România şi din regiune, conform celor mai recente date furnizate de companie.
Investiţia vine în contextul în care din 2025 producătorii trebuie să se asigure că sticlele PET de băuturi cu capacitate de până la trei litri conţin cel puţin 25% plastic reciclat. Iar producătorii deja s-au adaptat la noile cerinţe mai ales în contextul în care România nu excelează la capitolul plastic reciclat. Mădălina Dediu