Business sportiv

Business sportiv. Cât investeşte statul în dezvoltarea infrastructurii sportive?

29.04.2022, 00:07 Autor: Miruna Diaconu

În perioada 2016-2021 au fost finalizate 152 de săli de sport, complexuri sportive, bazine de înot şi patinoare artificiale prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii. Valoarea totală a acestor proiecte finalizate pentru modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii sportive a fost de 1,9 miliarde lei în perioada menţionată.

Cele mai mari in­vestiţii în in­fras­truc­tura sportivă din ultimii ani au fost realizate de stat prin intermediul Com­paniei Naţio­nale de Investiţii (CNI), care se află în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi are ca obiectiv principal executarea programelor de interes public sau social în domeniul construcţiilor.

Numărul proiectelor CNI finalizate a crescut de la an la an, la fel şi valoarea in­vestiţiilor. Astfel, anul trecut proiectele fi­na­lizate au avut o valoare de peste 1,1 miliarde lei, cea mai mare sumă alocată de CNI din ultimii cinci ani, ceea ce ar putea fi un semnal bun pentru piaţa businessului sportiv local.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet