Special

Cazul medicilor bugetari cu sute de mii de euro în conturi din mită arată şi că Fiscul nu există

Dacă conturi bancare nu pot analiza, dacă evaziunea din pieţe nu o pot reduce, dacă nici în declaraţiile de venit nu pot depista inadvertenţele (acolo unde se mai depun astfel de declaraţii), atunci cum să evaluezi activitatea agenţilor Fiscului? Dincolo de cazul de la Spitalul de Arşi, ceea ce relevă episodul este un stat de ani de zile neputincios în faţa corupţiei. A devenit anecdotică declaraţia arogantă a unui puternic om de afaceri în vremurile trecute, acum condamnat, care, autoexclu­zându-se, susţinea, comentând observaţia unui ziarist, că avem un stat slab şi „moguli“ puternici: „Întăriţi-vă statul!“. Foto Shutterstock

Autor: Ioana David, Iulian Anghel

30.04.2014, 00:09 5922

Cazul recent de fraudare a sistemului de sănătate de la Spitalul Clinic de Ur­genţă de Chirurgie Plas­tică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti (cunoscut sub numele de Spitalul de Arşi), unde mai mulţi medici au fost arestaţi fiind acuzaţi pentru luare de mită şi raportări false, scoate la lumină nu doar lipsa oricărui control asupra modului în care se cheltuiesc banii în sănătate, ci şi faptul că ANAF a fost neputincioasă în problema „albirii“ banilor încasaţi „informal“ de către medici. Şi nu numai.

Bugetari cu salarii de doar câteva sute de euro pe lună, care au lucrat doar la stat timp de decenii, dispun în conturi bancare de sute de mii de euro, au co­nace cu piscină şi teren de tenis, case de sute de metri pătraţi însă Fiscul român parcă ar fi în altă ţară. Printre ei inclusiv aşa-numiţii baronii locali care sunt în funcţii de zeci de ani, au case şi maşini de milioane de euro, dar nu au fost deranjaţi niciodată de Fisc. Situaţia este complet nefirească pentru un stat normal, pentru că neregulile trebuia observate iniţial de Fisc şi abia apoi trebuia să intervină Parchetul şi nu întâi să intre pe fir procurorii pentru ca ANAF să iasă din letargie.

În SUA, Germania sau Franţa, conturile de sute de mii euro ale medicilor sau ale oricărei alte persoane care nu îşi poate justifica averea ar fi atras imediat atenţia Fiscului, care ar fi luat astfel urma mitei. Într-o Românie în care evaziunea fiscală este de 20 de miliarde de euro anual, alte miliarde sunt sustrase prin devalizarea din interior - doar în sistemul de sănătate un fost preşedinte al CNAS, Nicolae Duţă, a estimat frauda la 300-400 mil. euro anual. Duţă este el însuşi în atenţia DNA pentru activitatea sa din perioada în care a condus Casa de Sănătate, instituţie care are pe mână 5 miliarde de euro anual.

În România se fac anual 600.000 de intervenţii chirurgicale. Dacă pentru fiecare dintre acestea se face o plată informală de 500-1.000 de euro, rezultă că în buzunarele medicilor intră anual 300-600 de milioane de euro. Poate fi redus acest fenomen? Unul dintre medici avea un cont bancar cu 700.000 de euro. Putea Fiscul sau Oficiul de Luptă Împotriva Spălării Banilor să anticipeze, înaintea procurorilor, că ceva este în neregulă măcar cu acel medic?

„Ceea ce s-a întâmplat putea fi foarte uşor demonstrat a fi fraudă“, spune fostul şef al Fiscului, Sebastian Bodu.

În primul rând, arată Sebastian Bodu, se putea verifica pe teren, prin observaţie directă, că, deşi nu are pacienţi (operaţiile se făceau în spitalul de stat), clinica privată la care lucrau medicii avea venituri. În al doilea rând, având aceste suspiciuni, agenţii Fiscului puteau verifica şi conturile, pentru că secretul bancar funcţionează doar în sensul în care ceea ce se vede acolo nu poate fi făcut public, nu că nu poate fi verificat.

„Când nu este voinţă, nu e nici putinţă“, spune Bodu, în mandatul căruia au debutat discuţiile despre o lege de verificare a averilor, care astăzi există, dar care, se vede, nu funcţionează.

Pe de altă parte, Emil Duca, analist financiar, crede că munca ANAF este destul de vitregă în astfel de situaţii: „Volumul şi expertiza evazioniştilor depăşesc ANAF, care oricât şi-ar dori dispune de mijloace limitate. Este foarte dificil să faci analize la nivelul conturilor bancare, să depistezi astfel de nereguli. Evaziunea fiscală nu lasă urmă. Aceasta este şi explicaţia pentru care persoanele (medicii - n.red.) deţineau numerar foarte mare ştiind că dacă îl vor depune, băncile vor anunţa oficiul de luptă împotriva spălării a banilor“.

De ani de zile însă Fiscul vorbeşte de reformă, de verificări încrucişate, de con­tro­lul marilor averi. Pe teren nu se vede. În Ro­mânia sunt în jur de 1.000 de agenţi ai Fis­cului la un milion de locuitori (1.073 în 2011), mai puţini ca în Cehia sau Ungaria. Dar efi­ci­en­ţa lor este la jumătate, faţă de aceste ţări şi altele din jurul nostru, chiar dacă în toate aces­te state taxarea este cam egală. Veni­turile fiscale ca pondere în PIB, la 1.000 de angajaţi ai Fiscului, sunt de 6,3% din PIB în Letonia, 2,38% din PIB în Cehia, 5,28% din PIB în Slovenia sau 1,65% din PIB în Un­ga­ria, dar doar de 1,22% din PIB în România.

Dacă conturi bancare nu pot analiza, dacă evaziunea din pieţe nu o pot reduce, dacă nici în declaraţiile de venit nu pot depista inadvertenţele (acolo unde se mai depun astfel de declaraţii), atunci cum să evaluezi activitatea agenţilor Fiscului?

Trei medici au fost arestaţi în cazul Spitalului de Arşi după ce ar fi pretins mită de până la 3.400 de euro pentru a realiza intervenţii în interes propriu în cadrul spitalului, pe care ulterior le trimiteau spre decontare Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) în baza unor documente false. În cadrul anchetei, procurorii au scos la iveală că asupra unuia dintre medicii arestaţi s-au găsit peste 150.000 de euro cash dar şi un cont bancar de 700.000 de euro, aproape cât un sfert din bugetul anual al Spitalului de Arşi unde era angajat şi unde avea un salariu de doar câteva sute de euro.

Sume mari de bani au fost găsite şi la alţi medici acasă: 50.000 de euro la un altul şi 40.000 de euro la al treilea.

Peste 3.500 de cazuri sunt realizate anual la Spitalul De Arşi din Capitală, iar dacă se ia în considerare o „plată informală“ de 2.000 de euro pe caz, rezultă că în buzu­na­rele chirurgilor intră aproximativ 7 mil. euro în fiecare an, doar la acest spital. Iar ANAF arată că nu a verificat veniturile medicilor. Emilian Duca afirmă, pe de o parte, că este dificil să urmăreşti conturi bancare, pe de alta mai spune că lucrurile nu pot fi lăsate aşa. „Legislaţia nu a fost adusă la un nivel corespunzător, pentru care există o vină atât în interiorul ANAF-ului, cât şi al legiui­torului. Trebuie să existe un semnal de sus. Respon­sabilitatea conducerii acestei insti­tuţii. Dacă partea de verificare fiscală nu are rezultate, preşedintele ANAF trebui să ia măsuri“, a spus Emil Duca.

Ancheta de la Spitalul de Arşi este în derulare încă din 2012, iar impactul social al practicilor scoase la iveală este extrem de mare, în condiţiile în care medicii vizaţi de anchetă ajunseseră să realizeze numai operaţiile estetice, în interes propriu, fără să aibă vreo contribuţie la activitatea medicală normală ce ar fi trebuit să se desfăşoare în cadrul unităţii. „Inculpaţii şi suspecţii au de­turnat complet scopul şi funcţionalitatea Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, singurul de această spe­cializare din România, unitate în care au fost investite sume importante pentru moder­nizare şi dotare, transformându-l practic în propria lor clinică de chirurgie plastică din care unii dintre medici efectuau numai operaţii estetice“, se arată într-un document al procurorilor. Dincolo de acest caz particular, ceea ce se relevă este însă un stat de ani de zile neputincios în faţa corupţiei.

A devenit anecdotică declaraţia arogantă a unui puternic om de afaceri în vremurile trecute, acum condamnat, care, autoexclu­zându-se, susţinea, comentând observaţia unui ziarist, că avem un stat slab şi „moguli“ puternici: „Întăriţi-vă statul!“.

Un stat slab este lesne de păcălit şi de fraudat şi cea mai bună dovadă este Grecia. O ştire de săptămâna trecută a făcut înconjurul lumii: mai multe sute de greci bogaţi, printre care milionari şi proprietari de iahturi, au depus în acest an cereri pentru a primi din partea statului elen un ajutor social special începând de la 500 de euro, care ar trebui acordat cetăţenilor săraci din excedentul bugetar înregistrat de guvern anul trecut. Unul dintre cele mai şocante cazuri relatat de presă era al unei familii cu venituri de 102.000 de euro pe an, proprietăţi imobiliare de 2,3 milioane de euro şi o locuinţă de 230 de metri pătraţi, care a cerut ajutorul autorităţilor elene. Iată deci că încercări de fraudă sunt peste tot, dar acum statul elen s-a fript şi suflă şi în iaurt. În Grecia nu este  neapărat o vânătoare de vrăjitoare, dar statul a ajuns la fundul sacului şi s-a văzut obligat să treacă la situaţii extreme cum ar fi să vâneze piscinele din elicopter. Ar fi cazul să se întâmple şi cu România astfel, pentru că nu ai cum să contruieşti autostrăzi dacă banii sunt furaţi şi cu ei se ridică vile particulare.

Iar legislaţie există, după cum spune Sebastian Bodu. Se poate, prin urmare, impozita diferenţa dintre ceea ce se declară şi ceea ce este pe teren şi abia apoi intervine Parchetul, dacă există suspiciunea că diferenţa a fost obţinută pe căi ilegale. Cu alte cuvinte, ceea ce se întâmplă la noi răstoarnă ordinea firească în care întâi intervine Fiscul şi abia apoi Parchetul. La noi pe fir intră procurorii şi abia apoi se trezeşte şi ANAF.
 

20 mld. euro anual se duc pe apa sâmbetei

Evaziunea fiscală în România a fost estimată de Consiliul Fiscal, în raportul de anul trecut, la aproape 14% din PIB (la nivelul lui 2012), adică 81 de miliarde de lei (20 de miliarde de euro). Cea mai mare evaziune este pe zona de TVA (60% din total). Pe zona de impozit pe venit evaziunea este estimată la 1% din PIB, adică 5,9 miliarde de lei în 2012. Raportat la totalul evaziunii nu este mult, dar este mult dacă judecăm că, din impozitul pe venit, statul nu colectează decât echivalentul a 3,3% din PIB - ceea ce înseamnă că o treime din veniturile personale ce trebuie declarate nu sunt declarate şi ca atare neimpozitate. Statul colectează mai puţin la buget din impozitul pe venitul personal pentru că a optat aici să aibă taxe mai mici (16%), faţă de alte ţări, şi să ţină TVA-ul foarte sus (24%), mult mai sus decât alte ţări europene, dar şi ca urmare a evaziunii. Statul bănuieşte că sunt cetăţeni care nu-şi declară toate veniturile, iar la nivelul Fiscului a fost constituit un department specializat pentru controlul marilor averi. La vremea constituirii lui, în guvernarea PDL, grupul ţintă era format din persoanele cu averi sau cheltuieli mari care erau bănuite că nu-şi declară toate veniturile (50.000 - 100.000 de persoane, adică 1-2% din contribuabili). Printr-o decizie din 2010 se stabilea că persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori. În iarna trecută, ANAF a anunţat că va cumpăra servicii de consultanţă privind verificarea persoanelor cu averi mari, în cadrul programului de modernizare a instituţiei în valoare de 70 de milioane de euro finanţat de Banca Mondială. Cum se fac aceste verificări?

Practic, printr-o verificare încrucişată se poate vedea şi în cazul marilor averi şi al unor venituri despre care se bănuieşte că nu sunt declarate dacă ceea ce se scrie în declaraţia pe care contribuabilul o depune la Fisc cores­punde întrucâtva cu ceea ce este pe teren. Dacă are salariu şi nu depune declaraţie, iarăşi se poate vedea ce „creşte“ pe teren.

Că lucrurile se mişcă astăzi la fel de greu ca acum câţiva ani - când a izbcnit scandalul vameşilor corupţi care au putut lua mită ani buni pentru că nimeni nu a fost curios să afle cum de reuşeau ca din salariu să-şi ridice vile măreţe - ne arată episodul corupţiei de la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Să ai 700.000 de euro în cont şi Fiscul să nu ştie de ei?

În România, la nivelul lui 2011 erau 1.073 de angajaţi în structurile de control la un milion de locuitori, mai puţin decât în Ungaria (2.309 angajaţi la un milion de locuitori), Cehia (1.396 angajaţi la un milion de locuitori) sau Polonia (1.273 de angajaţi la un milion de locuitori). Dar, deşi în ţările mai sus enumerate nivelul de fiscalitate este apropiat de cel din România, eficienţa angajaţilor Fiscului este în România la jumătate faţă de Cehia şi cu două treimi sub Ungaria (este adevărat că înaintea Poloniei).

 

Ce se întâmplă când Fiscul doarme
 

  • Familia Cârpaci a ajuns la 144 de proprietăţi în Timişoara. Cine i-a întrebat cu ce bani?

Familia Cârpaci din Timişoara  este una dintre cele mai bogate familii de romi din oraş, având 144 de proprietăţi, majoritatea în zona centrală. Câteva sute de clădiri considerate istorice, aflate în zona centrală, au fost cumpărate de romi. Iniţial, familiile de romi au cumpărat un singur apartament, iar apoi, prin ameninţări sau şicane, au determinat familiile rămase în clădire să vândă sub preţul pieţei.

Nimeni nu i-a întrebat de unde au bani. Conform presei locale, „romii de catifea“, sau „mafia imobiliară ţigănească“, au pornit, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, o adevărată „vânătoare de imobile istorice“. Presa locală a relatat că, având ajutorul unor funcţionari din primărie, romii sau avocaţii lor au aflat cine sunt moştenitorii cărora urma să li se retrocedeze imobile istorice în valoare de milioane de euro.

Odată ce aflau numele moştenitorilor, romii îi convingeau pe aceştia să le vândă vilele sau măcar apartamente din aceste vile. După ce reuşeau să intre în imobil, se trecea la faza a doua, în care, prin diferite modalităţi, îi obligau pe proprietarii celorlalte apartamente să le vândă la preţ redus locuinţele, până deveneau proprietari pe întregul imobil.
 

  • Scandalul de la Vămi care a ajuns până la şeful ANAF

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a reţinut 53 de poliţişti şi vameşi la începutul anului 2011 pentru luare de mită în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat. Acesta este cel mai mare scandal care a atins Autoritatea Vămilor şi care s-a întins până la şeful autorităţii şi chiar la şeful ANAF. Deşi vameşii aveau vile somptuoase, nimeni nu i-a întrebat cu ce bani le-au ridicat.

Datele transmise de procurori arată că pentru a trece frontiera cu 30 de cartuşe de ţigări (un cartuş are 10 pachete) un traficant oferea lucrătorului de la Vama Siret aproximativ 150 lei drept mită, iar poliţistului de frontieră 50 de lei. În aceste condiţii rezultă că 8% din valoarea traficului de contrabandă cu ţigări sau cel puţin la Vama Siret se oprea în buzunarele poliţiştilor de frontieră şi ale vameşilor, în condiţiile în care un pachet de Kent de contrabandă se vinde în pieţele din Bucureşti în medie cu 8 lei, preţul lui de la debitele de tutun fiind de 11,2 lei.
 

  • Lupul pus paznic la stână

Averile politicienilor au constutuit mereu subiect de mirare publică, dar nu au stârnit mai niciodată curiozitatea Fiscului. De unde şi-a ridicat „X” cutare vilă, de unde are bani să-şi facă vacanţe în ţări exotice, dacă el lucrează de ani de zile la stat? De unde au baronii locali impresionantele lor averi?

Radu Mazăre, primarul Constanţei, este ultimul venit în galeria celor vizaţi de procurori, fiind acuzat că a luat mită 175.000 de euro şi pentru că nu ar fi trecut în declaraţiile de avere un cont personal. Dar a trebuit să vină DNA să zică asta, pentru că Fiscul nu s-a interesat niciodată de averea lui, deşi poate să se uite în conturi.

Zeci de primari şi consilieri au ajuns în atenţia anchetatorilor însă niciodată pentru că Fiscul ar fi avut vreo suspiciune că şi-a consolidat averea ilegal, deşi faptele, în unele cazuri, erau evidente pentru că într-unele dintre acestea averile sunt la vedere, iar când nu sunt, Fiscul are posibilitatea să umble prin conturi, chiar dacă acestea sunt înregistrate „afară”.

Dar cine să se uite? Sorin Blejnar? În 2012, procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de Sorin Blejnar (foto dreapta), fost preşedinte al ANAF, pentru complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. Blejnar fusese mai bine de trei ani şef peste instituţia cheie care ar trebui să aducă venituri mai mari la buget şi să reducă evaziunea fiscală. Când fostul şef al Fiscului Sebastian Bodu, în vremea guvernului liberal, a cerut o lege pentru cercetarea averilor, politicienii i-au dat peste mâini, simţindu-se vizaţi. Acum, că legea există, nu se vede nimic de pe urma ei.

AFACERI DE LA ZERO