Special

Conferinţă AOAR şi ZF: „Mai are Romania nevoie de economie de piaţă?“ Problema noastră în acest moment este că avem un stat din ce în ce mai scump, care apasă pe societate, şi care nu îşi mai asumă nimic

Florin Pogonaru, preşedintele AOAR,  DragoŞ NeacŞu, CEO Erste Asset Management, Gabriel BiriŞ, partener Biriş Goran, Sergiu Manea, CEO al BCR şi Cristian Hostiuc, ZF, în timpul dezbaterii „Mai are România nevoie de economie de piaţă?“

Florin Pogonaru, preşedintele AOAR, DragoŞ NeacŞu, CEO Erste Asset Management, Gabriel BiriŞ, partener Biriş Goran, Sergiu Manea, CEO al BCR şi Cristian Hostiuc, ZF, în timpul dezbaterii „Mai are România nevoie de economie de piaţă?“

Autor: Alex Ciutacu, Iulian Anghel

01.04.2019, 00:07 878

Desigur că întrebarea „mai are România nevoie de economie de piaţă“ include în ea toate valenţele comediei. Dar comedia ascunde în ea, deseori, multă dramă. Nu se întâlnesc oameni serioşi să vorbească despre ceea ce nu ar exista. Şi dacă te întrebi, la 30 de ani distanţă de la căderea comunismului şi de la colapsul economiei centralizate, dacă România are nevoie de „economie de piaţă“, înseamnă că ţara are o problemă serioasă.

„Economia de piaţă“ este un eufemism, iar în spatele sintagmei se ascunde un cuvând mai dur, „capitalism“ pe numele lui, spune Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

Abia de aici poate porni o discuţie.

Societăţile se aranjează pornind chiar de la modul în care ele sunt construite. De la raportul omului mărunt cu statul atotputernic.

În urmă cu 30 de ani, România a renunţat la „statul atotputernic“ în favoarea economiei libere pentru că dovada prosperităţii unui stat liberal s-a văzut şi aici în „societatea închisă“, cum o numeşte Popper.

De ce întrebarea, prin urmare, „mai are nevoie România de o economie de piaţă“?

Pentru că abia născutului stat liberal încep să-i tremure genunchii, sugerează Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

„Societatea deschisă“, „economia de piaţă“ sau „capitalism“, cum doreşte fiecare să numească acest set de regului, are nevoie de libertăţi – în limitele convenite de membrii societăţii. Dar, spune Pogonaru, mediul de afaceri în România este bulversat azi de iniţiative legislative, care vin de nicăieri şi împing economia spre nicăieri. De aceea întrebarea care şi ea pare că vine de niciunde: mai are România nevoie de o economie de piaţă? De o societate deschisă, de capitalism?

La finalul săptămânii trecute AOAR împreună cu New Europe College şi ZF au iniţiat o platformă de discuţii despre consecinţele schimbării modelului economic de dezvoltare al României. Într-o primă întâlnire, peste 50 de oameni de business au încercat să răspundă la întrebări pe care şi alţii din lumea cu tradiţie democratică - Franţa de astăzi, de pildă - şi le pun zi de zi: Ce vrem, de fapt?

De ce are România nevoie azi şi mâine? Ce-i lipseşte ţării ăsteia ca să fie o ţară „normală“? De ce pleacă oamenii de aici de crezi că ţara este în război?

Răspunsul la câteva întrebări ar fi esenţial, crede Florin Pogonaru. În primul rând, dacă modelul economic bazat pe forţa de muncă ieftină mai este sau nu valabil. Apoi: de ce creşterea economică nu se traduce în creştere a nivelului de trai şi reducerea decalajelor de dezvoltare regională? În plus: de ce companiile româneşti nu s-au putut dezvolta la nivel comparabil cu cele cu capital naţional din alte ţări din Est?

Şi unde este statul în această poveste?

„Problema noastră este dacă nu ne prăbuşim sub greutatea unui stat foarte scump, şi ce se va întâmpla când acest stat extrem de scump nu îşi mai asumă nimic. Trebuie să vedem ce se întâmplă cu acest stat şi să ne gândim dacă va exista un moment de implozie de revoluţie. Până să avem o revoluţie în privinţa pieţei ne paşte o revoluţie în privinţa greutăţii cu care statul apasă pe societate“, a spus Pogonaru întâlnirea de la finalul săptămânii trecute.

Gabriel Biriş, avocat de business, a fost de părere că dialogul este cel care poate evita căderea statului în derivă. „Populismul aşa cum se exprimă astăzi este cel mai mare pericol şi nu doar la adresa economiei de piaţă. Ce e populismul? E corupţie inversă. Este foarte tentant pentru oricine să primească fără să muncească.“

Oricât de nemulţumiţi am fi, România a făcut paşi uriaşi spre ceea ce bunicii noştri îşi imaginau ca ideal. Şi tocmai acest lucru trebuie să ne ambiţioneze şi mai mult, au arătat Dragoş Neacşu, CEO Erste Asset Management, cât şi Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank România.

Dragoş Neacşu: „Am intrat în NATO, apoi avem intrarea în Uniunea Europeană un deceniu mai târziu. Ce facem mai departe? Haide să intrăm în OECD, să fim mai nemţi, mai elveţieni. Până să devină prioiect de ţară, o idee trebuie să devină proiect de generaţie“.

Steven van Groningen: „Dacă vorbim de viitor trebuie să vorbim despre ambiţie. Ce vrem? Vorbim de un plan de ţară, să ajungem unde cu el? Să facem ce? Cum creăm prosperitate? Ce fel de prosperitate şi pentru cine? Bazat pe ce? Aud des despre potenţial, dar e inutil. Trebuie să vorbim despre ambiţie, să ne dăm seama ce societate vrem să fim, cum adresăm problemele de incluziune, şi atunci principiile de piaţă ne ajută“.

Indiferent de ce credem fiecare, nu poate exista o soluţie fără dialog, a spus la final Andrei Pleşu, gazda întâlnirii: „Faptul că această discuţie a durat mai mult decât programasem mă face optimist. Există o nevoie reală de dezbatere. Eu personal am avut foarte mult de profitat de pe urma acestor intervenţii. Am avut mai mult de câştigat decât în unele conversaţii cu colegii mei de breaslă. Ce bine ar fi ca asemenea dezbateri să fie publice, să fie la televizor. Tema esenţială este dialogul“.

 

 

Florin Pogonaru, preşedinte AOAR

♦ Nu vreau să fiu dramatic, dar mă întreb. Nu riscăm oare să ne prăbuşim sub greutatea unui stat foarte scump? Şi ce se va întâmpla când acest stat extrem de scump care nu îşi mai asumă nimic se va prăbuşi peste noi?. Judecata noastră limpede asta trebuie să fie: ne gândim la revoluţii, dar nu ne temem de o implozie a statulul? Până să avem o revoluţie în privinţa pieţei ne paşte o revoluţie în privinţa greutăţii cu care statul apasă pe societate.

♦ Vă lansez următoarea provocare. Noi ca oameni de afaceri români ştim să ne apărăm economia de piaţă? Avem suficient spirit „animalic“ pentru a ne lupta pentru economia noastră de piaţă? Vă spuneam câteva chestiuni ale ecosistemului românesc care ne trag înapoi. Trebuie abordat foarte echilibrat raportul cu multinaţionalele, buncărele ăstea de export. Lanţurile foarte scurte de creare a valorii – astea cât sunt ele.

♦ Un sondaj făcut de curând în rândul tineretului constată că singura formă de activism a tineretului este protestul. A mai rezultat că tineretul exprimă tendinţe de dreapta, dar crede cu fermitate că guvernul trebuie să intre în societate şi în business şi să preia businessul pentru a-l face mai echitabil. Tinerii cred că guvernul şi statul trebuie să intervină în societate pentru redistribuirea valorilor şi atenuarea inechităţilor.

♦ În mod cert societatea românească, nu doar mediul de business, este într-un punct de inflexiune, avem mari întrebări despre ce ni se întâmplă şi unde ajungem şi aceste întrebări nu îşi găsesc răspuns.

 

Andrei Pleşu, New Europe College

♦ Suntem la un institut de studii avansate născut acum 25 de ani (n.red.: New Europe College). Mă mir că a rezistat. Orice an în plus al unei instituţii, mai ales a uneia independente e un mare succes. Sper să găsim soluţii şi pentru încă vreo 2-3 ani măcar. E un institut pe care l-am făcut cu ajutorul a două ţări: Germania – după ce am terminat mandatul de la cultură am fost la un institut asemănător din Berlin şi văzând cum merg lucrurile mi-am da seama ce bun ar fi un asemenea institut în România. Dar nu am crezut decât foarte târziu că e posibil. Dar a fost posibil. Nu cred că vom face ceva dacă nu atacăm imposibilul. Posibilul se dovedeşte ermetic. A doua ţara este Elveţia. Fundaţii germane, elveţiene au pus umărul şi am trăit de la un an la altul.

♦ Lumea publică se împarte în două mari categorii: pe de o parte intelectualii umanişti – autointitulaţii elitişti, care nu au contacte suficiente cu oamenii din lumea afacerilor şi care uneori au o distanţă de turn de fildeş în raport cu acestă lume. Dar şi de cealaltă parte există ideea că cei care fac săpături, cărţi de acum 3.000 de ani, nu mai sunt de actualitate. Spre surprinderea mea, am cunoscut nenumăraţi intelectuali umanişti cu neaşteptat spirit pragmatic.

♦ Avem nevoie să colaborăm şi menţionez şi faptul că din partea instituţiilor de business trebuie să începem să integrăm şi ideea că a finanţa, a sprijini activităţi de ordinul cercetării este un sport de imagine. Fundaţia Volkswagen din Germania care ne-a ajutat enorm nu sprijină doar cauciucuri şi cutii de viteze. E important să ne simţim integraţi în acelaşi spaţiu de cultură şi civilizaţie. Trebuie să dialogăm.

♦ Un exemplu bun ar fi Marea Britanie. Care are un tip de legiferare în care sponsorul unei anumite instituţii provoacă automat din partea statului o contribuţie echivalentă. E un fel de cofinanţare în care statul e stimulat să intervină dacă există interes pentru asta.

♦ Dialogul nu funcţionează dacă stau faţă în faţă oameni cu convingeri de beton. Dacă ai convingeri de beton nu poţi dialoga pentru că fiecare o ţine pe a lui şi pleacă încântat că iar a avut dreptate.

 

 


Gabriel Biriş, casa de avocatură, Biriş Goran

♦ Populismul aşa cum se exprimă astăzi este cel mai mare pericol şi nu doar la adresa economiei de piaţă. Ce e populismul? E „corupţie inversă”. Este foarte tentant pentru oricine să primească fără să muncească. Cred că este foarte important să explicăm că nu se poate să aştepţi prosperitate fără muncă. Nu există aşa ceva. Nicăieri în lume prosperitatea fără muncă nu merge, iar dacă există se numeşte jaf.

♦ Când eram secretar de stat în Ministerul Finanţelor, încercam să înţeleg ce anume a generat nişte probleme şi interlocutorul meu îmi spune „luaţi-o mai încet pentru că acum sunteţi pe cealaltă parte a baricadei“. Ce e aia baricadă? Suntem la război? Conceptul ăesta de baricadă trebuie să ne iasă din minte. Trebuie să facem punţi nu baricade. Şi oamenilor din business şi angajaţilor, funcţionarilor, politicienilor, tuturor ne va fi mai bine când ne vom concentra să facem punţi nu baricade.

 

Sergiu Manea, CEO al BCR

♦ Ar trebui să ne coordonăm şi să producem mai mult „creier“ decât poate consuma Occidentul, pentru că este clar că noi nu vom putea crea infrastructură şi calitate a vieţii suficient de rapid încât să oprim migraţia.

♦ Inovaţia are nevoie de context. Faptul că avem mii de ingineri care scriu cod pentru Amazon sau Google asta nu înseamnă că noi am creat cadrul de inovaţie. Faptul că stilul de management din companii este acelaşi de după revoluţia industrială nu încurajează inovaţia.

♦ Se întâmplă trei lucruri mari acum. În primul rând, polarizarea profiturilor către tehnologie; apoi intrăm într-o nouă fază a disputei SUA-China, iar punctul trei este polarizarea oamenilor în interiorul statelor naţionale. De ce creşterea economică nu se transferă la nivelul de trai în masă – este esenţială întrebarea. În lipsă de soluţii intrăm în noua zonă de naţional-populism pentru că oferă identitate, aceasta fiind mai bună decât pâinea câteodată. Toate trei se întâmplă în contextul în care economia mondială nu a fost niciodată într-o stare mai bună. Ca în filmele lui Truffaut, ceva e greşit. Ce?

♦ Una dintre cele mai mari vulnerabilităţi în modelul prosperităţii româneşti stă în lipsa de încredere în societate. Avem şi un capital social negativ. Încrederea în societate este joasă.

 

 

Dragoş Neacşu, CEO Erste Asset Management

♦ Am intrat în NATO apoi în Uniunea Europeană. Ce facem mai departe? Haide să intrăm în OECD, să fim mai nemţi, mai elveţieni. Până să devină prioiect de ţară, o idee trebuie să devină proiect de generaţie.

♦ Marea schimbare la noi pe 15-20 de ani trebuie să fie să ieşim din această paradigmă „din primăvară până-n toamnă” şi să facem ce ne dorim şi noi, proiecte, bugete multi-anuale. Să intrăm şi noi într-un club unde ideile se rostesc firesc, să intrăm în acele working group-uri. (...)

♦ Pentru a avea capitalism şi peste 20 de ani, fără a avea acordul tinerilor nu avem nicio şansă. Demografia nu ne ajută, este implacabilă şi ne arată că în 20 de ani vom fi mai puţini şi probabil şi mai trişti. Dacă nu facem ceva. Politici publice, nu măsuri din primăvară până în toamnă. Trebuie să avem acea politică a dialogului şi acel cadru aşezat.

 

 

Călin Fusu, fondator BestJobs şi Neogen

♦ Eu sunt puţin mai optimist şi cred că crescând salariile facem bine şi aducem oamenii înapoi, deci m-aş poziţiona pe partea aceasta. Cred că toţi putem creşte salariile şi ar fi foarte bine. Cred că problema Europei va fi conflictul dintre elitele naţionale care trag împotriva integrării.

♦ Cred că românii merită mai mult, nu România ca ţară. Eu privesc Europa ca pe o ţară, iar în acest ansamblu România este un judeţ. Ne putem face planuri, nu este rău, dar suntem doar un judeţ.

 

 

Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank România

♦ Dacă vorbim de viitor trebuie să vorbim despre ambiţie. Ce vrem? Vorbim de un plan de ţară, să ajungem unde cu el? Să facem ce? Cum creăm prosperitate? Ce fel de prosperitate şi pentru cine? Bazat pe ce?

♦ Aud des despre potenţial, dar e inutil. Trebuie să vorbim despre ambiţie, să ne dăm seama ce societate vrem să fim, cum adresăm problemele de incluziune, şi atunci principiile de piaţă ne ajută. Vrem să fim competitivi? Cum suntem? Pe forţa de muncă? Nu. Nu facem competiţie prin preţ.

♦ România este a 7-a ţară din UE ca teritoriu şi populaţie, iar în 20 de ani poate nu putem ajunge pe locul 7 din punct de vedere economic, dar poate ajungem măcar pe locul 9.

 

Adrian Vasilescu, consilier BNR

♦ Dacă mai avem nevoie de economie de piaţă? Întrebarea este bună şi răspunsul este greu. Pentru economia de piaţă trebuie să ne uităm în istorie. Istoria ne învaţă că piaţa este un fenomen natural şi orice încercări de a devia de la acest concept înseamnă de fapt încercări de a întoarce spatele realităţii şi de a fugi de singurul factor de progres pe care omenirea l-a arătat timp de 500 de ani. Ne ascundem capitalismul după economia de piaţă.

 

 

Andrei Pogonaru, director Veranda Mall

♦ Eu cred că cine nu este socialist înainte de 25 de ani nu are inimă, şi cine nu e capitalist după 25 de ani nu are creier. Eu am crescut cu idei destul de dramatice despre ce înseamnă socialism, dar am crescut cu ideea asta despre lanţurile industriale româneşti aproape magice. Ori erau ceva incredibil, dar în acelaşi timp rău, ori ceva complet uitat la care nu se mai poate ajunge.

♦ Pentru mine viitorul este unul optimist, unde este loc pentru toată lumea. La Veranda sunt 120 de magazine, iar fiecare magazin reprezintă un antreprenor. Unii au succes, alţii nu au. Te uiţi la nivelul fiecărei companii, fiecare are o poveste, îşi caută unde să obţină monopol sau nu. Lucrurile sunt mai dinamice şi mai optimiste. România are un avantaj natural – nu neapărat unul clar – sunt mii de oameni care lucrează fiecare în direcţiile lui şi trag spre un viitor mai bun.

 

 

Dan Şucu, proprietar Mobexpert

♦ Eu nu am nicio îndoială că putem transforma „produs în România” în „creat în România”. Nu suntem singurii care o facem. De o lungă perioadă de timp chiar şi China este mult mai avansată decât credem mulţi dintre noi.

♦ Orice problemă dificilă se sparge în zeci de mii de probleme mici rezolvate una după alta. Nu am niciun fel de încredere într-un program de ţară, el trebuie format din mii şi mii de proiecte mici.

♦ Problema este în curtea decidenţilor poltici care se perfecţionează din ce în ce mai organizat, dar o perfecţionare greşită într-o direcţie greşită.

♦ Noi vrem să fidelizăm clientul, să fim mai buni, să dăm un produs mai bun. Asta e fidelizare şi cred că facem foarte bine. Politicienii îşi fidelizează alegătorii prin subordonare, nu prin servire. Nu am o problemă cu plata taxelor, ci ce se întâmplă cu taxele mele. Am o problemă cu faptul că banii mei sunt acolo să transforme din ce în ce mai mulţi oameni în oameni dependenţi.

 

 

Radu Timiş, proprietarul Cris-Tim

♦ Nu ne putem compara cu olandezii care au sute de ani de democraţie.

♦ Am făcut un experiment într-o fabrică de-a noastră cu 1.000 de angajaţi. Le-am promis că dacă zâmbesc unul la altul în fabrică le dau duminica o sticlă de vin. Şi toată atmosfera s-a schimbat, este incredibil.

♦ Viitorul este extraordinar, dar la nivel de familie şi de companie. Nu ştim dacă Europa va exista sau nu, dar e clar că familiile vor exista.

♦ Ce facem cu multinaţionalele? Eu în domeniul cărnii au vrut acum 3 ani să mă cumpere un mexican, şi apoi un chinez care avea afaceri de 11 miliarde de dolari. În 3 ani unul a crescut la afaceri de 17 miliarde dolari şi altul la 23 miliarde dolari. În 3-4 ani au făcut nişte achiziţii şi se duce totul la vârf atât de repede. Cum să existe companiile când cei mai puternici devin şi mai puternici. Eu care sunt lider de piaţă în România nu am altă variantă decât să închid pe alţii sau mă închid alţii pe mine.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO