• Leu / EUR4.9457
  • Leu / GBP5.7676
  • Leu / USD4.6170
Special

Criza zonei euro. Cum a ajuns cel mai mare proiect al Europei să fie doar un simbol de tranzacţionare

Criza zonei euro. Cum a ajuns cel mai mare proiect al Europei să fie doar un simbol de tranzacţionare

Criza zonei euro. Cum a ajuns cel mai mare proiect al Europei să fie doar un simbol de tranzacţionare

Autor: Cristian Hostiuc

30.11.2011, 22:00 2821

Cred că nimeni nu-şi mai aminteşte de unde a început toată această criză, care în patru ani, ca la domino, a ajuns în mijlocul Euro­pei şi riscă să îngroape cel mai mare proiect politic al Europei, Uniunea Euro­peană şi moneda comună - euro.

În vara lui 2007 două fonduri gestionate de banca de investiţii americană Bear Stearns, care ulterior a căzut victimă crizei, fiind cumpărată de un rival, au intrat în colaps. Căderea celor două fonduri părea ceva normal. Investitorii câştigă, dar mai şi pierd. Probabil că de aceea şeful acelei bănci de investiţii nu şi-a întrerupt turneul anual de bridge la care participa.

Peste un an a căzut Lehman Brothers, iar Statele Unite au derulat în spatele uşilor închise cel mai mare program de salvare a sistemului financiar american. În joc s-au pus 7.700 de miliarde de dolari în câteva luni. Datele apar de-abia acum, după trei ani, într-o investigaţie al cărei dosar are 29.000 de pagini.

Americanii au fost de acord să pice câteva bănci, pentru a le salva pe altele. Indiferent de câţi bani au pompat, americanii au făcut totul pentru a-şi salva sistemul. Cred că nici nu şi-au pus problema cât costă tot acest pachet de salvare.

Când America era în flăcări şi toată lumea o arăta cu degetul pentru produsele toxice pe care le-a creat şi le-a vândut în întreaga lume, Europa filosofa. Liderii ei politici, Merkel şi Sarkozy, care sunt şi acum în funcţie, gândeau numai pentru ţara lor, uitând că fac parte dintr-o uniune europeană cu 27 de ţări, dintre care 17 au adoptat moneda unică euro.

În patru ani, de la episodul Bear Stearns, americanii au transfe­rat criza de la ei spre toată Europa, care a ajuns să fie îngenuncheată. Liderii politici şi financiari americani, chiar dacă a venit un nou preşedinte - Obama - nu au avut nicio apăsare când a trebuit să pună pe masă cele 7.000 de miliarde de dolari, fie că le-a dat statul, fie că le-a dat Banca Centrală - Fed. Când este vorba de lucruri mari, noţiunea de faliment iese din discuţie.

După ce americanii au reuşit să liniştească lucrurile la ei acasă, au transferat criza către Europa şi chiar au mărit-o. Dintr-o dată, analiştii, băncile de investiţii, agenţiile de rating au descoperit cât de îndatorate sunt ţările Europei, cât de nesustenabilă devenise datoria lor şi cum nimeni nu mai voia s-o finanţeze. Asta în condiţiile în care, timp de 20 de ani înainte, au finanţat această datorie, au creat-o când a fost nevoie şi chiar au palmat-o în diverse instrumente, cum a fost cazul Greciei, ca să intre în Uniunea Europeană.

Ceea ce se putea finanţa cu o dobândă de 2, 3, 4 sau 5%, dintr-o dată nu se mai putea finanţa, iar dobânzile efective din piaţă, care ajunseseră la 6, 7, 8% în doi ani şi jumătate pentru cinci ţări ale Europei - Irlanda, Portugalia, Grecia, Spania şi Italia - au devenit de nesusţinut. Nimeni nu mai voia să se atingă de ele şi toate au fost lăsate pradă în ghearele pieţelor financiare. Liderii Germaniei şi Franţei, state marcate de o rivalitate istorică de sute de ani, au avut la dispoziţie doi ani să stopeze înaintarea crizei către mijlocul Europei şi să găsească soluţii pentru a susţine cel mai mare proiect politic al Europei, Uniunea Europeană şi zona euro. Predecesorii le-au lăsat moştenire acest proiect, care la bază a avut considerente de pace, nu economice.
Pagubele cauzate de cele două războaie mondiale au dus la necesitatea formării unei uniuni europene pentru a reconstrui Europa şi pentru a evita posibilitatea începerii unui nou război. Această nevoie a dus la formarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) în 1951 de către Germania de Vest, Franţa, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg, care s-au unit din punct de vedere politic şi economic. Mai târziu, în 1957, a fost creată Comunitatea Economică Europeană (CEE), cunoscută şi sub denumirea de „Piaţa comună“ (prima uniune vamală totală) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM), cu scopul folosirii paşnice a energiei atomice. Cele trei structuri au fuzionat în 1967 şi au stat la baza creării Uniunii Europene, care cuprinde 27 de state şi are un buget anual de 142 de miliarde de euro.

După cel de-al Doilea Război Mondial liderii politici de atunci au pus pe masă o soluţie prin care încercau să unească ţările şi pieţele astfel încât să nu se mai ajungă la un război. Ulterior, pe măsura trecerii timpului, proiectul de pace a devenit mult mai mult. Pentru că liderii politici actuali ai tuturor ţărilor care compun Uniunea Europeană nu au trăit pe viu războiul, nu pot înţelege substanţa şi esenţa Uniunii Europene.

La fel cum noi, cei care beneficiem acum ca un dat de Uniunea Europeană, de deschiderea graniţelor, de o monedă unică atunci când ieşim din ţară, nu putem înţelege ce înseamnă destrămarea UE şi ce consecinţe poate aduce. Pentru bancherii, traderii şi investitorii de pe pieţele financiare, care iau decizii într-o fracţiune de secundă şi care nu sunt plătiţi să gândească ce înseamnă Uniunea Europeană sau moneda euro, UE nu înseamnă decât un mijloc de a face bani sau de a pierde bani, după caz. Ei au făcut bani şi când a apărut euro, ei fac bani şi când se pune problema destrămării.

Nu-ţi vine să crezi cum lucrurile pot scăpa de sub control dacă sunt lăsate la voia pieţelor şi la mâna celor pentru care un proiect politic nu înseamnă nimic. Timp de 50 de ani trei-patru generaţii de lideri politici şi economici şi, implicit, două generaţii de oameni au muncit, au visat şi au făcut ca proiectul politic cel mai important al Europei să prindă viaţă, iar acum, în numai doi ani, totul pare că se destramă.

Să revină cele 17 ţări la monedele lor naţionale? Să se facă o Uniune Europeană cu cinci ţări puternice şi restul să se descurce? Germania, principala forţă a Europei, cea care nu vrea să-şi pună la bătaie banii şi nici reputaţia pentru a-i salva pe mai leneşii greci, italieni, spanioli, portughezi sau cine or mai fi ei, este în esenţă principala beneficiară a zonei euro.

Germania şi Franţa au reuşit să-şi vândă produsele şi să finanţeze pentru celelalte state achiziţia produselor lor pentru că a existat euro. Excedentul lor comercial s-a bazat pe deficitul celorlalte ţări. În cazul în care celelalte ţări ar fi avut monedele lor naţionale, şi-ar fi reglat deficitele lor comerciale instantaneu, prin depreciere, iar produsele nemţeşti ar fi devenit mai scumpe şi nu ar mai fi fost cumpărate. La fel, cetăţenii greci, spanioli, italieni etc. au beneficiat de euro prin creşterea artificială a puterii lor de cumpărare. Şi au avut bani să consume produse din alte ţări.

Germania raportează cu mândrie creşterea economică şi excedent comercial istoric de peste 150 de miliarde de euro, pentru că a existat euro şi pentru că a putut să finanţeze prin băncile nemţeşti achiziţiile de bunuri şi servicii ale altor state. Bineînţeles, şi celelalte ţări ale UE şi-au majorat schimburile comerciale.

Când citeşti acum titlurile din ziarele străine, nu ştii ce să crezi. Sunt Uniunea Europeană şi zona euro o investiţie în pierdere? Zona euro mai are zece zile pentru a evita colapsul, scria luni analistul Financial Times Wolfgang Munchau. Asta înseamnă că urmează să se rupă ce s-a construit în mai bine de 50 de ani în şapte zile?

Toată Europa, liderii ei, şi politici, şi economici, bancherii au intrat într-o groapă din care fiecare caută o ieşire, adică să se salveze singur, dar dacă iese singur, va fi împuşcat de pieţele financiare cinice, pentru care fiecare reprezintă doar o cifră şi un simbol de tranzacţionare. Slăbiciunea euro şi a Europei este că cei care o conduc nu au trăit pe viu un colaps sau un război. Atunci când nu ştii cum e, îţi este indiferent rezultatul şi nu faci nimic ca să-l împiedici. În 50 de ani generaţiile Europei s-au schimbat, iar cea care deţine puterea nu a luptat pentru ceva până în acest moment. Cea mai mare slăbiciune. Totul a fost de-a gata, a fost construit de alţii. Că mai sunt şapte zile.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9457
Diferență: -0,0303
Ieri: 4.9472
Azi: 4.6170
Diferență: -0,3281
Ieri: 4.6322
Azi: 5.7676
Diferență: -0,9922
Ieri: 5.8254
Azi: 4.7889
Diferență: -0,0543
Ieri: 4.7915