Special

Educaţie, stil de viaţă şi wellness. Goana după visul american. Peste 5.000 de studenţi români merg an de an în SUA prin programul Work and Travel

Educaţie, stil de viaţă şi wellness. Goana după...

Autor: Georgiana Mihalache

08.10.2022, 11:49 894
România este în top trei ţări din lume după numărul de studenţi care merg în Statele Unite prin programul Work and Travel, din datele Consulatului Ambasadei SUA în România.

Programul Work and Travel, prin care studenţii din întreaga lume merg în Statele Unite pentru a lucra în vacanţa de vară în cadrul companiilor americane şi pentru a călători, a atras peste 5.100 de elevi români în 2022, din datele Consulatului Ambasadei Sta­telor Unite din România, trans­mise la solicitarea ZF.

De altfel, România este în top trei ţări ca număr de partici­panţi la acest program. Ce îi atra­ge pe tinerii români peste Ocean?

„Având şansa să lucreze şi să călătorească în jurul ţării, studenţii români au o imagine nefiltrată asupra vieţii în Statele Unite. Work and Travel este un program de schimb cultural, care le oferă studenţilor oportuni­tatea să lucreze în Statele Unite în timpul vacanţei de vară şi apoi să călătorească în ţară înainte de a se întoarce la facultate. Creş­te­rea vizelor emise în acest pro­gram arată clar că studenţii români sunt apreciaţi de anga­ja­torii americani. De asemenea, ara­tă şi importanţa parte­ne­ria­tului puter­nic între România şi Statele Unite ale Americii”, au transmis reprezentanţii Consula­tu­lui Amba­sadei SUA în România.

Dacă în 2012 Ambasada SUA aproba peste 3.200 de vize pentru Work and Travel, în 2019, înainte de pandemia de COVID-19 numărul vizelor era aproape dublu, peste 7.000. Apetitul pentru program a mai scăzut în timpul crizei sanitare, însă în prezent cifrele au început din nou să crească, în 2022 fiind peste 5.100 de vize aprobate.

Maryland, Lake Tahoe, Cali­fornia şi New Jersey au fost printre cele mai căutate desti­naţii, însă şi zone ca Idaho, Mi­chigan, Minnesota, Ohio, Tenne­ssee şi Utah au început să se remarce printre cererile studenţilor.

Cum ajunge un student în SUA?

Teodora Mocanu, Work and Travel Consultant în cadrul IntegralEDU, o companie internaţională din domeniul educaţiei şi a schimburilor culturale, cu experienţă de 30 de ani, a explicat pentru ZF care sunt paşii pentru a ajunge în SUA prin Work and Travel.

Pasul 1  Studentul se poate înscrie atât fizic, cât şi online, după care va trebui să completeze formularul de înscriere, să prezinte o copie după cartea de identitate şi a carnetului de student vizat pe anul universitar în curs. Ulterior, se achită prima tranşă din tariful de program (250 dolari).

Pasul 2  Completează profilul pe platforma sponsorului, urmând ca studentul să îşi aleagă angajatorul la care doreşte să susţina interviul. Joburile sunt sigure, verificate înainte de sponsori, astfel că studentul nu riscă să ajungă în State şi să fie discrepanţe între oferta de muncă primită după interviul cu angajatorul şi ceea ce găseşte la faţa locului.

Pasul 3  Achită tranşa a doua de program (190 dolari).

Pasul 4  Susţine interviul cu angajatorul şi după ce obţine jobul, achită tranşa a treia de program, plus 35 de dolari taxa SEVIS şi 100 de euro, un avans pentru biletul de avion;

Pasul 5  IntegralEDU trimite dosarul în State în vederea emiterii permisului de muncă.

Pasul 6  După emiterea permisului de muncă, se achită taxa de viză de 160 de dolari, iar studentul este programat pentru interviul la Ambasada Americii din Bucureşti.

Costurile totale pentru participarea la acest program prin intermediul IntegralEDU sunt între 1.060 de dolari pentru studenţii care au mai fost plecaţi în SUA şi se întorc la acelaşi angajator sau îşi pot obţine singuri o ofertă de job, şi 1.400 de dolari, cu jobul oferit de compania de consultanţă.

„Să ai curajul să mergi singur la 19-20 de ani pe un alt continent pentru mulţi pare o poveste dintr-o altă lume. O vară în State printre noi prieteni te va schimba. Programul Work and Travel USA este un mod de a câştiga o perspectivă diferită, nu ca turist, ci participând activ la viaţa de zi cu zi”, mai spune Teodora Mocanu, ea însăşi o participantă în cadrul programului în perioada studenţiei.

 

Experienţele studenţilor români

În funcţie de cât de mult călătoresc după ce se termină contractul de muncă, studenţii pot rămâne inclusiv cu profit după experienţa americană.

„Am vrut să merg în America cu Work and Travel pentru că în perioada respectivă se vorbea extrem de mult despre acest program la facultate. Am rămas cu câţiva bănuţi, dar nu cu mulţi, pentru că am făcut un împrumut la început pentru a-mi cumpăra biletul de avion, a plăti taxele pentru viză şi toate cele necesare. Vreo 3.000 de dolari am plătit şi m-am întors cu 5.000 - 6.000 de dolari. Recunosc că m-am şi distrat, pentru că după muncă am avut două săptămâni de vacanţă în care am mers în Las Vegas, Los Angeles, am sărit din turnul Stratosphere, cea mai înaltă clădire din Las Vegas, mi-am cumpărat haine de brand”, a spus Denisa Dogaru.

Ea a mers în oraşul Jackson din statul Wyoming şi a lucrat la un hotel ca spa attendant, ocupându-se de aprovizionarea hotelului cu cele necesare pentru piscină, saună, jacuzzi.

Bianca Popa a vrut să meargă în SUA pentru experienţă nouă, pentru a cunoaşte culturi noi şi pentru a-şi îmbunătăţi nivelul de engleză. A lucrat şi vizitat zone precum Arizona, Marele Canion, Las Vegas, Los Angeles, New York.

„Am lucrat pe perioada verii ca ajutor de bucătar într-un restaurant pe marginea Marelui Canion, am făcut mici excursii nu departe de Canion pentru a vizita oraşele vecine, am făcut hiking de câteva ori în Canion şi am ajuns până la râul Colorado”, a mai povestit Bianca Popa. Ea spune că suma rămasă după experienţa americană a fost nesemnificativă, însă şi-a acoperit cheltuiala iniţială de înscriere în program.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO