♦ Aproape 42 de milioane de angajaţi lucrau de la distanţă în ţările membre UE în 2021 ♦ În anul 2008, mai puţin de 8% dintre angajaţi lucrau de acasă ♦ În România, ponderea celor care lucrau de acasă la nivelul anului 2021 a ajuns la mai puţin de 5% ♦ Angajaţii pe poziţii manageriale şi profesionale superioare în sectoarele de servicii ce necesită un nivel înalt de cunoştinţe au avut o mai mare probabilitate de a lucra de acasă atât înainte, cât şi în timpul pandemiei.
Munca de la distanţă este o tendinţă care nu va dispărea prea curând. Un raport al Eurofound -Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă arată că 41,7 milioane de angajaţi au lucrat la distanţă în Europa în 2021, valoare care s-a dublat începând cu 2019. Deşi a existat o mică scădere în 2022, această tendinţă ascendentă se va relua pe măsură ce evoluţiile tehnologice cresc numărul de locuri de muncă şi de angajaţi care sunt potrivite, iar preferinţele angajatorilor înclină mai mult spre lucrul la distanţă.
La nivelul Uniunii Europene, ponderea celor care lucrau uneori de acasă în anul 2021 a fost de 10,6% în 2021, în creştere de la 8,6% în anul 2020, conform datelor de la Eurostat.
În România, ponderea celor care lucrau de acasă uneori la nivelul anului 2021 a ajuns la mai puţin de 5%, respectiv 4,2%, a treia cea mai mică valoare din Uniunea Europeană, după Letonia, cu 2,6%, şi Bulgaria, cu o pondere de 3,7%.
De altfel, Adrian Dinu, fondator al Creasoft, companie ce oferă soluţii de pontaj şi digitalizare a muncii pentru angajatori, spune că, în ceea ce priveşte viitorul muncii, conceptul de muncă remote nu mai există în anumite industrii şi nici în oraşele mici. În zona de producţie şi în cea de servicii nu mai există zona de work from home, pe zona de servicii este mare diferenţă între Bucureşti şi oraşele mai mici. Conceptul de work from home a rămas în Bucureşti, spune el, unde a existat o opoziţie din partea angajaţilor când s-a încercat impunerea întoarcerii la birou cu forţa.
La nivel european, în 2008, mai puţin de 8% dintre angajaţi lucrau de acasă uneori sau de obicei. Această pondere a crescut treptat de-a lungul anilor, ajungând la 11% în 2019, chiar înainte de criza cauzată de pandemia de COVID-19. După începutul pandemiei, frecvenţa lucrului la distanţă a crescut brusc la 19% în 2020 şi a crescut în continuare la 22% în 2021. Creşterea a fost înregistrată în principal în rândul angajaţilor care lucrau mai des de acasă.
În ceea ce priveşte evoluţia muncii la distanţă în funcţie de gen, 24% dintre femei au declarat că lucrează de acasă cel puţin o parte din timp în 2021, în creştere de la 8% în 2008. În 2021, aproximativ 21% dintre bărbaţi lucrau de acasă, în creştere de la 7% în 2008.
Înainte de pandemia de COVID-19, principala constatare în ceea ce priveşte ponderea angajaţilor care lucrează de acasă pe grupe de vârstă a fost că era mult mai probabil ca angajaţii mai în vârstă, cu vârsta de 65 de ani sau peste să lucreze de acasă, în timp probabilitatea ca lucrătorii mai tineri, cei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, să lucreze de acasă era mai mică decât media. Tendinţele de creştere a prevalenţei în perioada 2008-2019 au fost înregistrate pentru toate cohortele de vârstă, cu excepţia celor cu vârsta de 65 de ani şi peste.
După debutul pandemiei de COVID-19 în 2020, acest model a continuat, cu creşteri puternice ale prevalenţei muncii la distanţă în fiecare dintre cohortele de vârstă activă şi o creştere mai modestă în rândul celor cu vârsta de 65 de ani şi peste. Cea mai mare creştere relativă a fost înregistrată pentru lucrătorii mai tineri şi pentru lucrătorii de vârstă mijlocie.
În 2021, aproximativ 12% dintre angajaţii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani au declarat că lucrează de acasă, comparativ cu mai puţin de 3% în 2008 şi 4% în 2019. La nivel de tipuri de locuri de muncă, creşterea bruscă a prevalenţei lucrului la distanţă înregistrată în 2019 şi 2020 s-a concentrat în ocupaţiile mai bine plătite, de nivel superior şi în rândul celor înalt calificaţi.
Angajaţii pe poziţii manageriale şi profesionale superioare în sectoarele de servicii ce necesită un nivel înalt de cunoştinţe au avut o mai mare probabilitate de a lucra de acasă atât înainte, cât şi în timpul pandemiei. Dacă a avut loc vreo schimbare este pentru că anumiţi factori au fost depăşiţi, permiţând angajaţilor să lucreze la distanţă dacă doresc.
Aceşti factori includ transformarea locurilor de muncă astfel încât să poată fi făcute de la distanţă şi eliminarea barierelor sociale şi culturale care au împiedicat munca la distanţă în rândul unor grupuri de angajaţi.
De altfel, munca la distanţă s-a extins şi în rândul angajaţilor cu calificare medie, cum ar fi funcţionarii din birouri.
”Rămâne de văzut dacă vor continua să lucreze la distanţă după pandemie şi, dacă vor face acest lucru, cum vor evolua condiţiile lor de muncă în raport cu autonomia şi monitorizarea muncii lor”, scrie raportul Eurofound.
La nivel agregat, mai multe ocupaţii potrivite pentru telemuncă au fost asociate cu salarii mai mari şi mai puţine pierderi de locuri de muncă în timpul pandemiei. Prin urmare, este posibil ca pandemia să exacerbeze şi mai mult decalajul de salarii şi de ocupare a forţei de muncă dintre lucrătorii cu calificare înaltă şi cei cu calificare mai slabă, precum şi între angajaţii cu niveluri educaţionale diferite.
În majoritatea ţărilor, prevalenţa lucrului de acasă era oarecum mai mare în rândul femeilor decât în rândul bărbaţilor înainte de pandemia de COVID-19. Acesta este în continuare cazul, deşi diferenţa de 3 puncte procentuale în 2021 este modestă în comparaţie cu diferenţa de pondere a locurilor de muncă pretabile pentru telemuncă, de 15 puncte procentuale. Prin urmare, o pondere mai mare a femeilor decât a bărbaţilor au lucrat la distanţă în timpul pandemiei, în principal pentru că mai multe femei decât bărbaţi lucrează în locuri de muncă care sunt potrivite pentru telemuncă.
