Care ar fi consecinţele economice şi financiare ale unei divizări a zonei euro? Doi economişti francezi au studiat problema, iar concluziile lor sunt mai mult decât alarmante, potrivit Les Echos.
Cu puţin timp în urmă, ipoteza unei divizări a zonei euro era complet exclusă în mediile oficiale. Astăzi subiectul este aprins discutat. Pentru ieşirea din impasul actual unii oficiali europeni au început să vorbească din ce în ce mai răspicat de ieşirea din zonă a unor ţări cu probleme bugetare grave. "În ultimă instanţă, ţările pot decide oricând să părăsească zona, o libertate pe care o au deja", a declarat premierul olandez Mark Rutte. Astfel de declaraţii sunt dublate de succesul în creştere al discursurilor eurosceptice.
În acest context, doi economişti francezi renumiţi, Patrick Artus, şef al departamentului de cercetări economice în cadrul Natixis, şi Stephane Deo, economist-şef în cadrul UBS, s-au lansat în periculosul exerciţiu de a estima consecinţele unei eventuale destrămări a zonei euro. Concluziile acestora: un astfel de scenariu ar avea consecinţe teribile asupra tuturor ţărilor membre.
Unde găsim ieşirea din zona euro?
"Este ca Hotelul California. Ne putem caza, dar nu îl putem părăsi", rezumă Stephane Deo. Din moment ce niciun mecanism tehnic specific de părăsire a zonei nu este inclus în tratate, "costurile ieşirii sunt semnificative", arată acesta. Dacă o ţară ar dori să părăsească zona din proprie voinţă, ar trebui negociată adoptarea de către vechii săi parteneri a unui amendament la tratatul de la Lisabona din 2007. În articolul 50, acesta oferă un cadru legal pentru o eventuală ieşire din UE, însă nu şi pentru abandonarea monedei unice. Având în vedere vastele implicaţii ale unei astfel de acţiuni, negocierile ar risca să fie de durată. Conform propriilor Constituţii, mai multe ţări ar fi obligate în plus să organizeze referendumuri pentru validarea modificărilor aduse tratatului. O excludere dorită de această dată de toţi partenerii nu ar fi nici ea mai uşor de pus în practică: excluderea unei ţări care a aderat la euro nefiind posibilă, numai excluderea acesteia din UE ar putea fi imaginată. Rămâne ipoteza unei separări de comun acord, o procedură de asemenea complicată pentru că ar fi necesară modificarea de către toate cele 27 de ţări a Tratatului Uniunii Europene, cunoscut şi sub denumirea de Tratatul de la Maastricht.
Care ar fi efectul asupra datoriilor?
O ţară care ar ieşi din zona euro ar avea două opţiuni: să-şi păstreze datoria în euro sau, mai probabil, să o convertească forţat în noua (vechea) monedă naţională. În primul caz, rezultatul final ar fi aproape sigur un default. Însă investitorii ar considera şi al doilea caz drept o formă de default. Iar costurile ar fi foarte ridicate pentru toţi investitorii. Exemple? "Având în vedere devalorizările pe care le estimăm, costurile s-ar ridica la 170 miliarde euro în cazul Greciei, 70 miliarde în cazul Portugaliei, 90 miliarde în cazul Spaniei şi 300 miliarde pentru Italia", estimează Patrick Artus. Un efect de domino s-ar declanşa aproape imediat. "Concentrate în rândul băncilor şi investitorilor instituţionali din zona euro, aceste pierderi ar duce în mod normal la o puternică depreciere a monedei euro pe termen scurt", adaugă Artus. Ca slabă consolare, pe termen lung "euro s-ar putea aprecia în urma îmbunătăţirii «calităţii» economice a zonei euro".
Dezastru pentru sistemul bancar
Colapsul uniunii monetare a SUA în anii 1932-1933 oferă o imagine a ceea ce s-ar putea întâmpla, potrivit lui Stephane Deo. Instituţiile financiare ale statelor membre şi-ar reduce masiv şi imediat expunerile faţă de moneda ţării care părăseşte zona. Ţara respectivă ar ajunge în situaţia de a suspenda funcţionarea sistemului bancar pe teritoriul său sau chiar de a reduce semnificativ sumele care vor putea fi retrase de la agenţiile bancare de pe teritoriul său. Transformarea forţată a datoriei naţionale în moneda locală depreciată, asociată cu eventuale defaulturi, ar duce la prăbuşirea a numeroase bănci. În plus, pentru a atrage lichidităţi, instituţiile bancare ar fi constrânse să ofere dobânzi de 50-60% la depozite, estimează UBS, inspirându-se din exemplul ultimei crize financiare din Argentina.
Sectorul financiar al zonei euro ar fi la rândul său puternic afectat. Echilibrele refăcute cu greu după criză ar fi spulberate. Industriei bancare europene i-ar trebui ani întregi pentru a-şi reveni. Iar acest lucru s-ar produce cu preţul unor falimente, a unor regrupări de forţe şi mai presus de toate cu condiţii mult mai dure de creditare a companiilor şi persoanelor fizice.
Către un război monetar?
Pentru ca renunţarea la euro să fie avantajoasă pentru ţara care părăseşte zona euro, aceasta ar trebui să procedeze la devalorizări masive. Natixis calculează că Grecia ar trebui să-şi deprecieze moneda cu 55% în raport cu euro, Portugalia cu 35%, Spania cu 20%, iar Italia cu 30%. Dacă ţara care iese din zonă şi-ar deprecia moneda cu 60% în raport cu euro, ar fi posibil ca ţările membre ale zonei euro să impună asupra mărfurilor ţării respective taxe vamale echivalente sau superioare ratei de depreciere a ratei de schimb. Drept consecinţă, volumul comerţului exterior al ţării respective s-ar înjumătăţi.
Rate ale dobânzii şi o inflaţie ridicate pe termen lung
Ieşirea din zona euro s-ar traduce într-o "creştere foarte puternică a ratelor dobânzii pe termen lung", estimează Patrick Artus. Ţara care părăseşte zona s-ar putea chiar regăsi "iniţial" în imposibilitatea de a găsi creditori pe termen lung, străini sau locali.
Astfel, aceasta ar trebui să se bazeze pe finanţări pe termen scurt şi pe rate flexibile pentru a face faţă efectelor negative ale creşterii ratelor pe termen lung asupra activităţii economice. Această trecere de la o refinanţare pe termen lung la maturităţi mai mici ar adăuga un element de nesiguranţă. Cât priveşte inflaţia, aceasta s-ar menţine ridicată "la început pe fondul deprecierii cursului şi mai apoi în urma monetizării datoriilor publice". Un fenomen inevitabil deoarece pentru a înlocui investitorii privaţi pe piaţă, banca centrală a ţării implicate va trebui să achiziţioneze obligaţiuni.
Dezagregarea organismului social
Prefigurează mânia manifestanţilor greci sau revoltele engleze din vară manifestări mai violente?
În orice caz, monedele slabe şi perioadele lungi de inflaţie cresc, cu siguranţă, rata şomajului în sectoarele cu cele mai mari exporturi şi implicit riscurile de dezagregare socială. Or, când instabilitatea socială se instalează, riscurile izbucnirii unui război civil şi/sau a unei diminuări a autorităţii instituţiilor cresc, avertizează Stephane Deo.
Ieşirea costă scump
Dacă o ţară cu probleme ar părăsi zona euro, costurile pe care aceasta ar trebui să le suporte ar fi cuprinse, potrivit estimărilor UBS, între 9.500 şi 11.500 euro pe cap de locuitor în decursul primului an, sau între 40 şi 50% din PIB. Nivelul costurilor s-ar diminua, dar ar rămâne ridicat, în anii următori: între 3.000 şi 4.000 de euro pe persoană anual. În eventualitatea în care o ţară ca Germania ar părăsi zona euro, costul pe cap de locuitor ar fi cuprins între 6.000 şi 8.000 de euro în primul an (sau 20 şi 25% din PIB). Acesta ar scădea mai apoi la 3.500-4.500 de euro pe an pe persoană. Prin comparaţie, costul unei răscumpărări integrale a datoriilor cumulate ale Greciei, Irlandei şi Portugaliei nu ar depăşi decât uşor 1.000 de euro pe persoană în interiorul zonei euro.
Excluderea Greciei, Portugaliei, Italiei şi Spaniei din zona euro ar produce pierderi puternice pe termen scurt, avertizează la rândul său Patrick Artus. În ultimă instanţă, "puterea de negociere se află în mod normal în mâinile ţărilor care pot ameninţa cu ieşirea din zona euro". Cu condiţia, bineînţeles, ca acestea să accepte teribilele consecinţe ale acestui act.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
