Special

Pagina verde. Ce sunt dispuşi să facă cei care cred că de ei depinde sustenabilitatea: reducerea risipei alimentare, renunţarea la pungile de plastic şi reciclarea sunt printre primele schimbări

Pagina verde. Ce sunt dispuşi să facă cei care cred...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

05.10.2022, 00:06 205

Mulţi dintre aceşti consumatori au ales să nu mai achiziţioneze un produs sau un serviciu din cauza impactului negativ al acestuia asupra mediului sau a societăţii.

Aproape o treime dintre locuitorii planetei care sunt consumatori, mai exact 29%, declară că sunt foarte activi când vine vorba de sustenabilitate şi de luarea unor măsuri în acest sens, potrivit Indexului Sustenabilităţii 2022, realizat de Kantar, companie din domeniul cercetării de marketing.

Cea mai mare proporţie de cumpărători „activi“ este în Europa. Aceştia sunt dispuşi să investească mai mult timp şi efort pentru a reduce impactul pe care îl au asupra planetei, sunt mai înclinaţi să creadă că alegerile personale au un impact pozitiv real asupra sustenabili­tăţii, dar şi că sunt afectaţi personal de probleme de mediu sau sociale.

Ponderea este ceva mai mare când vine vorba de consumatorii sceptici când vine vorba de impactul pozitiv pe care îl poate avea un comportament responsabil. Ei reprezintă astfel 35% din total.

Principalele acţiuni pe care oamenii clasificaţi ca „activi“ sunt dispuşi să le facă în vederea rezolvării problemei deşeurilor sunt: să reducă risipa de mâncare, să opteze pentru pungi din materiale reciclabile la cumpărături, să reducă consumul casnic de energie şi să recicleze. Mulţi dintre ei au ales să nu mai achiziţioneze un produs sau un serviciu din cauza impactului negativ al acestuia asupra mediului sau a societăţii.

„În ciuda acestor crize diferite care au loc în jurul nostru la nivel global, dorinţa de a duce un stil de viaţă mai sustenabil nu s-a erodat. (...) Brandurile trebuie să realizeze că cei care le cumpără produsele au o perspectivă mai complexă asupra aspectelor pe care companiile ar trebuie să se concentreze în funcţie de sectorul în care activează şi, în consecinţă, să dezvolte strategii de sustenabilitate care să răspundă la aceste probleme“, a spus Karine Trinquetel, expert în sustenabilitate şi director al departamentului global de transformare sustenabilă la Kantar.

Raportul Kantar a fost realizat pe baza a 33.000 de interviuri desfăşurate la nivel global (inclusiv în România) şi structurat conform obiectivelor de dezvoltare durabilă (SDG) ale ONU.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO