• Leu / EUR4.9675
  • Leu / GBP5.7134
  • Leu / USD4.6709
Special

Procedurile de restructurare preventivă sunt un instrument valoros pentru redresarea unei companii aflate în dificultate şi o invitaţie la negociere pentru toate părţile implicate. Fără colaborare între părţi nu există succes

Conferinţa „Restructurarea preventivă - o soluţie pentru a evita insolvenţa“

 Procedurile de restructurare preventivă sunt un...

Autor: Cristina Bellu, Mirabela Tiron

15.02.2023, 00:07 544

Avem reglementare în momentul de faţă, dar succesul acestor reglementări va depinde de modul în care acestea sunt aplicate în practică Dacă nu există colaborare şi comunicare, dacă nu există transparenţă din partea părţilor, nu va exista reuşită Prin procedurile de restructurare preventivă se încearcă să se construiască un mediu de afaceri care să fie mai sigur şi în care IMM-urile să poată fi salvate O companie care se află în insolvenţă nu poate accesa procedurile de prevenire a insolvenţei.

Procedurile de restructurare pre­ventivă reprezintă un instrument extrem de valoros pentru redre­sa­rea companiilor aflate în difi­cultate şi o invitaţie la negociere pentru toate părţile implicate. Rolul acestor proceduri este de a face compania să se uite cu mai mare atenţie la cifre, pentru a identifica pericolele ce se pot transforma în ameninţări, şi de a pune la dispoziţia debitorilor şi a stakeholderilor un cadru care să reglementeze interesele tuturor părţilor implicate într-un proces de restructurare, cu scopul de a acorda a doua şansă companiei aflate în dificultate, potrivit speakerilor pre­zenţi la conferinţa „Restructurarea preven­tivă - o soluţie pentru a evita insolvenţa“, organizată de ZF în parte­neriat cu BDO Business Restructuring şi Casa de Avocatură Bondoc şi Asociaţii.

„Avem reglementare în momentul de faţă. Ea nu este perfectă, dar succesul acestor regle­mentări va depinde de modul în care acestea sunt aplicate în practică, şi aici n-o să las toată presiunea pe umărul debitorilor a­flaţi în difi­cul­tate şi a practicienilor în insol­venţă, care îi vor sprijini în restructurare, ci o să lansez o invi­taţie către toţi stakeholderii, marii investitori, instituţiile statului, de a veni alături de noi şi de a pune umărul la ceea ce încercăm să constru­im prin aceste proceduri de restructurare preventivă, şi anume un mediu de afaceri care să fie mai sigur şi în care IMM-urile mai ales să poată fi salvate“, a spus Geanina Oancea-Olteanu, senior partner, BDO Business Restructuring SPRL în cadrul conferinţei.

Scopul declarat al acestei directive este ace­la de a oferi întreprinzătorilor şi întreprin­derilor oneste şi viabile economic şansa de a par­ticipa la cadre naţionale eficace de restruc­turare care să le permită să continue să funcţio­neze şi în acelaşi timp să poată beneficia de o remitere completă de datorie la sfârşitul unei perioade rezonabile, care să le ofere a doua şan­să, a mai adăugat ea. O companie care se află în insolvenţă nu poate accesa procedurile de prevenire a in­sol­venţei. „Acestea sunt regle­mentate pentru compa­niile care la un mo­ment dat în existenţa lor întâm­pină o dificul­tate care este de natură a produce un impact pu­ternic în viaţa com­paniei, impact în legătu­ră cu care se poate anticipa că dacă nu sunt luate măsuri po­trivite într-un interval care să nu depăşească 24 de luni, va fi afectată grav viaţa companiei, putându-se ajunge la insol­ven­ţă“, a mai adăugat Geanina Oancea-Olteanu.

De ce ar apela un antreprenor la pro­ceduri de restructurare preventivă şi nu s-ar duce către alte tipuri de restructurări? Care este diferenţa?

„În general, este important să beneficiezi de un cadru bine structurat. Practic, dacă ai acţiona în afara unei astfel de proceduri, pot apărea unele zone de risc. O serie de operaţiuni, care ar putea să pice în perioada suspectă, vor putea fi evaluate mai strict, mai sever, dacă nu te afli într-o procedură unde ai anumite prezumţii“, a spus Lucian Bondoc, managing partner, Casa de Avocatură Bondoc şi Asociaţii SCA.

Mai trebuie luat în calcul şi simplu fapt că a apela în avans la o asemenea soluţie oferă mult mai multe şanse de redresare a companiei şi de a beneficia de un benchmark, adică ai practicianul de insolvenţă, care are o perspectivă cu mult mai multe societăţi, ai finanţatorul, care are beneficiul unui benchmark şi al unui orizont mult mai vast, ai avocaţi care au lucrat cu mult mai multe companii- toate acestea vin cu un foarte mare avantaj în a-ţi testa propriile percepţii şi în a înţelege şi mai bine care este standardul, care este foarte important să fie setat corect, a mai spus el.

„Chiar şi aceste avertizări timpurii pot să devină un pericol dacă nu vor fi foarte atent formulate, inclusiv ca terminologie: dacă pui bara prea jos, rişti să induci nişte obligaţii pentru administratori“, a adăugat Bondoc.

Prima condiţie consacrată este starea de dificultate, este o condiţie esenţială pentru ca orice debitor care ar vrea să aibă acces la o astfel de procedură trebuie să o îndeplinească.

„Practic trebuie să vorbim de o afectare temporară a activităţii care are diferite cauze dar care trebuie să aibă şi un efect clar şi anume un risc real şI serios de-a duce societatea respectivă în insolvenţă într-un orizont de timp scurt sau mediu în măsura în care nu sunt luate măsuri de restructurare. Practic ar putea să fie vorba despre orice fel de situaţie care afectează activitatea unei societăţi: vorbim de pierderea unui furnizor important, de pierderea unui client important în măsura în care activitatea este dependentă de acel client, de afectarea unor relaţii comerciale de tip creditare bancară“, a spus Simona Petrişor, Partner Bondoc şi Asociaţii SCA.

Fără colaborare între toate părţile implicate nu există succes. Dacă nu există colaborare şi comunicare, dacă nu există transparenţă din partea părţilor, nu va exista reuşită, a spus Ioana Ciucu, NPE& Monitoring Director, Unicredit Bank Romania. „Scopul este de a ne aşeza pe o structură adecvată situaţiei şi contextului pentru a putea să recuperăm investiţia plasată în condiţiile renumeratorii pe care le-am setat sau adecvat pe parcusrul evoluţiei“, a declarat Ioana Ciucu.

Pe de altă parte, Vlad Micu, Credit Restructuring Director, Banca Transilvania, a spus că un lucru important pe care băncile îl pot face este să stimuleze clientul să spună când are probleme, nu doar atunci când merge totul grozav. „În afară de faptul că antreprenorul nu ar trebui să ascundă sub preş problemele, acesta ar trebui să nu persiste în greşeală şi în a merge în continuare pe acelaşi traseu şi nu în ultimul rând ar trebui să nu evite să apeleze la măsuri de restructurare pentru că proactivitatea în cazul acesta este esenţială versus reactivitatea“.

Corneliu Bodea, CEO ADREM, a spus că în 2015 am intrat într-o situaţie dificilă ca urmare a unei investiţii greşite şi a intrat în dificultate dar datorită unor colaboratori a reuşit să depăşească situaţia.

„În depăşirea dificultăţilor pe care le-am avut la un moment dat au participat şi alţi jucători precum banca, nu puteam depăşi fără parteneri şi banca. Într-un proces de depăşire a unei dificultăţi interne a organizaţiei este nevoie să găseşti suport în exterior. Un furnizor intrat în insolvenţă este o situaţie gravă, îi dai comenzi şi nu ştii sigur dacă primeşti de ce ai nevoie, iar un client care intră în insolvenţă nu te mai poate plăti“. Starea de dificultate este în fiecare zi, nu trebuie privită ca o chestiune care apare brusc, a completat Dragoş Anastasiu, owner/ CEO Eurolines România. „Ideea de restructurare pentru mine înseamnă o permanentă inovare şi este un lucru la care trebuie să te gândeşti în fiecare zi“, a spus el.

Legat de procedurile de restructurare preventivă legea impune un standard al acestui raport: trebuie să se menţionezi care este cauza respectivă, care sunt factorii interni sau externi care au contribuit la apariţia ei, care sunt efectele pe care această situaţie le va avea asupra activităţii debitorului la modul concret, a mai adăugat Simona Petrişor, Partner Bondoc şi Asociaţii SCA.

 

Teme dezbătute ieri la conferinţa „Restructurarea preventivă - o soluţie pentru a evita insolvenţa“

 

Geanina Oancea-Olteanu, senior partner, BDO Business Restructuring SPRL

Scopul declarat al directivei care vizează restructurarea preventivă este acela de a oferi întreprinzătorilor şi întreprinderilor oneste şi viabile economic şansa de a participa la cadre naţionale eficace de restructurare, care să le permită să continue să funcţioneze şi în acelaşi timp, să poată beneficia de o remitere completă de datorie la sfârşitul unei perioade rezonabile, care să le ofere a doua şansă.

O companie care se află în insolvenţă nu poate accesa procedurile de prevenire a insolvenţei. Acestea sunt reglementate pentru companiile care la un moment dat în existenţa lor întâmpină o dificultate, care este de natură a produce un impact puternic în viaţa companiei, impact în legătură cu care se poate anticipa că, dacă nu sunt luate măsuri potrivite, într-un interval care să nu depăşească 24 de luni, va fi afectată grav viaţa companiei, putându-se ajunge la insolvenţă.

Este un element esenţial pentru ca IMM-urile să poată accesa procedurile de restructurare preventivă, pentru că indiferent în ce formă am pune lucrurile, IMM-urile sunt în situaţia de a avea resurse limitate pentru a plăti specialişti care să le genereze la un moment dat semnale de alarmă.

Procedurile de prevenţie a insolvenţei sunt în primul rând o invitaţie la negociere şi un instrument extrem de valoros pentru toate părţile implicate, instrument care are două roluri extrem de importante: 1) acela de a-l determina pe debitor să se uite cu mai mare atenţie la cifre, pentru a indentifica pericolele care se pot transforma la un moment dat în ameninţări şi pot afecta viaţa companiei şi 2) acela de a pune la dispoziţia debitorilor şi a stakeholderilor acestora a unui cadru care să reglementeze în mod just şi echilibrat interesele tuturor părţilor implicate într-un proces de restructurare, cu scopul declarat de a acorda a doua şansă companiei aflată în dificultate.

Intenţia legiuitorului este ca accesul la mijloacele de avertizare timpurie să fie gratuit.

La nivelul Uniunii Europene, între 80% şi 90% este procentul de recuperare pentru creditori în situaţia în care această recuperare are loc într-o restructurare preventivă versus 10% până la maximum 30% dacă restructurarea are loc în cadrul procedurii insolvenţei.

 

Lucian Bondoc, managing partner, Casa de Avocatură Bondoc şi Asociaţii SCA

În general, este important să beneficiezi de un cadru bine structurat. Practic, dacă ai acţiona în afara unei astfel de proceduri, pot apărea unele zone de risc. O serie de operaţiuni, care ar putea să pice în perioada suspectă, vor putea fi evaluate mai strict, mai sever, dacă nu te afli într-o procedură unde ai anumite prezumţii.

De asemenea, există un nou articol din legea societăţilor comerciale, care provine din directi­vă, şi care precizează că atunci când societatea se află într-o stare de dificultate, administra­torul trebuie să aibă în vedere nu doar interesul societăţii, al acţiona­rilor, dar şi interesele creditorilor şi ale altor părţi interesate. De ase­menea, el trebuie să urmărească o conduită care să nu pună în primej­die viabilitatea societăţii şi să ia măsuri pentru a evita insolvenţa şi pentru a minimiza pierderile acţionarilor şi ale altor parteneri.

Într-o sferă mai largă, toate aceste lucruri pun o responsabilitate mai mare pe administrator şi practic îl împing să facă ceva într-o astfel de situaţie, pentru a arăta că a luat în considerare criteriile respective.

În plus, mai trebuie luat în calcul şi simplu fapt că a apela în avans la o asemenea soluţie oferă mult mai multe şanse de redresare a companiei şi de a beneficia de un benchmark, adică ai practicianul de insolvenţă, care are o perspectivă cu mult mai multe societăţi, ai finanţatorul, care are beneficiul unui benchmark şi al unui orizont mult mai vast, ai avocaţi care au lucrat cu mult mai multe companii- toate acestea vin cu un foarte mare avantaj în a-ţi testa propriile percepţii şi în a înţelege şi mai bine care este standardul, care este foarte important să fie setat corect

Însă, aceste avertizări timpurii pot să devină un pericol dacă nu vor fi foarte atent formulate, inclusiv ca terminologie: dacă pui bara prea jos, rişti să induci nişte obligaţii pentru administratori. Noi deja avem în vedere astfel de aspecte în momentul în care formulăm regulamentele interne ale unor societăţi. Cuvintele produc efecte, şi acest standard nu ar trebui să fie pus nici prea jos, nici prea sus.

 

Simona Petrişor, partner, Bondoc şi Asociaţii SCA

Prima condiţie consacrată de reglementare care derivă din directivă este starea de dificultate, este o condiţie esenţială pentru că orice debitor care ar vrea să aibă acces la o astfel de procedură trebuie să o îndeplinească.

Principiul era clar: nu trebuia deschisă această cale decât acelor societăţi care prezentau un risc real de-a intra în insolvenţă. Era important de setat momentul exact în care un astfel de debitor ar putea avea acces la procedură pentru a se evita abuzurile. S-a reglementat un nou concept, starea aceasta de dificultate de care vorbim este un concept nou şi este definită destul de larg.

Practic trebuie să vorbim de o afectare temporară a activităţii care are diferite cauze dar care trebuie să aibă şi un efect clar şi anume un risc real şi serios de-a duce societatea respectivă în insolvenţă într-un orizont de timp scurt sau mediu în măsura în care nu sunt luate măsuri de restructurare. Practic ar putea să fie vorba despre orice fel de situaţie care afectează activitatea unei societăţi: vorbim de pierderea unui furnizor important, de pierderea unui client important în măsura în care activitatea este dependentă de acel client, de afectarea unor relaţii comerciale de tip creditare bancară, sunt multe situaţii şi nu toate ar putea să cauzeze difficultăţi financiare imediate. Ar putea să fie şi dificultăţi care la prima vedere să nu fie de natură financiară dar care, rosotogolindu-se, să se transforme în aşa ceva.

Ce este foarte important este ca această stare să fie suficient de bine explicată la momentul accesului la o astfel de procedură: aici intervine rolulul raportului pe care administratorul desemnat, practicianul în insolvenţă de care vorbim în toate procedurile de restructurare preventivă în legea română, îl are în exclicitarea acestei cauze.

Legea impune un standard al acestui raport: trebuie să se menţionezi care este.

 

Dragoş Anastasiu, owner / CEO Eurolines România

Ideea de restructurare pentru mine înseamnă o permanentă inovare şi este un lucru la care trebuie să te gândeşti în fiecare zi. Starea de dificultate este în fiecare zi, nu trebuie privită ca o chestiune care apare brusc. Revin la factorul uman, la mindset. Eu nu investesc în businessuri, investesc în oameni, orice fel de business poate să aibă succes dacă omul şi cultura organizaţiei sunt inovative. Este factorul uman pe care trebuie să îl luăm în calcul.

Pentru mine restructurarea este daily business, nu am ajuns să intru deşi aveam nevoie. Este o criză permanentă, antreprenorii sunt ca un boxer care primeşte pumni din toate zonele şi dovedeşte rezilienţă de fiecare dată. Eu am fost permanent în criză, în necesitatea de restructurare, am făcut 28 de firme în ultimii 27 de ani, cel puţin una dacă nu 10 sunt în probleme, mă uit la una şi o resuscitez.

Eu cred că putem să fim mândri de antreprenoriatul din România, dar antreprenorii au nevoie să fie priviţi ca oameni. Am avut diverse experienţe în momente de criză când am fost privit ca om şi am avut mai multe momente în care stakeholderii m-au privit ca pe un vehicul. A venit pandemia, mulţi finanţatori au spus că domeniul „X“ nu mai este finanţabil, discuţi, dar la punctaj pici.

Anteprenorul trebuie să privească restructurarea ca pe un proces pemanent şi normal, are nevoie de ochi din afară, am lansat o companie de consultanţă de tip antreprenorial, ne uităm la acei antreprenori cu ochi de antreprenori, ar trebui să ne îndreptăm spre această zonă de-a ne privi cu alţi ochi. Atunci ai nevoie de cineva înainte de procesul clasic de restructurare. Este o oportunitate să o iei de la zero, să înveţi, să aduci aminte de proiectul „I love failure“, şi din acest eşec este sursa noastră de învăţare. Este despre a ne orivi ca pe fiinţe umane, nu ca pe vehicule, ci ca pe fiinţe umane. Trebuie să avem mind-setul corect, nu doar pe indicatori, ci şi pe indicatori.

Principalul nostru partener din Germania a intrat în insolvenţă. Faptul că ai resurse ţine tot de mind-set şi de cultura organizaţională. Ideea este să comunic, să nu ascund când ai o problemă.

 

Corneliu Bodea, CEO ADREM, president Romanian Energy Center (CRE)

Prin 2015 am intrat într-o situaţie dificilă, ca urmare a unei investiţii greşite şi am intrat în dificultate dar datorită unor colaboratori, bănci şi clienţi am reuşit să depăşim situaţia.

Semnalul dificultăţilor ar trebui să apară înaintea indicatorilor financiari, un antreprenor care nu ştie că a greşit are şanse mici să se redreseze. Eu am ştiut că am greşit, indicatorii vin ulterior, oricine altcineva realizează mai târziu. Antreprenorul îşi cunoaşte compania, a crescut compania de la început şi ar trebui să ştie când a greşit. Trebuie să monitorizeze greşeala. Acum este o problemă de mindset în primul rând pentru un antrreprneor, au fost momente când m-am gândit la aspectul insolvenţei, şi este o problemă personală în primul rând, trebui să faci deosebire între tine ca persoană şi compania pe care o conduci, asta îţi poate da energia să depăşeşti momentul dificil.

În depăşirea dificultăţilor pe care le-am avut la un moment dat au participat şi alţi jucători precum banca, nu puteam depăşi fără parteneri şi bancă. Într-un proces de depăşire a unei dificultăţi interne a organizaţiei este nevoie să găseşti suport în exterior. Un furnizor intrat în insolvenţă este o situaţie gravă, îi dai comenzi şi nu ştii sigur dacă primeşti de ce ai nevoie, iar un client care intră în insolvenţă nu te mai poate plăti.

Insolvenţa este un lucru extrem. Cred că astfel de metode care sunt anterioare procedurii insolvenţei sunt de bun augur.

Prima oprire când apare o dificultate este la tine, în interiorul tău, să găseşti în tine puterea şi mind setul să înţelegi că poţi depăşi orice şi că dificultatea financiară a unei companii este viaţa companiei şi tu trebuie să o rezolvi.

 

Vlad Micu, credit restructuring director, Banca Transilvania

Bunul simţ economic trebuie să existe atunci când vorbeşti de restructurare, dar nu este suficient. Atunci când vrei să finanţezi o companie aflată în dificultate te uiţi la surse de rambursare imediată, te uiţi la ce anume finanţezi, pentru ce sunt necesari banii. Dacă vorbeşti de o finanţare pe termen scurt care poate să contribuie la rezolvarea unor probleme este un lucru, dacă vorbeşti de finanţare de investiţii pentru că probabil acea investiţie va completa activitatea companiei respective este o altă dimensiune.

Comunicarea şi transparenţa rămân elementele principale în acordarea unei finanţări. Antreprenorul trebuie să înţeleagă că nu întotdeauna răspunsul va fi afirmativ. O finanţare adiţională poate să fie o mică parte dintr-o restructurare de succes, dar până acolo sunt o mulţime de alte măsuri pe care trebuie să le iei împreună cu stakeholderii ca să ajungi la momentul în care o finanţare adiţională poate să facă diferenţa.

Vorbind de un cadrul suprareglementat, măsurile pe care banca le poate lua în raport cu o restructurare sunt multiple şi complexe, dar nu trebuie uitat faptul că instituţia operează în acest cadru suprareglementat şi orice măsură pe care o ia se traduce printr-un impact.

Dacă banca găseşte determinare şi resursă alocată de antreprenor atunci va fi tentată să aplice un spectru larg de măsuri pentru simplu motiv că experienţa ne arată că îîntotdeauna recuperările amiabile sunt semnificativ mai mari decât cele dintr-un proces de executare. În acest context, banca va face ce poate să nu ajungă într-un proces de executare atâta vreme cât lucrurile se încadrează în zona legală, nu există fraude la mijloc şi nu încalcă reglementări care sunt foarte stricte şi specifice reglementărilor financiar-bancare.

 

Ioana Ciucu, NPE & monitoring director, UniCredit Bank Romania

Diagnosticarea şi determinarea stării problematice a unei companii este un proces similar diagnosticării stării de sănătate a unui pacient. Practic, anumiţi indicatori financiari ne arată felul în care decurge activitatea şi cum evoluează aceasta pe parcursul vieţii companiei.

În momentul în care se acordă o finanţare sunt luate în calcul nişte principii care comportă un anumit nivel de risc pe care banca, în calitate de investitor, şi-l asumă. Ulterior, în funcţie de cum evoluează compania, şi acţiunile pe care le va întreprinde creditorul bancar sau orice alt creditor sunt în funcţie de nivelul de risc şi cum evoluează acest nivel de risc.

Creditorii, indiferent de natura lor, sunt beneficiarii indirecţi ai acţiunilor companiei. Rezultatele pozitive s-au materializat atunci când toate părţile implicate au manifestat disponibilitatea de a găsi soluţii adecvate pentru a aplica măsurile de restructurare. Nu există o reţetă şi nici măcar reglementarea curentă nu ne oferă o reţetă, ci doar un cadru în care să putem aplica nişte măsuri care sunt adecvate în funcţie de tipicul fiecărei companii, industriei în care activează, dar şi de situaţia şi gradul de dificultate în care se află.

Reuşita oricărui demers al unei companii, indiferent de stadiul în care se află (start-up, dezvoltare, restructurare, insolvenţă, faliment) depinde foarte mult de implicarea şi dorinţa acţionarilor.

În cadrul care reglementează astăzi sistemul bancar există nişte costuri foarte ridicate care se trasferă clienţilor dacă vorbim de finanţarea unei companii aflată într-un proces de restructurare. Pe scurt, orice leu suplimentar care se acordă în această zonă de dificultate reprezintă un cost de 1 la 1 pentru zona bancară. În cazurile în care există un plan bine structurat, dacă se dovedeşte o capacitate continuă de plată a datoriilor şi în cazul în care există disponibilitatea acţionarilor şi există capicitatea şi capabilitatea de a implementa şi executa un asfel de plan, atunci şi jucătorii bancari iau în calcul posibilitatea unui suport financiar în cadrul procesului de restructurare.

 

Alexis Hojabr, partner, White & Case Paris

Acum trecem dintr-o criză în alta, trecem prin diferite dificultăţi, viaţa normală pe care o ştiam nu mai există. Am experienţa unor crize dar afacerile care vor rezista sunt cele reziliente. Rezilienţa este cheia atât pe plan personal cât şi de şi business.

Restructurarea este pentru antreprenori un instrument de rezilienţă, trebuie să fie văzută aşa de antreprenori.

Fiecare companie, că este listată sau nu, va trece prin dificultăţi, mesajul este că restructurarea preventiveă trebuie să fie văzută ca un instrument normal, ca un instrument ce poate să fie folosit pentru depăşirea dificultăţilor. Aveţi din punct de vedere legal pentru a depăşi dificultăţile. Aveţi proceduri care sunt la dispoziţia companiilor. Măsurile preventive sunt cheia.

Dacă eu ca antreprenor văd o dificultate care vine în 9 - 12 luni trebuie să iau măsuri imediate de îndată ce prevăd aceste dificultăţi, mă gândesc să folosesc un specialist să mă ajute.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9675
Diferență: -0,0644
Ieri: 4.9707
Azi: 4.6709
Diferență: 0,1522
Ieri: 4.6638
Azi: 5.7134
Diferență: -0,3401
Ieri: 5.7329
Azi: 5.1538
Diferență: -0,0543
Ieri: 5.1566