♦ Regiunea Moldovei se află într-o mare fereastră de oportunitate, având în vedere momentul în care războiul de la graniţă va lua sfârşit şi va începe reconstrucţia Ucrainei ♦ Infrastructura începe să prindă contur, ceea ce va accelera dezvoltarea regiunii ♦ Există foarte multă vânzare directă a asigurărilor, iar acest lucru înseamnă un echilibru mai eficient comparativ cu alte zone din ţară.
Regiunea Moldovei începe să prindă un contur şi o importanţă mai mare în perspectivele de dezvoltare ale ţării, iar oportunităţile sunt la graniţă, dar şi în mâinile antreprenorilor. Asigurările joacă un rol important, iar în perioada următoare această conştientizare din partea companiilor s-ar putea accentua. Potenţialul există, dar ambiţia depăşeşte aşteptările. Acestea au fost doar câteva din concluziile care s-au format în urma discuţiilor dintre actori ai mediului de business, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor şi zona asigurărilor, prezenţi la conferinţa „Asigurările, instrument de protecţie, dar şi de dezvoltare economică. Situaţia pieţei asigurărilor din regiunea Moldova“, organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu Omniasig, la Iaşi.
„Suntem într-o zonă foarte ambiţioasă, eu aşa-i zic, e cea mai ambiţioasă zonă din punctul de vedere al realizărilor comparativ cu potenţialul care există în această zonă şi cred că lucrul care poate să ajute la un moment dat la dezvoltare şi la educaţie este partea de asigurări, asigurările. Spunea un coleg din breaslă că asigurările sunt înaintea economisirii şi cred că e un lucru foarte bun, fiindcă tot ceea ce dobândeşti până la urmă trebuie să protejezi şi să-ţi asiguri continuitatea, iar prin asigurare cam acest lucru se face. Consider că Iaşiul, dar şi întreaga zonă a Moldovei, sunt foarte importante pentru noi. De ce să venim în zona aceasta? În primul rând investiţiile prin firme locale. Este o zonă foarte importantă şi trebuie susţinută şi din punctul de vedere al zonei de asigurări şi noi suntem pregătiţi cu tot ceea ce înseamnă produse, soluţii de asigurare“, a explicat Mihai Tecău, CEO al Omniasig.
În acelaşi timp, el consideră că există un echilibru între canalele de distribuţie din regiunea Moldovei şi există foarte multă vânzare directă a asigurărilor.
„Este o combinaţie foarte bună între businessul direct, un echilibru între canalele de distribuţie, dar în acelaşi timp are o zonă privată, deci partea de asigurări private pentru persoane fizice foarte importantă. Tot ceea ce înseamnă partea de retail şi IMM înseamnă continuitate. Există foarte multă vânzare directă, iar eu apreciez lucrul acesta. Acest lucru înseamnă că este un echilibru mult mai eficient în această zonă faţă de alte zone“, a mai spus Mihai Tecău.
În ceea ce priveşte piaţa asigurărilor, Sorin Mititelu, vicepreşedinte al ASF, responsabil de piaţa asigurărilor, a explicat în cadrul conferinţei că începând de anul viitor piaţa asigurărilor va intra în normalitate, considerând că cel mai probabil se va renunţa la prelungirea îngheţării tarifelor RCA. El a mai explicat că, pe baza datelor din prima jumătate a anului 2024, piaţa se stabilizează, companiile sunt pe profit, iar segmentul RCA a ajuns la o rată combinată a daunei de 95%, nivel care nu a mai existat în ultimii 10-15 ani.
„A fost o perioadă mare în care am aplicat acest regim de plafonare a tarifelor RCA, însă evident că există şi un final, cel mai probabil din analize de la 1 ianuarie 2025 se va intra în normalitate. Sunt semnale pozitive. Indicatorii de solvabilitate şi lichiditate se află la un nivel confortabil. Vedem o eficientizare a pieţei de asigurări pe RCA. Rata combinată RCA la S1/2024 se află la 95%, un rezultat care nu a mai existat în ultimii 10-15 ani. Practic această perioadă în care am avut sistemul de tarifare îngheţat a condus la o anumită aşezare. Vedem rezultate pozitive în această direcţie. Practic la jumătatea acestui an, pe datele financiare pe care le avem despre rezultatele companiilor de asigurări, situaţia se prezintă în felul următor. 2024 este anul în care evoluţia a fost pozitivă pe mai multe paliere. Unul este la nivelul total al primelor brute subscrise, atât la nivelul companiilor locale cât şi sucursale. Comparând, avem o creştere de aproape 1 mld. lei a PBS şi nu vine din RCA, cea mai mare creştere vine din asigurările de incendiu şi alte riscuri asociate, apoi vine RCA-ul şi apoi asigurările de viaţă“, a mai spus Sorin Mititelu.
Din perspectiva lui Dan Zaharia, Senior Consultant, Extind, războiul de la graniţă reprezintă o mare fereastră de oportunitate pentru regiunea Moldovei.
„Surpriza mare este însă faptul că războiul de la graniţa de Est este o mare fereastră de oportunitate pentru ceea ce numim noi Moldova de Vest. Western Moldova sună foarte bine în engleză şi mai nivelează aşa din nişte patriotisme locale prost înţelese, astfel încât şi Suceava, şi Galaţi să înţeleagă că sunt în Moldova de Vest. Pentru că Suceava şi Galaţi, şi împreună cu Iaşul, vor fi aceste hub-uri care, chiar dacă vor fi a sub-antreprenorilor celor care vor reconstrui Ucraina, noi vom fi practic meterezele de unde ei îşi vor face depozite sau fabrici astfel încât să producă într-o ţară sub umbrela UE şi NATO şi să se ducă înspre Ucraina. Provocarea mea pentru piaţa de asigurări este sunteţi gata să asiguraţi astfel de afaceri care vor reconstrui Ucraina şi care vor face producţie sau depozitare sau măcar mă antrepozit în în Iaşi, în Suceava, în Galaţi, dar vor livra şi vor construi în Ucraina?“, a spus Dan Zaharia.
Sorin Mititelu, vicepreşedinte ASF, responsabil de piaţa asigurărilor
► A fost o perioadă mare în care am aplicat acest regim de plafonare a tarifelor RCA, însă evident că există şi un final, cel mai probabil, din analize de la 1 ianuarie 2025 se va intra în normalitate.
► Sunt semnale pozitive. Indicatorii de solvabilitate şi lichiditate se află la un nivel confortabil.
► Vedem o eficientizare a pieţei de asigurări pe RCA. Rata combinată RCA la S1/2024 se află la 95%, un rezultat care nu a mai existat în ultimii 10-15 ani. Practic această perioadă în care am avut sistemul de tarifare îngheţat a condus la o anumită aşezare. Vedem rezultate pozitive în această direcţie
► Practic la jumătatea acestui an, pe datele financiare pe care le avem despre rezultatele companiilor de asigurări, situaţia se prezintă în felul următor. 2024 este anul în care evoluţia a fost pozitivă pe mai multe paliere. Unul este la nivelul total al primelor brute subscrise, atât la nivelul companiilor locale cât şi sucursale. Comparând, avem o creştere de aproape 1 mld. lei a PBS, şi nu vine din RCA, cea mai mare creştere vine din asigurările de incendiu şi alte riscuri asociate, apoi vine RCA-ul şi apoi asigurările de viaţă.
► Avem tot interesul de a susţine şi a interveni acolo unde se poate în a forma şi dezvolta anumite pieţe, care în momentul de faţă sunt clar subdezvoltate. Asigurarea locuinţei, în care riscul de cutremur este la nivel ridicat, vedem evenimente date de inundaţii, chiar incendii de vegetaţie, ne fac să fim mult mai activi în a găsi soluţii pentru ca acest grad de acoperire cu asigurarea obligatorie PAD, apoi cu cea facultativă să fie cât mai mare. Problema nu se rezolvă doar din reglementare, soluţia este completă atunci când şi punerea în practică este realizată. Avem nevoie de diversificare, motivare şi certificare pentru o forţă şi mai mare de vânzare
► În zona serviciile de intermediere rezultatul per total este unul pozitiv. Pe total sector în continuare rezultatul final este în zona pozitivă, a profitabiltiăţii. Nu se mai află la nivelul anilor trecuţi, dar se îndreaptă către o zonă rezonabilă. Şi-au îndreptat structura brokerii mici şi mijlocii, la brokerii mari creşterea a fost mai lentă. Per total 2024 piaţa de asigurări a intrat pe un trend pozitiv de aşezare.
► Asigurările în general sunt percepute a fi un rău necesar. Cel mai des vorbind de prima de asigurare ne gândim la cost, dar este nevoie să discutăm mai mult şi ce înseamnă o asigurare. Participanţii la acest sistem nu fac decât să se ajute între ei, iar compania de asigurari gestionează acest sistem.
Mihai Tecău, CEO, Omniasig
► Noi suntem deschişi să facem de fiecare dată cunoscută ceea ce înseamnă piaţa de asigurări. Suntem într-o zonă foarte ambiţioasă, eu aşa-i zic, e cea mai ambiţioasă zonă din punctul de vedere al realizărilor comparativ cu potenţialul care există în această zonă şi cred că lucrul care poate să ajute la un moment dat la dezvoltare şi la educaţie este partea de asigurări, asigurările. Spunea un coleg din breaslă că asigurările sunt înaintea economisirii şi cred că e un lucru foarte bun, fiindcă tot ceea ce dobândeşti până la urmă trebuie să protejezi şi să-ţi asiguri continuitatea, iar prin asigurare cam acest lucru se face.
► Consider că Iaşiul, dar şi întreaga zonă a Moldovei, sunt foarte importante pentru noi. De ce să venim în zona aceasta? În primul rând investiţiile prin firme locale. Este o zonă foarte importantă şi trebuie susţinută şi din punctul de vedere al zonei de asigurări şi noi suntem pregătiţi cu tot ceea ce înseamnă produse, soluţii de asigurare.
► Piaţa de asigurări din România are în ultima perioadă o dezvoltare, se vede o aplecare mult mai importantă din punctul de vedere al clienţilor faţă de necesitatea de asigurare, dar încă mai e destul de mult spaţiu. Suntem o piaţă pionier, să zic aşa, cu un mare potenţial. Întotdeauna s-a spus că piaţa de asigurări din România are un mare potenţial. Totuşi, există un deficit şi se poate observa din diferenţele care sunt legate de cât la sută din PIB este reprezintă piaţa de asigurări şi acest lucru, acest deficit încă se vede, se vede din zona de asigurări de corporate, dar şi din zona de asigurări private pentru persoane fizice. Avem atâtea locuinţe care nu sunt asigurate, avem atâtea expuneri la risc şi s-a văzut foarte bine în această vară, când au fost probleme pe zona de inundaţii.
► Este o combinaţie foarte bună între businessul direct, un echilibru între canalele de distribuţie, dar în acelaşi timp are o zonă privată, deci partea de asigurări private pentru persoane fizice foarte importantă. Tot ceea ce înseamnă partea de retail şi IMM înseamnă continuitate. Este adevărat că suntem o companie axată foarte mult pe zona corporate, dar sustenabilitatea unui business până la urmăse face prin asigurările de retail şi IMM. Acestea sunt lucrurile care dau o anumită conduită şi sustenabilitate pieţei. Zona de corporate este o alegere până la urmă. Sunt firme mari care pot să îşi facă asigurări şi prin programe internaţionale.
► Există foarte multă vânzare directă, iar eu apreciez lucrul acesta. Acest lucru înseamnă că este un echilibru mult mai eficient în această zonă faţă de alte zone.
Paul Butnariu, preşedinte, Camera de Comerţ Iaşi
► Bucureştiul practic are cifra de afaceri în domeniul asigurărilor cât jumătate din nivelul întregii ţări. Oricum, ceea ce ştim sigur este că peste 56% din investiţiile străine directe din România vin în Bucureşti, 7% merg în regiunea de Vest a României, celelalte procente, între 5% şi 6%, în regiunile de centru şi de Sud-Vest ale României. Din această perspectivă, regiunea noastră, în Nord-Estul României vin ca investiţii străine 2,8%. N-a fost nici într-un an 3% din investiţiile străine directe din ţara noastră, în zona Nord-Est
► Ca o exemplificare este faptul că municipiul Sebeş, o localitate să spunem importantă din punct de vedere al poziţionării într-o bifurcaţie, într-o intersecţie de autostrăzi, are investiţii străine mai mari de 100 de mil. euro decât toate investiţiile străine mai mari de 100 mil. euro din regiunea de Nord-Est, care sunt două, una la Iaşi şi una la Rădăuţi.
► Deci, din această perspectivă putem să vedem rezilienţa şi cu atât mai important este Iaşiul cu cât aici am reuşit să dezvoltăm un număr mare de firme, că inteligenţa ieşenilor a reuşit în domeniul antreprenorial prin două poziţii, prin aceea că s-au dezvoltat foarte multe firme. Într-adevăr, dacă o luăm aşa, Bacău are o cifră de afaceri mai mare decât Iaşiul, mai mare decât cifra de afaceri de anul trecut a cifrelor a companiilor ieşene a fost cea prezentată 9,4 mld. euro. Bacău are în clasificarea marilor contribuabili, peste 22-25 de firme care sunt mari contribuabili. Iaşiul are şase, poate şapte anul acesta.
Dan Zaharia, senior consultant, Extind
► Pentru cei care credeţi că IT-ul e în Iaşi de pe vremea lui Ştefan cel Mare, în 2008 Iaşiul nu avea clădiri de birou. A venit o mare bancă, a cerut 4.000 metri pătraţi pentru un centru de servicii şi am inventat 4.000 metri pătraţi de clădire de birouri, care de fapt, a fost o reconversie a unei foste clădiri, de la o fabrică care era în demolare. Şi aşa a început practic, epopeea Iaşiului ca magnet pentru industria de IT şi de outsourcing. A urmat un moment de glorie 2011-2012, când Palas-ul a fost lansat oficial şi au venit primele clădiri cu adevărat moderne din oraş.
► Îmi amintesc de expresia chiriaşilor, în condiţiile în care în contract le ceream să aibă o clauză de business interruption şi de un soi de RCA în cazul în care inundă pe vecinul de la dedesubt şi păreau nişte asigurări exotice. Între timp, Iaşiul s-a aliniat alături de Cluj şi de Timişoara, cu un stoc de aproximativ 400.000 metri pătraţi de birouri.
► Surpriza mare este însă faptul că războiul de la graniţa de est este o mare fereastră de oportunitate pentru ceea ce numim noi Moldova de Vest. Western Moldova sună foarte bine în engleză şi mai nivelează aşa din nişte patriotisme locale prost înţelese, astfel încât şi Suceava, şi Galaţi să înţeleagă că sunt în Moldova de Vest. Pentru că Suceava şi Galaţi, şi împreună cu Iaşiul, vor fi aceste huburi care, chiar dacă vor fi ale sub-antreprenorilor celor care vor reconstrui Ucraina, noi vom fi practic meterezele de unde ei îşi vor face depozite sau fabrici astfel încât să producă într-o ţară sub umbrela UE şi NATO şi să se ducă înspre Ucraina. Provocarea mea pentru piaţa de asigurări: este sunteţi gata să asiguraţi astfel de afaceri care vor reconstrui Ucraina şi care vor face producţie sau depozitare sau măcar antrepozit în Iaşi, în Suceava, în Galaţi, dar vor livra şi vor construi în Ucraina?
Iulius Firczak, membru, Camera Deputaţilor în Parlamentul României
► Sunt deputat membru în comisia de buget, cu responsabilităţi pe tot ceea ce înseamnă buget, domeniul financiar şi bancar. În ceea ce priveşte piaţa de asigurări, pot să vă spun că, deşi cu o tensiune ridicată an de an, tensiune generată de problemele din piaţa RCA, suntem într-un moment, din punctul meu de vedere, de cea mai bună comunicare cu ASF.
► Nu avem un termen pe care să putem să ni-l asumăm public, dar relaţiile instituţionale, comunicările în ceea ce priveşte solicitările de modificare pe această lege pentru a putea să avansăm în dezvoltarea pieţei de asigurări din România sunt la la cel mai înalt nivel. Sper eu ca într-un orizont de timp foarte scurt, mult mai scurt decât se aşteaptă multă lume din sală, din mediul de afaceri, din mediul asigurărilor, să putem să depăşim acest moment critic de ani de zile în care discutăm când vorbim despre asigurări, discutăm doar despre RCA.
► Sunt multe modificări acolo şi cred că dezbaterea publică ce va avea loc la comisia de buget va permite ca toată lumea să cunoască aceste modificări. Aşteptăm momentul acestei dezbateri şi bineînţeles finalizarea proiectului. Sensul este acela de a aduce un echilibru în ceea ce priveşte construirea acestui produs RCA, între costurile administrative, costurile de distribuţie, costurile de reparaţii, pentru ca în final să se întâmple ceea ce trebuie să se întâmple, să avem un preţ corect, un preţ pe care să şi-l poată permite şi clientul de retail şi clientul corporate.
Nicoleta Radu, CEO, PAID
► Proiectul PAID este un proiect care se desfăşoară de 10-15 ani. Anul acesta împlinim 15 ani de existenţă. Deşi am început destul de greu, suntem acum în poziţia în care putem să spunem că suntem o companie stabilă, gata oricând să răspundă provocărilor unui mare eveniment natural care s-ar putea întâmpla în România. Am fost acum doi ani în Iaşi, iată că deja văd un alt oraş. După doi ani, constat cu surprindere şi plăcere că zona se dezvoltă destul de intens din punct de vedere economic, dar în aceeaşi măsură constat, cu o neplăcută surpriză, o discrepanţă foarte mare între ceea ce înseamnă gradul de asigurare cu asigurare obligatorie şi dezvoltarea economică a zonei.
► Gradul general de asigurare în România este 23%. Deci 23% din locuinţele din România. Peste 2,3 milioane de locuinţe sunt astăzi asigurate printr-o asigurare obligatorie. Vreau să vă spun că toate judeţele din Moldova sunt sub această limită medie de asigurare. Ce este cel mai grav este că această zonă este şi cea mai expusă, dacă mă întrebaţi pe mine, tuturor celor trei riscuri pe care poliţa de asigurare obligatorie le asigură
► Galaţi are o o rată de acoperire de 21%, Vaslui 12% şi mai rău decât atât, judeţul Vrancea are o rată de acoperire de 17%, unde cutremurul este, evident, cel mai mare risc. Iaşiul se află la 21%, municipiul Iaşi dincolo de o rată de acoperire de 30%, dar acest lucru nu înseamnă nimic în condiţiile în care toată zona este atât de expusă.
Antonio Souvannasouck, managing partner, Asigest Broker
► Din punctul de vedere al asigurărilor corporate o ducem destul de bine. Companiile au educaţie financiară şi o mentalitate proasigurare, înţeleg acest instrument de protecţie al afacerii. Problema vine din partea de retail şi aici, mai ales în zona Moldovei, lucrurile nu stau foarte bine, aşa cum nu stau la nivelul întregii ţări din cauza lipsei educaţiei financiare şi a mentalităţilor învechite
► La nivel de retail foarte importantă este partea de distribuţie. Dacă din punctul de vedere al asigurărilor corporate putem să venim de la Bucureşti la Iaşi, la nivel retail trebuie să fii acolo. La nivel rural, cu atât mai mult distribuitorii de asigurări, în special brokerii care reprezintă 99% din forţa de distribuţie la nivel rural, trebuie să fie acolo lângă oameni, lângă casele lor, săle explice ce înseamnă o asigurare obligatorie de locuinţă, ce înseamnă asigurări facultative de locuinţă, o asigurare de viaţă sau de sănătate.
► RCA-ul este o componentă foarte importantă a distribuţiei şi în special în zona rurală. Desigur că asigurările individuale, asigurările de persoane reprezintă viitorul, pentru că din ceea ce văd eu în cei 30 de ani de experienţă la nivel de asigurări de companii, sigur putem să facem asigurări şi mai complexe.