• Leu / EUR5.2435
  • Leu / GBP6.1331
  • Leu / USD4.5475
Special

Reportajul săptămânii. Cum s-a transformat fabrica Betty Ice din Suceava după ce gigantul Unilever a preluat-o: producţia s-a dublat şi a devenit hub regional de export pentru Europa. „Avem un masterplan, vrem să transformăm fabrica“

Ziarul Financiar a lansat Reportajul săptămânii. Ce este dincolo de cifre, care este povestea, care este realitatea economică şi socială a României. În ce ţară trăim.

Circa 150 SKU-uri produce fabrica din Suceava, atât sub branduri locale cât şi sub cele internaţionale.

Autor: Mădălina Dediu Panaete

31.03.2026, 00:07 15091

 Betty Ice a fost fondată de antreprenorul Vasile Armenean în 1994 şi a devenit cel mai mare producător local de îngheţată  Din 2019, an în care a devenit parte a grupului Unilever, fabrica a trecut printr-un proces de modernizare după investiţii de 12 mil. euro, cea mai recentă investiţie ridicându-se la 4 mil. euro într-o nouă linie de producţie  Circa 40% din producţia fabricii pleacă la export în ţări UE şi în Marea Britanie  Anul trecut, Unilever a mutat divizia de îngheţată pe o nouă companie - The Magnum Ice Cream Company.

Câteva ore. De atât este nevoie minimum ca o în­ghe­ţată să iasă de pe li­nia de producţie a fa­bri­cii Betty Ice din Suceava şi să ajungă în zona de ambalare şi mai departe la depozitare, de unde ia drumul magazinelor mari şi mici din România, dar şi din alte ţări europene. Din exterior, fabrica de îngheţată pare departe de a fi un colos industrial care produce pentru export, deoarece nu se întinde pe o suprafaţă la fel de mare ca fabrici care s-au transformat în huburi regionale. Însă în interior vezi de ce fabrica poa­te produce 150 de tipuri diferite de produse, atât branduri consacrate ro­mâ­neşti, cât şi mărci internaţionale ale The Magnum Ice Cream Com­pa­ny, companie desprinsă din Unilever şi care deţine fabrica Betty Ice.

Totul începe de la zona de mixa­re, unde laptele, zahărul şi celelalte in­grediente sunt amestecate şi încăl­zite uşor. Numai un miros dulce te duce cu gândul la desertul rece pen­tru că cu greu poţi vedea fie­care proces în parte. În jur vezi doar echipa­men­te gigant, fiecare cu un rol la fel de important pentru prepararea înghe­ţatei şi care funcţionează la o viteză ameţi­toa­re. După ce este mixat, ames­tecul „aleargă“ prin conducte către pasteurizator, unde este încăl­zit la 85 de grade şi răcit brusc pentru ca toate bac­teriile să fie eliminate şi îngheţata să aibă acea textură cre­moa­să. Însă, deşi la prima vedere pare că drumul producţiei de înghe­ţată se termină aici, ea mai are un drum de câteva ore până când poate fi amba­lată şi mai apoi savu­rată. Amestecul de ingrediente merge mai departe la tancurile de maturare, unde stă mini­mum patru ore.

Te-ar putea interesa și:

Produsele din fabrica din Suceava ajung în retailul modern, în magazine tradiţionale dar şi în cele 100 de chioşcuri Betty Ice. Fabrica are parteneriate cu un liceu şi cu Universitatea din Suceava şi angajează în special oameni din zonă.

Mixul merge apoi către linia unde îngheţata este turnată în forme şi capătă forma pe care o vedem noi în magazine. Şi aici vezi pentru prima dată în fabrică în sfârşit îngheţata, care mai are nevoie de încă o etapă în producţie până să fie gata. Îngheţata merge în final în tunelele de călire, unde stă între 45 şi o oră şi jumătate la o tem­pe­ratură de minus 40 de grade. De ce? Pentru ca înghe­ţata să fie cre­moa­să, fără să aibă acele cristale de gheaţă care ar deranja papi­lele gustative. În fabrica Betty Ice sunt în total opt linii de pro­ducţie, iar fabrica va produce în acest an 22 de milioane de litri de înghe­ţată, fiind cea mai mare din ţară.

Cea mai recen­tă investiţie în noua fabrică se ridică la 4 milioane de euro şi vi­zea­ză o nouă linie de producţie, care permite fabri­carea unei game variate de produse precum îngheţata la cor­net sau sandwich. Practic, pe această linie se pot produce nouă tipuri de produse, de la cornet la sandwich, ballcone etc. Producţia fabricii este foarte bine organizată şi liniile sunt eficiente, de aici şi nevoia mică de spaţiu.

În fabrica din Suceava, Betty Ice produce atât brandurile care au consa­crat-o şi anume Betty Blue, Moana şi Squash, cât şi produse din portofoliul internaţional al Unilever aşa cum sunt Carte D’or şi Algida, branduri destinate pieţei din Marea Britanie, dar şi branduri locale precum Rom (pentru care Unilever are licenţă pentru a produce îngheţată), Scufiţa Roşie şi Napoca.

„Atunci când Unilever a cumpă­rat fabrica, aceasta deservea doar piaţa din România“, a punctat Irina Urechean, general manager al The Magnum Ice Cream Company România şi Moldova.

Fabrica produce 150 SKU-uri, conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii companiei.

„Toate serviciile pe care le folosim provin de la firme locale, de la inginerie la firmă de electricieni, de mecanici, sudori, absolut tot ce înseamnă mentenanţă la clădire etc. Pentru lapte lucrăm cu Laktotrio (un producător din Suceava - n.red.), am­balajele le luăm de la Prod Packaging iar zahărul îl luăm de la fabrica de la Roman“, a spus Codruţ Ababii, managerul fabricii Betty ice.

Pe cea mai recentă linie inaugurată în fabrică se pot produce nouă tipuri de îngheţată.

Cum s-a transformat fabrica prin ochii angajaţilor

În fabrica Betty Ice lucrează 300 de angajaţi, în trei schimburi de luni până vineri sau chiar sâmbătă, în funcţie de perioade. Investiţia de 4 mil. euro a creat circa 50 de locuri noi de muncă. Toţi angajaţii din fabrică sunt din zonă, unitatea fiind un important angajator în Suceava.

 

„Avem exemple de familii unde copilul lucrează aici, mama lucrează aici, tata lucrează aici, soacra lucrează aici“, spune Codruţ Ababii, directorul fabricii Betty Ice. De altfel, el este unul dintre oamenii vechi din companie şi care a evoluat în cadrul organizaţiei. A început să lucreze pentru Betty Ice în 2012, fiind iniţial coordonator. Ulte­rior, a devenit manager de mente­nanţă şi a pus inclusiv în funcţiune depozitele cen­trale ale companiei. În 2016, a ple­cat să se dezvolte profe­sional în zona Bucureştiului, dar a revenit în 2022.

„Cred că fabrica este total la un alt nivel faţă de cum era. Când am plecat eu, în 2016, produceam undeva la 6-7 milioane de litri de îngheţată şi când m-am întors, în 2022, am produs 12 milioane, iar anul ăsta facem peste 20 de milioane de litri. Fabrica s-a dez­voltat exponenţial“, spu­ne mana­gerul. Iar fa­brica are un parte­ne­riat şi cu Univer­sita­tea din Suceava, astfel că tinerii au opor­tunitatea de a lucra într-o fabrică-hub regional de pro­ducţie. Betty Ice este implicată într-un pro­iect de învăţă­mânt dual, iar elevii vin, au un tutore de prac­tică şi învaţă de la mecanicii Betty Ice. „De ase­me­nea, avem partea de practică a stu­den­ţilor care vin la noi în perioada de vară şi de asemenea avem şi un pro­iect de învăţământ dual cu univer­sita­tea. Şi ei au un program prin care studenţii în timpul anului şcolar vin şi fac practică câte două sau patru săp­tămâni, o perioadă limitată, câteva ore pe zi şi ceea ce învaţă la noi pu­n în aplicare la universitate sau ceea ce învaţă la universitate pun în aplicare la noi. Noi identificăm viitoa­rele talente“, a mai spus Codruţ Ababii. De exem­plu, ma­nagerul de inginerie de astăzi i-a fost elev la practică directorului fabricii. „Acum este mâna mea dreaptă“, a punctat Codruţ Ababii. El mai spune că societatea investeşte foarte mult prin programe de training dedicate, prin schimb de experienţă. „Avem colegi care merg în rotaţie în alte fabrici şi cei din alte fabrici vin la noi, în ţările în care exportăm sau în comunitate, în toată reţeaua de fabrici The Magnum Ice Cream Company“.

Cu toate că la fabrica Betty Ice au fost aduse noi tehnologii, Codruţ Ababii spune că roboţii nu vor în­lo­cui oamenii. „Noi nu ne dorim şi nu avem reduceri de personal, ci ne do­rim să transformăm fabrica astfel încât oamenii să supervizeze proce­sele şi să nu muncească ei efectiv“.

Mai mult, directorul fabricii spu­ne că echipa companiei îşi doreşte să mai transforme fabrica, să automati­zele unele zone, să producă mai mult, însă în prezent în anumite zone sunt limi­taţi de faptul că nu au roboţi în anu­mite procese. „Avem un mas­terplan, dar acesta este confidenţial“.

Fabrica rămâne Betty Ice, doar operaţiunile au trecut sub umbrela The Magnum Ice Cream Company

Anul trecut, Unilever a se­parat divizia de îngheţată de restul di­viziilor, mu­tând activitatea pe o nouă entitate – The Magnum Ice Cream Company, cu veni­turi de 7,9 miliarde de euro la nivelul anului 2025. Deci­zia include şi piaţa din România.

Unilever a cumpărat Betty Ice în 2018, iar fabrica de îngheţată activează pe Betty Ice SRL, cu afaceri de 324 mil. lei în 2022 (ultimele date disponibile).

De asemenea, Unilever mai are în România şi Betty Ice Distribution, cu o cifră de afaceri de 265 mil. lei în 2024, conform datelor de la Ministerul de Finanţe. De asemenea, Unilever a înfiinţat şi o nouă companie în România Magnum ICC Ro, care are ca domeniu de activitate intermedieri în comerţul cu produse alimentare, băuturi şi tutun. însă, Irina Urechean, general manager al The Magnum Ice Cream Company România şi Moldova,  spune că deocamdată nu ştie ce schimbări vor fi legate de organizarea businessului din România, dacă operaţiunile vor fi mutate pe o noua societate.

 

Cum e piaţa de îngheţată

Piaţa de îngheţată se ridică anual la 400 mil. euro, iar un român consumă în medie trei litri de îngheţată pe an. Consumul de îngheţată pe plan local este mic comparativ cu ţările nordice de exemplu, unde un locuitor consumă în medie 15 litri de îngheţată anual, conform datelor furnizate de Irina Urechean. Datele de la Eurostat arată însă că producţia locală este mică, comparativ cu cât se consumă în România. De altfel, The Magnum Ice Cream Company are şi branduri de import pe piaţa locală, care completează portofoliul companiei alături de cele produse local. Ultimele date ale Eurostat arată că sub 100 milioane de euro reprezintă producţia locală.

O analiză recentă a ZF făcută pe baza datelor furnizate de platforma BRIDGE-to- INFORMATION arată că mai mult de 270 de firme sunt active în producţia de îngheţată, iar cele mai multe, peste 90%, sunt la nivel micro, adică au mai puţin de nouă angajaţi. Ceea ce înseamnă că 90% din afacerile din domeniu sunt mici gelaterii sau chioşcuri cu îngheţată. Iar numărul acestora este în creştere în ultimii ani. Însă, businessul cel mai mare se concentrează la vârf, liderul producţiei fiind Betty Ice.

Însă, în ultimii ani s-au făcut mai multe investiţii, inclusiv în fabricile mari, dar şi mici ateliere de îngheţată sau gelato, ultimele fiind în ultimii ani o categorie care a prins tot mai mult, nu doar în marile oraşe, ci şi în localităţi mai mici.

Pe piaţa de îngheţată, The Magnum Ice Cream Company concurează cu companii precum Alpin, Ice Dyp Balas, Top Gel sau Macromex (Corso).

Foto: Betty Ice

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2435
Diferență: 0,0572
Ieri: 5.2435
Azi: 4.5475
Diferență: 0,1101
Ieri: 4.5475
Azi: 6.1331
Diferență: -0,0831
Ieri: 6.1331