Reportajul săptămânii. O zi în podgoria Drăgăşani, întinsă pe 2.000 de hectare, pe dealurile de deasupra Oltului: cum se pregătesc cele 15 crame din zonă încă de primăvara pentru recolta de toamnă şi pentru vinul ce ajunge din sudul României în Japonia şi Canada

♦ România se află în top 15 mondial la producţia de vin, cu 4 milioane de hectolitri în 2025, în creştere cu aproape 30% faţă de anul precedent ♦ În ţară există circa 500 de crame, iar suprafaţa totală cultivată cu viţă de vie este de 187.000 de hectare ♦ Printre podgorii se numără Drăgăşani, Dealu-Mare, Odobeşti, Coteşti, Cotnari şi Târnavele ♦ Podgoria Drăgăşani, situată pe malul drept al râului Olt, se întinde pe circa 2.000 de hectare şi găzduieşte 15 crame ♦ ZF a vizitat câteva crame din Drăgăşani prin programul Oltentic Muse, care îşi propune să transforme judeţul Vâlcea într-o destinaţie turistică bazată pe identitatea locală autentică, valorificând gastronomia regională, patrimoniul cultural, meşteşugurile tradiţionale şi ospitalitatea locuitorilor.

Dimineaţa devreme, când soarele abia înce­pe să lumineze dealurile, iar Oltul se vede doar ca o fâşie gri-ce­nuşie în depărtare, odată ve­nită primăvara, în vii începe ziua de mun­că intensă. Sute de oameni urcă pe dealurile însorite ale podgoriei Dră­găşani, aflată pe malul drept al râului, pentru tăierea viţei, legarea lăsta­ri­lor şi verificarea stâlpilor care susţin rân­durile de vie, astfel încât plantaţiile să fie pregătite pentru a rodi. Munca lor se vede abia toamna, când din stru­gurii zemoşi „curg“ vinuri aromate, care pleacă de la cele 15 crame din podgoria Drăgăşani, din sudul ţării, spre toate colţurile României. Unele a­jung însă mult mai departe, peste o­cean, în Canada sau în îndepăr­ta­tele State Unite ale Americii.

„Primăvara este mult de muncă, dar viticultura este o afacere frumoa­să. Ai nevoie de mulţi oameni, pentru că, în vie, sunt 4.450 de plante pe hectar şi trebuie legată fie­care plantă delicat cu doi sau trei oa­meni, în funcţie de vreme, du­pă a­ceea trebuie întinsă sâr­­ma, iar la revizuit spali­erii e nevoie de doi oameni. Apoi, tăietu­rile se fac cu o foar­fecă manuală şi într-o zi poţi face 200-300 de tăieturi pe zi sau cu foarfeca electrică şi se a­jun­ge la 1.200-1.300 pe zi. Şi este foarte important ca tăietorii să ştie să lucreze în funcţie de soi şi aşezarea plantaţiei, pentru că altfel se pierde din producţia de struguri. Am început din decembrie şi încă avem treabă şi mâinile bătă­torite“, povesteşte Va­len­tin Iordache, moştenitorul Casei de Vinuri Iordache.

În familia sa, încă de la 1800 viţa-de-vie a fost parte din viaţa strămo­şilor săi, iar el este a cincea generaţie care duce mai departe această acti­vi­tate. În perioada comunistă, aşa cum s-a întâmplat cu toţi întreprinzătorii, statul le-a confiscat pământuri­le şi afacerile pe care le aveau. După Re­voluţie însă, odată cu retrocedările, tatăl său a reuşit să recu­pe­reze a­verea bu­ni­cilor şi stră­bunicilor şi, chiar mai mult, să o înmulţească.

Foto: Domeniul Drăgaşi

Crama a fost printre pri­­­mele des­chi­­se du­pă 1989. Compa­nia a fost pri­­va­tizată în 1991, iar imediat după aceea se zvonea că vin itali­enii şi vor cumpăra toate viile din Drăgă­şani, astfel că familia Iordache a făcut pri­mii paşi spre producţia de vin. „Tatăl meu s-a gân­­dit că dacă străbunicii săi s-au ocupat de viticul­tură, ce vor face nepoţii şi strănepoţii săi? Aşa am ajuns să ne ocupăm de acest domeniu.“

Au început în 1998 să se ocupe de vie, iar în a­nul 2000 a început oficial activitatea. Totul a pornit de la cinci hectare de vie cumpărate, apoi încă 3,5 hec­­tare primite prin moştenire şi toate lucrate cu banii pro­prii, alături de familie. În timp, suprafaţa a fost extin­să treptat până la 30 de hectare. Tatăl său, Bebe Iordache, se ocupa în principal de vie şi de stru­guri. Va­len­tin Iordache, licenţiat în ma­nage­ment şi cu un master în exper­tizare vitivini­colă, s-a concentrat pe partea de vini­ficaţie. După dispariţia tatălui, a pre­luat întreaga res­pon­sabilitate a firmei. A accesat fon­duri, a cum­pă­rat utilaje moderne şi a replantat o parte din vii, iar in­vestiţiile, de-a lungul anilor, trec de mili­oa­ne de euro în a­ceastă pasi­une, după cum spune Iordache.

„Avem şapte soiuri a­cum. Crâm­po­şia selecţionată are o istorie de peste 2.000 de ani, încă din perioada romană, şi a rezistat la filoxeră (cel mai periculos dăunător al viţei-de-vie din isto­rie, responsabil pentru distru­gerea masivă a podgo­riilor europene în secolul XIX – n. red.). În 2019 am replantat 3,5 hectare de Crâmpoşie Aromată, iar acum avem 4,8 hectare. Este un soi făcut în 1983 la staţi­u­nea de cercetare din Drăgăşani, im­portant în arealul nostru. Crâmpoşia aromată este făcută prin încrucişarea dintre Crâmpoşia selecţionată şi Muscatul de Hamburg, din care a ieşit un strugure mare, alb, aromat precum Tămâioasa. Tatăl meu le-a dat un petec de pământ cercetătorilor la noi în grădină să testeze în comunism, iar după aceea staţiunea s-a închis şi noi am rămas cu el, l-am trimis în Austria şi la Bucureşti şi l-am omologat în 2003 şi replantat în 2019. Mai avem Fetească regală, Pinot gris şi Merlot“, spune Valentin Iordache.

Foto: Domeniul Drăgaşi

Proprietarul se consideră norocos că vecinul său pe dealul viilor este Casa de Vinuri Isărescu şi că unii dintre oaspeţii de seamă ai guverna­torului sunt şi clienţii săi. Cea mai mare parte a vinului, 70% din pro­duc­ţie, este vândută direct din cramă, pentru că vinul principal al cramei este 25 de lei, fiind poziţionat la media pieţei. Iordache spune că obiectivul său este să ofere calitate la un preţ corect.

Crama produce anual circa 100.000 de litri de vin, dar mai cultivă şi struguri de masă. Valentin Iorda­che preferă vinurile proaspete, fructa­te, şi a lucrat de-a lungul timpului cu trei oenologi şi de la fiecare a învăţât câte ceva, iar acum aplică. În HoReCa, vânzările sunt foarte redu­se, mai ales după pandemie, iar în retail vinurile se găsesc doar la Annabella, în trei magazine din Oltenia, din cauza producţiei limitate.

În mijlocul viei, Casa de Vinuri Iordache are şi un muzeu, unde găz­du­ieşte peste 250 de goblenuri, multe costume populare, reproduceri pe pânză ale picturilor lui Grigorescu şi bancnote de cel puţin 100 de ani, atât din România, cât şi din Europa şi din întreaga lume. Acolo, în timpul anu­lui, au loc şezători, ca pe vremuri, or­ga­nizate de mama lui Valentin Iorda­che, contabil la bază, pasionată de artă. De asemenea, printre viile fami­liei Iordache şi-a făcut loc un lac, încăr­cat cu nuferi vara, care atrage cupluri la cununii civile şi alte eveni­mente private, la fel ca în Vestul Europei.

Arealul viticol din Drăgăşani are circa 2.000 de hectare şi 15 crame, iar cea mai mare dintre ele este Crama Avincis, care a pornit tot de la o moştenire de familie. „Conacul de aici a fost făcut în 1907, cumpărat de familia Râmniceanu în 1927, naţiona­lizat în perioada comunistă şi folosit ca sediu CAP (Cooperativă Agricolă de Producţie - n. red.). Cristiana Iri­nel Stoica l-a primit prin retrocedare şi împreună cu soţul ei, Valeriu Stoica, şi fiica Andreea Stoica, din 2007 au început procesul de redobândire şi restaurare, aducându-l la viaţă. Le-a luat patru ani, lucrările au fost gata în 2011, gândite de domnul arhitect Beldiman“, spune Corina Ilie, manager de ospitalitate în cadrul Avincis.

Foto: Domeniul Drăgaşi

Crama Avincis lucrează 50 de hectare de viţă de vie, având plantate atât soiuri roşii, cât şi albe. În această perioadă, zi de zi, urcă cel puţin 15 oameni pentru a le îngriji, locuitori din Dobruşa, sat aflat chiar sub dealurile pe care se întind viile, oameni de-ai locului care cunosc mersul lucrurilor, spune Corina Ilie. „Via nu poate fi automatizată. Tăiatul, legatul şi culesul se fac manual, cu oamenii de aici, harnici şi iscusiţi.“

Suprafaţa companiei a crescut treptat, începând de la 30 de hectare, şi sunt cultivate atât soiuri locale, cât şi internaţionale. În vie, este un soi numit Alutus, obţinut din încrucişarea soiului românesc Băbeasca cu cel internaţional (georgian) Saperavi. De asemenea, nu lipseşte soiul locului, al Drăgăşaniului, Crâmpoşie, care duce mai departe povestea strugurelui Cârloganca.

O noutate a companiei este producerea, din 2024, a vinului Orange în amfore de lut, obţinut din Tămâioasă şi Crâmpoşie, un vin alb cu proprietăţi asemănătoare vinului roşu. Compania Avincis face anual 245.000 de sticle de vin, având o capacitate maximă de 300.000 de sticle, dar planul este să se menţină la nivelul actual pe termen mediu. Vinurile sunt realizate de oenologul italian Andrea Previtali. Majoritatea producţiei se vinde în România, însă anul acesta a mers foarte bine exportul, spune Corina Ilie. Vinurile ajung în Polonia, dar şi în ţări îndepărate precum Japonia, Canada şi SUA.

În vie, Avincis a dezvoltat şi turismul, cu spaţii de cazare care atrag cei mai mulţi vizitatori în august, când strugurii sunt copţi şi gata de cules, iar viile strălucesc deasupra Oltului, ce devine de la griul dimineţii la albastru intens la prânz şi se transformă în nuanţe de portocaliu la apus. Iar turismul este principalul motor de business pentru compania deţinută de familia Stoica.

Foto: Domeniul Drăgaşi

Pe dealul paralel cu Avincis, se află Domeniul Drăgaşi, situat în satul Călina, comuna Prundeni, judeţul Vâlcea. Domeniul Drăgaşi are o suprafaţă cultivată cu viţă-de-vie de circa şapte hectare, iar activitatea sa a început în 2010 şi prima vinificaţie a avut loc în 2014. Alina Podiuc a intrat în businessul cu vin în 2015, alături de Magdalena Enescu, de profesie avocat, care ulterior s-a retras. Antreprenoarea are o experienţă de peste 20 de ani în turism, având o agenţie de turism în Bucureşti şi a văzut potenţialul turistic al zonei, iar astfel a transformat o casă de lângă cramă într-o mică pensiune în care să se cazeze oaspeţii veniţi în vizită.

Antreprenoarea spune că în 2025 au avut peste 10% clienţi străini şi s-a simţit un interes mai mare pentru a ajunge la crame în România, dorindu-şi să descopere soiuri locale. „Noi am avut Crampoşie Selecţionată, un soi tipic oltenesc, foarte vechi, pe care în două luni l-am terminat. Se pare că este de pe vremea dacilor“, adaugă ea.

Alina Podiuc mai menţionează că există un interes crescut din partea românilor pentru a vizita crame, iar progresul se vede de la un an la altul şi prin creşterea enoturismului contribuim şi la dezvoltarea brandului de ţară al vinului. „Am observat că oamenii ne susţin, pentru că le oferim prietenilor experienţe precum degustări de vin la crame, nu numai că le recomandăm vinul.“

Domeniul Drăgaşi are o cramă, un restaurant - unde la prânz se serveşte supă cremă de praz, specifică Olteniei, o pensiune şi, din acest an, un spa, toate amplasate chiar în mijlocul viţei-de-vie. Ca soiuri plantate, are Merlot, Cabernet Franc, Sauvignon Blanc şi Pinot Gris. Compania s-a orientat iniţial mai mult spre soiuri internaţionale, însă în prezent îşi îndreaptă atenţia şi către soiurile locale. Din acest an, în vie va fi plantat şi Negru de Drăgăşani, un soi tot mai cerut, relativ tânăr, apărut în anii ’90, dar deja considerat specific regiunii. Pentru lucrările din vie, compania îmbină munca fizică cu tehnologia, iar aplicările de produse de protecţie a plantelor se fac cu drona.

Chiar lângă Domeniul Drăgaşi se află o nouă cramă, Bauer, fondată de un neamţ care a ajuns pe meleagurile olteneşti în 2003, când a fost angajat ca oenolog la Crama Ştirbey, vecinul de pe partea stângă a Domeniului Drăgaşi. În 2012, Olivier Bauer a decis să facă mai mult şi anume să creeze vinuri diferite. După cum spune el, s-a simţit „oltenizat“, pentru că a petrecut mai mult timp în România decât în Germania şi a văzut potenţialul uriaş pe care îl are ţara în industria vinului şi nu a mai vrut să plece.

„De 35 de ani fac vin. Am lucrat în trei ţări, în nouă crame, înainte să-mi fac propria cramă. Şi m-am născut într-o cramă, în Germania. Eu fac ceea ce făceau străbunicii mei, dar cu mai mult know-how: ei doar urmăreau ce li s-a povestit că trebuie să facă, noi ştim exact ce facem. De la tăiat şi până la recoltă şi vinificat, eu coordonez tot. La Ştirbey facem vinuri clasice, aici fac vinuri mai altfel, aş spune «nebuneşti», pentru că mă joc cu banii mei“, povesteşte Oliver Bauer.

Iniţial, nu a avut resurse să investească într-o plantaţie nouă şi cumpără struguri de la producători din România, din Drăgăşani, Vânju Mare (jud. Mehedinţi) şi Transilvania. Proprietarul spune că îi place soiul Negru de Drăgăşani, dar Băbeasca Neagră şi vede viitorul extinderii viticole în Transilvania, datorită schimbărilor climatice.

„O vie începe să fie cu adevărat productivă după 25-30 de ani, când ajunge la maturitate. Eu am 52 de ani, iar dacă plantez astăzi o viţă, o plantez pentru nepoţi“, explică Oliver Bauer. În România, spune el, găsim viţă bătrână, încă productivă, cu proprietăţi unice, iar compania lucrează cu 18 soiuri şi produce peste 20 de tipuri de vinuri.

Foto: Domeniul Drăgaşi

„Am cules struguri dintr-o plantaţie de peste 100 de ani, care încă mai produce, pentru că a fost îngrijită sustenabil. România este o ţară minunată, cu mult potenţial, şi trebuie să arătăm recunoştinţă pentru ceea ce am moştenit. Trebuie să avem grijă de pământ şi de resurse. Este în interesul nostru“, consideră Bauer.

El crede că via trebuie să trăiască în armonie cu natura, deşi nu este întotdeauna uşor pentru proprietari. Producţia de struguri presupune multă muncă: de la lucrările de primăvară până la recoltarea atentă de toamnă, care durează 7-8 ore şi se face în miezul dimineţii, selectiv.

„Niciodată oamenii nu au avut acces la atâtea vinuri de calitate şi la preţuri bune. În timpul lui Ceauşescu nu era aşa. Înainte, vinul era un produs foarte scump, iar cine bea un vin bun era fie bogat, fie avea putere. Oamenii de rând nu aveau acces la vinuri bune. Dar dacă vrem să avem pe termen lung o cramă şi să ridicăm calitatea vinului la nivelul anilor de dinainte de al Doilea Război Mondial, mai avem mult de lucrat“, spune antreprenorul din spatele Cramei Bauer.

România este în top 15 mondial la producţia de vin, dar vinurile româneşti încă fac paşi mici pentru a ajunge pe harta cea mare a lumii. Producţia de vin din România a crescut în 2025 cu 29%, la 4 milioane de hectolitri. Bauer consideră că România face prea multe comparaţii şi are o percepţie greşită despre vin, ceea ce încetineşte evoluţia sectorului. Din punctul său de vedere, ţara nu are nevoie să se compare cu Italia sau Franţa, mari producători mondiali. „Dacă vrei să bei vin de Bordeaux, mergi în Franţa, dar dacă vrei Novac, vii la Drăgăşani“, spune el.

De asemenea, subliniază că, în România, oamenii sunt îndrăgostiţi de consumul de produse naturale, dar vinul nu este un produs natural, ci este un produs cultural. Pentru a obţine un vin bun, sunt necesare anumite tehnici de producţie şi de recoltare a strugurilor, iar cramele sunt automatizate. Pentru produsul finit se fac analize în timp real, iar el consideră că este o idee foarte proastă să nu folosim oportunităţile pe care le oferă prezentul.

Totuşi, crede că este şi o plăcere să faci vin acasă sau să ai o cramă în România, chiar dacă proprietarul nu are legătură cu domeniul, deşi consideră că există prea mult vin în lume, pentru că toată lumea vrea să facă vin, căci puţini se ocupă cu adevărat de piaţa de desfacere. Astfel, pe piaţă apar crame care dispar repede şi care fac fie vinuri prea scumpe şi nu se vând, fie vinuri prea ieftine, sub 2 euro, care duc firmele spre faliment. De exemplu, la Crama Bauer, spune proprietarul, doar ambalajul costă 3 euro plus TVA. Iar din punctul său de vedere, în România, dacă ai o cramă, preţul minim la raft trebuie să fie de 25-30 de lei (5-6 euro), pentru că în spatele unei sticle stau mulţi oameni, iar munca lor trebuie apreciată, dacă vrem să avem continuitate.

„Filosofia mea este că nu cred în conceptul de «cel mai bun vin» sau de «vin de duzină», ci în vin autentic. Acum un an şi jumătate am început să investim în sala de fermentaţie şi vom avea spaţiu pentru învechire. Vinul roşu stă doi ani la învechire, vinurile albe 6-8 luni, iar spumantele 3-4 ani. Facem spumante după metodă clasică, în care fermentează în sticlă“, a mai spus Bauer.

În toată ţara sunt circa 500 de crame în prezent, întinse în podgoriile Drăgăşani, Dealu-Mare, Odobeşti, Coteşti, Cotnari sau Târnavele.

Olvier Bauer, fondator, Crama Bauer: „Niciodată oamenii nu au avut acces la atâtea vinuri de calitate şi la preţuri bune. În timpul lui Ceauşescu nu era aşa. Înainte, vinul era un produs foarte scump, iar cine bea un vin bun era fie bogat, fie avea putere. Oamenii de rând nu aveau acces la vinuri bune. Dar dacă vrem să avem pe termen lung o cramă şi să ridicăm calitatea vinului la nivelul anilor de dinainte de al Doilea Război Mondial, mai avem mult de lucrat.“ Foto: Domeniul Drăgaşi

Corina Ilie, manager de ospitalitate, Crama Avincis: „Via nu poate fi automatizată. Tăiatul, legatul şi culesul se fac manual, cu oamenii de aici, harnici şi iscusiţi. În această perioadă, zi de zi, avem 15 oameni pentru a îngriji via, locuitori din satul Dobruşa.“ Foto: Domeniul Drăgaşi

Valentin Iordache, proprietar, Casa de Vinuri Iordache: „Primăvara este mult de muncă, dar viticultura este o afacere frumoasă. Ai nevoie de mulţi oameni, pentru că, în vie, sunt 4.450 de plante pe hectar şi trebuie legată fiecare plantă delicat cu doi sau trei oameni, în funcţie de vreme, după aceea trebuie întinsă sârma, iar la revizuit spalierii e nevoie de doi oameni. Apoi, tăieturile se fac cu o foarfecă manuală şi într-o zi poţi face 200-300 de tăieturi pe zi sau cu foarfeca electrică şi se ajunge la 1.200-1.300 pe zi.“ 

Foto si text: Florentina Niţu