♦ Animalul tău de companie poate deveni inspiraţie chiar pentru următoarea idee de business, dincolo de aprecierile pe care ţi le generează pe conturile de social media sau de afecţiunea necondiţionată pe care o oferă. Iar în România, cel mai popular animal de companie este pisica. Care sunt cifrele pe care trebuie să le ştii, dincolo de like-urile de pe Insta?
În aproape jumătate din casele din România, 48% mai exact, există cel puţin o pisică, iar cu aceste procente românii sunt campioni europeni în aceste clasamente. În comparaţie, în Turcia rata posesorilor de pisici este de numai 14%, iar în Grecia este de 13%, arată raportul pentru 2022, publicat anul acesta de FEDIAF, organizaţia care reprezintă interesele producătorilor europeni de mâncare de animale. Aceste date oglindesc, dincolo de iubirea pentru animalele de companie, şi un bun potenţial de business.
Piaţa de hrană pentru animale de companie este astăzi unul dintre cele mai efervescente sectoare din economie, cu investiţii în producţie şi retail şi cu tranzacţii în zona de distribuţie. Această evoluţie vine în contextul în care tot mai mulţi români îşi cumpără sau adoptă un pet, însă producţia de mâncare pentru câini ori pisici e aproape inexistentă, aşa că vânzările sunt susţinute cu importuri.
România a avut în 2022 al patrulea cel mai mare deficit comercial din lume la hrana pentru animale de companie, dat fiind că importurile au sărit de 300 mil. dolari, pe când exporturile au tins spre zero. Iar unde este un deficit, este şi o oportunitate de business. În 2022, ultimul an pentru care există date publice, în România activau 65 de firme care îşi declaraseră CAEN-ul 1092 - fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de companie. Faţă de anul anterior, numărul lor a rămas neschimbat, dar cifra de afaceri a acestor firme s-a triplat, la 523 mil. lei (peste 100 mil. euro), iar numărul de salariaţi s-a dublat la 600, arată ultimul material de analiză realizat de ZF pe această temă.
Dincolo de hrană pentru animale, toate segmentele conexe, de la accesorii la servicii pentru animalele de companie, sunt pe creştere. De exemplu, la nivel european, vânzările de mâncare pentru animalele de companie s-au ridicat în 2022 la 29,2 miliarde de euro, rata de creştere a industriei fiind de 9%. Dar piaţa de produse şi servicii conexe a ajuns la o valoare de aproape 25 de miliarde de euro şi aici creşterea fiind de 9%. Iar toate aceste procente reprezintă de fapt un bun potenţial de business.